Din fericire, lucrurile au stat exact pe dos cu ocazia concertului dedicat maestrului Ştefan Gheorghiu, care cu eleganţă şi umor a intrat în cel de-al nouălea deceniu de viaţă. Aflat sub semnul unei excelenţe de apuse vremuri – după chipul şi asemănarea Boierului –, concertul dedicat lui Ştefan Gheorghiu a fost nu doar o ocazie rarisimă de a asculta şi vedea pe câţiva dintre cei mai vestiţi violonişti şi violişti români ai momentului – cu toţii foşti elevi ai domniei-sale –, ci şi posibilitatea de a veni în contact cu o relaţie maestru-discipol cu totul specială, neştirbită de trecerea anilor.
Mariana Sârbu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Marius Nichiteanu, Florin Matei, Anda Petrovici, Cristina Anghelescu, Gabriel Croitoru, George Cosmin Bănică sunt tot atâtea certitudini ale multor generaţii de absolvenţi ai şcolii Gheorghiu. Alături de aceştia au mai evoluat pianistul Valentin Gheorghiu, violonista Arlette Bonamy, violistul Marian Movileanu şi violonceliştii Frans Helmerson, Tiberiu Ungureanu şi Răzvan Suma, întregind în mod fericit o distribuţie cu totul excepţională. Programul a cuprins lucrări de referinţă ale repertoriului cameral, precum Sonata nr. 8 pentru vioară şi pian de Beethoven, Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară "în caracter popular românesc" de George Enescu – lucrare a cărei interpretare a deschis porţile tânărului violonist Ştefan Gheorghiu, cu multe decenii în urmă, cele Şase dansuri româneşti pentru vioară şi pian de Bela Bartok, alături de Cvintetul cu două viole KV 516 de Mozart şi Octuorul op. 20 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, toate prezentate în versiuni memorabile, atât în semn de dragoste pentru maestru, cât şi din respect pentru public.
Numai şi pentru a enumera cele mai importante momente ale carierei de instrumentist şi pedagog ale violonistului Ştefan Gheorghiu ar fi necesar un spaţiu foarte amplu. Această listă ar avea însă poate prea puţin darul de a oferi o privire cuprinzătoare (mai ales pe cei din generaţiile mai tinere) asupra laturii uman-muzicale a maestrului. Discret, mulţumindu-se doar cu atingerea propriului prag de competenţă în ale muzicii, Ştefan Gheorghiu a ştiut să evite nisipurile mişcătoare ale statutului de "monstru sacru".
În compania domniei-sale, lucrurile sunt dintr-o dată mai fireşti, mai destinse, mai încărcate de umor sănătos şi molipsitor. Iar pentru cine a avut ocazia să descifreze muzica sub privirea maestrului, experienţa rămâne una de neuitat. Cu acelaşi simţ infailibil al firescului, Profesorul reuşeşte să aducă pe făgaşul propriu fiecăruia înţelesul muzicii şi să propună soluţiile de a-l releva publicului, iar Discipolul devine parcă mai bun sub toate aspectele, mai motivat în ţelul propus.
Aşa a şi sunat concertul de sărbătoare dedicat maestrului Ştefan Gheorghiu. Ca o bucurie a muzicii care transcende cadrul convenţional al evenimentului.
Mulţumindu-i frumos pentru urarea simplă de a ajunge şi noi cu bine la vârsta domniei sale, să fim recunoscători şansei de a fi contemporani cu o personalitate culturală atât de... normală şi de dătătoare de speranţă.