Nu este de loc simplu ca în aşa vremuri agitate cu agende pline şi onorarii cu euro-consistenţă să ai parte în capitala noastră de programe de concert unde să se întâlnească marea muzică cu dirijori şi solişti de reală valoare. Trebuie fără îndoială să ştii cum să alegi această valoare şi în acelaşi timp cum să dezvolţi relaţii şi proiecte artistice de durată şi amploare, de multe ori bazându-te pe intuiţie şi nu pe bugete estimate pe ani înainte ca în lumea artistică occidentală.
O astfel de relaţie este cea dintre Formaţiile Muzicale Radio şi dirijorul chinez Jin Wang, un artist complet, plin de strălucire, genul de şef de orchestră care captează şi capacitează potenţialul indiscutabil al orchestrelor noastre. Aflat la sfârşitul unui nou şir de concerte în Bucureşti – două cu Orchestra Naţională Radio şi unul sub cupola Ateneului – l-am ascultat pe Jin Wang într-unul dintre aceste programe, cel care a cuprins Uvertura Festivă şi Simfonia a VI-a de Şostakovici, aplaudat fiind din nou alături de violonistul Bogdan Zvorişteanu, solistul serii, în straniul Concert pentru vioară şi orchestră de Schumann.
Aşadar, o foarte interesantă propunere de concepţie muzicală din partea a doi artişti de certă valoare – Bogdan Zvorişteanu este concert-maestru al orchestrei Suisse Romande – suprapusă unui program care prin succesiunea lucrărilor a constituit o binevenită ieşire din tiparele concertelor de stagiune.
Concertul pentru vioară şi orchestră de Schumann, scris în perioada de declin a stării sale de sănătate psihică este o lucrare care, deşi este foarte rar cântată la noi, este abordată de numeroşi solişti din străinătate, ca răspuns la necesitatea stringentă de variaţie a unui repertoriu deja sufocat de mulţimea de versiuni discografice. Exemplu clar al pericolului pe care prolixitatea îl reprezintă pentru coerenţa unei lucrări muzicale, opusul păstrează totuşi fondul şi firul esenţial, chiar dacă discontinuu, al lirismului şi tragismului schumanian. Remarcabilă a fost partea a doua, în care asemenea ultimelor raze ale apusului, luciditatea se întâlneşte cu inspiraţia, în această mişcare sensibilitatea şi tehnica fără cusur a lui Bogdan Zvorişteanu combinându-se cu supleţea, susţinerea ritmică şi dinamică a orchestrei excelent conduse de Jin Wang şi deloc în ultimul rând cu momentul de violoncel solo excelent onorat de Mihai Florin Mitrea.
Continuând o anumită stare de introspecţie psihologică în planul ideilor muzicale în prima parte a Simfoniei a VI-a de Şostakovici, pagină evocând un alt tip de stranietate cu trimiteri timbrale de o originalitate incontestabilă, această lucrare a reprezentat succesul real al serii din punctul de vedere al orchestrei şi al dirijorului. Aflată sub semnul unei atmosfere cromatice total diferite faţă de Uvertura festivă sau faţă de accentele carnavalesc-groteşti ale părţilor a doua şi a treia ale simfoniei, această parte întâi a relevat ascultătorilor o seducătoare fizionomie, mai rar pusă în valoare, a potenţialului sonor al orchestrei.
Trecând peste farmecul specific al acestei simfonii, prezenţa în cadrul programului a unor lucrări simfonice de secol XX trebuie apreciată din nou, frecvenţa redusă a lucrărilor din perioadele mai recente ale istoriei muzicii rămânând în continuare o problemă a stagiunilor orchestrelor noastre.
Schumann – Şostakovici – Wang – Zvorişteanu este o simplă alăturare de nume care ne-a oferit o experienţă estetică complexă.