Pe nepotul unei vecine, bunica l-a pus pe picioare, după multe luni de stat la pat, cu cataplasme calde cu mămăligă, pâine de porumb cum i se mai spune prin alte părţi, însă nu şi pe la noi. Din aceea numai bună de mâncat fierbinte, cu ciulama de pui, borş de biban sau ştiucă friptă, tăiată în două, apoi în patru şi şase, cu aţă albă, luată cu lingura, de preferinţă de lemn, şi băgată în farfurie, iar de acolo în gura deschisă.
În ziua în care băiatul s-a ridicat, bunica a fiert o mămăligă ceva mai tare, a întins-o pe-o pânză albă, presărând şi tămâie bine pisată, într-un strat atât de fin încât abia de se vedea. I-a pus cataplasma pe spinare exact când o uşă s-a trântit de la curent, toţi am întors capetele, aşa că nu l-am văzut dacă a tresărit sau nu de durere, de la fierbinţeala mălaiului, când ne-am răsucit faţa lui nu ne-a zis nimic, era un pic mai roşie. După ce i s-a răcit mămăliga de pe piele, bunica i-a pus alta, şi apoi tot alta, ca dintr-o dată să nu mai fie nevoie pentru că spinarea se ridicase din pat ca Lazăr din mormânt – a spus apoi cumnata unui unchi, şi tocmai de asta toţi picii l-au privit cu respectul şi teama cuvenită unui mort întors printre vii. Mămăligile au fost îngropate adânc în pământ, departe de boturile animalelor, ca să nu ia boala rea din ele.
De ziua dulăului, într-o luni, s-a ţinut petrecere. Femeile casei au gătit gutui cu măsline, ardei umpluţi, gulii şi mere scobite, îndesate cu tocătură de carne, lapte de pasăre, cu multă vanilie şi coajă rasă de lămâie, siropuri acrişoare am avut, vin roşu pentru oamenii mari, adus din pivniţă, de la răcoare, pentru că era atât de cald încât se topea asfaltul apăsat de tocuri. Şi pentru că se cherchelise mama lui .... ptiu, i-am uitat numele ochelaristului, a prins-o pe Geta, pe cloşcă, a apucat-o de picioare, încercându-i greutatea cu mâna stângă, scuturând-o cu capul în jos, de toţi am ştiu că vede stele verzi şi curcubee. Ca să afle cât de grasă e, i-a suflat penele dindărăt, de unde nu se spune, cât să iasă la iveală pielea galbenă. Condamnând-o la moarte prin tăiere, noi n-am putut face nimic, pentru că în mâna dreaptă avea cuţitul, în cea stângă gâtul Getei. Penele şi fulgii le-a strâns cineva după, când Geta n-ar mai fi avut nevoie de ele, fiind de mult în burţile musafirilor. Au ajuns într-o pernă, n-am de unde să ştiu în care.
