În 2022 a scos primele producții din zona electronică: Nope și We Fall, iar la 1 iunie a apărut o a treia piesă (Prima) dintr-o serie de patru construite în jurul unor dialoguri imaginare. După publicarea acestei prime serii vor urma piese din zona de spoken words, electro pop, etc. (ascultați cele trei piese pe LiterNet aici).
La festivalul Rocanotherworld de la Iași se va întâmpla debutul live al proiectului.
Bogdan Cotîrță: Sunt un "tânăr" muzician de 40 de ani, din Timișoara, care în timpul liber își câștigă existența din producția de evenimente. Pe lângă asta mai încerc din când în când să mă implic în dezvoltarea și sprijinirea industriei de muzică alternativă prin organizarea unor diverse evenimente sau, mai nou, a unui hub muzical în Timișoara care să sprijine trupele de aici.
A.S.: Cum a început relația ta cu muzica și ce reprezenta atunci pentru tine? Dar acum ce reprezintă?
B.C.: Relația conștientă a început undeva pe la 12-13 ani, influențat de grupul mare de rockeri din blocul în care am crescut. Am început să primesc găleți de muzică de la "ăia mai mari", fiecare dorind să facă din mine un prozelit al genului lor. Asta se întâmpla în perioada cunoscută ca metalari vs depechari, război care a prins tare bine, dacă mă gândesc, pentru că m-a expus unei zone muzicale foarte variate. Pe atunci, muzica a deschis larg ușile spre o cultură pe care nu aveam cum să o cunosc altfel - de la valori, mod de a mă îmbrăca, idei luate de-a gata de la unii și alții, muzica m-a ajutat să aparțin. La vârsta aia era important să îmi găsesc un loc.
Astăzi muzica înseamnă mai mult un sens. Am revenit la ideea de a face muzica mea destul de târziu, cândva în jurul vârstei de 30 de ani și de atunci cred că am trecut și trec prin toate fazele și trăirile celor care încearcă să facă din muzică principala lor activitate profesională. Am renunțat la jobul din corporație, m-am apropiat de zona evenimentelor muzicale pentru a avea flexibilitatea de a face muzică și pentru a înțelege fenomenul în ansamblu, mi-am dedicat timp pentru a studia muzica de la teorie la tehnica practică, dar și la ce înseamnă ea pentru mine și de ce am nevoie să fac asta. E un drum anevoios, însă dacă ai răbdare și nu vrei să se întâmple lucrurile de pe o zi pe alta, te poți bucura de el.
A.S.: Care crezi că e ceva-ul muzical al tău și numai al tău?
B.C.: Este mesajul pe care eu îl transmit. Și nu mă refer la mesajul din versuri, ci la tot vibe-ul, toată starea aia pe care prima dată încerc să o pun într-o piesă și apoi să o dau mai departe. Un amestec de diverse ingrediente, unele muzicale, altele personale: vulnerabilități, emoții, angoase sau speranțe dintr-un anumit moment al vieții, puse muzical într-o piesă. Pentru mine e important ca muzica să transmită o stare.
A.S.: Ce artiști te-au influențat când te-ai îndreptat către muzică? Voiai să fii cine când urma să fii mare?
B.C.: În primă fază asta se cam schimba de la o săptămână la alta și lista ar fi lungă. Cred că, în loc să pun aici o înșiruire de dinozauri care apar pe toate gardurile internetului, ar fi mai util să menționez câțiva muzicieni actuali din România al căror drum m-a inspirat atunci când m-am apucat să fac muzică și să-mi încerc norocul. Uite, ar fi Robin de la care am rămas cu ideea că nu există un moment ideal de la care să începi și că muzica sau discursul muzical nu trebuie să urmeze rețete; Doru Trăscău de la care am învățat ce înseamnă reziliența și cât de mult poate conta răbdarea și încrederea în ceea ce faci; Adi Despot de la care am preluat cât de importantă este constanța și cum să tratezi muzica cu seriozitate și ca pe o profesie, nu ca pe o activitate secundară. Sunt evident doar o parte din cei care m-au inspirat și mă inspiră constant în demersul meu de a face din muzică și o profesie.
A.S.: Cu ce artiști nu ai ezita să împarți scena? Dar cu ce artist, român sau străin, din afara sferei tale de confort, te-ai provoca la o colaborare?
B.C.: Sunt într-o fază în care colaborările muzicale mi se par cel mai bun lucru ce i se poate întâmpla unui muzician, așa că orice demers care mi-ar da un sentiment bun de la început ar fi întâmpinat cu un mare da din partea mea. Mă interesează în special cele între muzicieni veniți din zone stilistice diferite.
A.S.: De ce ți-a fost cel mai teamă când te-ai apucat de muzică? De ce îți e cel mai teamă acum?
B.C.: îmi aduc aminte de temerile de la început, am rămas doar cu starea aia de nerăbdare pe care o simțeam în tot ce făceam. Azi îmi e teamă de lipsa de autentic, să nu mă duc atunci când sunt pe scenă sau când scriu un cântec în zona confortabilă a șabloanelor. Cred că jocul ăsta de-a ascunsa cu publicul este cea mai mare irosire în muzică. E greu să îmi dau voie să fiu real, chiar și când răspund acum la întrebările astea, însă atunci când iese este cel mai fain sentiment din lume.
A.S.: Uitându-te înapoi la începuturile tale cu muzica, crezi că ai pornit pe drumul ăsta cu dreptul? Ce ai schimba, ce ai face altfel?
B.C.: Nu știu cum am pornit, dar am renunțat de ceva vreme să îmi mai bat capul cu pașii greșiți din trecut. Încerc să mă concentrez pe ce se întâmplă azi și pe ce aș putea scoate mâine. Și încerc să mă scutur de certitudini.
A.S.: Ai vreun guilty pleasure când vine vorba de muzică?
B.C.: Ascult cam orice de la metal la lăutărească și nu mi-e rușine cu nimic. E importantă starea pe care ți-o transmite muzica, restul ține de snobism și elitism, zone de care sper să pot sta cât mai departe.
A.S.: Te-ai hotărât să te aventurezi într-un nou experiment muzical - cu ce vine diferit Bob Ramanka față de Melting Dice și care e nevoia sau dorința din spate?
B.C.: Proiectul Bob Ramanka este mai liber din punct de vedere stilistic decât Melting Dice. La trupă mi-am asumat o anumită direcție muzicală, la proiectul nou încerc să îmi dau voie să experimentez cu diverse genuri, diverse moduri de exprimare. Primele încercări sunt o muzică electronică destul de minimalistă, însă urmează încercări de spoken word, de electro pop și tot felul. Pe lângă asta, este un spațiu de colaborare cu diverși artiști, diverși muzicieni, spre deosebire de Melting Dice unde o formulă constantă și fixă este de dorit.
A.S.: De unde vine numele Bob Ramanka și de ce e relevant pentru acest proiect?
B.C.: Aici mi-am făcut-o cu mâna mea, cum se zice. Numele vine din perioada aia de la 13 ani despre care spuneam mai sus, când diverși oameni de bine mă expuneau la diverse trupe. Pe atunci se trăgeau casete de la unii la alții și îmi luam și eu casete la vrac pe care le umpleam cu diverse. Ăștia mari de la bloc au considerat că sunt pregătit pentru Bon Jovi dar, pentru că aveam o casetă de 90 de minute, mi-au pus și un album solo de Richie Sambora ca să nu irosească banda. A doua zi când m-au scos la tablă și m-au întrebat cum mi s-a părut ce mi-au tras le-am zis că Bon Jovi merge, dar că Bob Ramanka ăla nu m-a prins. Ăștia s-au împrăștiat de râs când m-au auzit cum l-am botezat pe Sambora și așa mi-a rămas numele până m-am mutat de la ai mei. Și acum îmi mai spun așa foștii prieteni din copilărie.
Când a fost să aleg un nume sub care să mă joc cu diverse stiluri și forme de expresie m-am dus firesc la numele pe care l-am purtat în perioada ce o asociez cel mai mult cu joaca. Și uite așa.
A.S.: Cum a fost trecerea de la rock alternativ la muzică electronică? Ce e greu? Dar ușor?
B.C.: E greu să uiți ce ai învățat și ce îți vine firesc să faci. Poate părea pretențios însă e greu să fii liber. Mai mult, am încercat să nici nu învăț foarte temeinic tot ce s-a făcut până azi în genul unde vreau să experimentez. Să fie cât mai mult din mine acolo. În rest e important să fii blând cu tine și să îți dai timp.
A.S.: Care vezi să fie diferența între publicuri pentru aceste genuri și cum plănuiești să te adaptezi?
B.C.: Singurul lucru pe care îmi permit să îl cred despre public este că acesta își dorește transmiterea unor emoții, unor stări reale. Restul sunt detalii pe care le gestionează departamentele de marketing. Important e să nu minți pe scenă sau în studio și să crezi în primul rând tu în ceea ce faci. Unii rămân, alții pleacă.
A.S.: La Rocanotherworld se va întâmpla debutul live al proiectului, care e formula pe care ai pregătit-o și cum crezi că va primită?
B.C.: Vom fi într-o formulă de trio la Rocanotherworld, cu Cristi Paroș la clape și Freddy la bas. Ei sunt, mai nou, și colegii mei din Melting Dice. De altfel, și setlist-ul propus este un amestec de piese Melting regândite în zona electro, piese noi făcute în proiectul Bob Ramanka și o piesă de-ale lui Cristi pe care am lucrat-o pentru acest live. Publicul de la Roca este unul care ne-a primit deja de două ori foarte bine cu Melting Dice și am încredere că vor fi în fața scenei și de data asta cu urechile și inimile deschise.
A.S.: Ce se întâmplă mai departe cu acest proiect? Dar cu Melting Dice ce pregătiți?
B.C.: Bob Ramanka adună piese pentru concerte viitoare, voi încheia în vara seria de prime patru piese construite în jurul unor dialoguri imaginare și vor urma rând pe rând piese din diverse alte stiluri însă legate de o abordare mai electro. Cu Melting Dice închidem în următoarele săptămâni procesul creativ pe albumul cu numărul trei și sper să intrăm cât de curând și în studio. Vom scoate în perioada următoare două single-uri cu clip și toate cele și ne vedem cam peste tot prin țară la concerte.
A.S.: De ce are nevoie un artist pentru a ajunge mai ușor la publicul larg - curaj, conexiuni, promovare, altceva? Sau, e nevoie ca toți artiștii să ajungă la publicul larg?
B.C.: Nu știu dacă e nevoie sau dacă toată lumea își dorește asta. Și nici rețete perfecte nu am găsit încă. Cred însă că ingredientele care nu lipsesc din nicio rețetă sunt munca, pasiunea și răbdarea.
A.S.: Care e experiența dintr-un concert care te-a surprins cel mai tare? Dar care ți-a plăcut cel mai mult?
B.C.: Sunt câteva amintiri devenite legende din primii ani cu Melting Dice, în care diverse personaje apăreau pe scenă în timpul concertului și ne luau în brațe sau țineau discursuri, acum parcă au mai dispărut surprizele. Îmi aduc aminte cu drag de un concert la Quantic, în octombrie 2020; plecam atunci spre București fără să știm dacă seara se va putea ține evenimentul sau nu. Era apogeul impredictibilității dintr-un an complet nebun. S-a ținut până la urmă și toate emoțiile alea s-au transformat într-un schimb extrem de fain cu publicul.
A.S.: Ce îți dorești pentru viitorul tău, ca artist? Care e scopul tău ultim, unde te vezi la bătrânețe?
B.C.: Să rămân cât mai firesc posibil, să fiu relevant și să nu iau vreodată de-a gata minunea asta care mi se întâmplă. Sunt un om extrem de norocos că pot face muzică și sper să nu uit vreodată lucrul acesta.
Ascultați cele trei piese Bon Ramanka pe LiterNet aici.