Lalele olandeze şi biciclete

el râde. îmi povesteşte despre cele nouă milioane de biciclete în Beijing
unii dintre voi ştiu deja
cît de relativă e chestia asta

- N-am fost niciodată în Beijing.
- Oare se pot număra bicicletele astea? Îţi dai seama... atâtea biciclete nepăzite...
- Nouă milioane... Baby, tu vrei să-mi spui ceva?

mă tot întreabă despre biciclişti şi cum se pot asigura contra furtului
eu am în minte roţile lipsă din Barcelona
legate cu lanţuri

- Aaa, nu, doar încercam să-mi imaginez. Auzi, tu ştii că noi doi o să fugim împreună, nu-i aşa?
- Aham. Dar nu în Beijing. În Barcelona bicicletele sunt legate cu tot felul de sisteme sofisticate, şi-atunci şi hoţii s-au adaptat: se fură roata din faţă, ghidonul, pedalele, în fine, tot ce nu este legat cu lanţ şi se poate detaşa.

îi spun dragul meu
data viitoare hai să-nchiriem un tandem în Amsterdam

- Ce au în comun bicicletele şi cireşii?
- Nu ştiu. Faptul că înfloresc?
- De fapt, spuneai tu că-ţi place Amsterdam-ul.
- Da, au şi acolo o mulţime de biciclete.
- Şi canale. Poate mergem cu bicicletele pe apă.

ne vom urmări pe canale tu vei trage de ghidon spre red light district
mă vei întreba ce procent îmi place mai mult
şi dacă nu-mi este teamă de sare
să fugim mi-ai spune

- M-am întrebat, după primul şoc... să fie un turn babel de care sunt atrasă? Sau simpla senzaţie de libertate. Da, categoric Amsterdam, iubitule. E un loc bun să te pierzi, fără a te pierde.
- Ne cumpărăm biciclete?
- O să închiriem una.
- Una singură? Una singură. Auzi, dar dacă eu vreau să merg într-o parte şi tu în alta? Să ştii că-ţi iau ghidonul!

ai fi un fel de înger în ultimul oraş blestemat

Cui îi e teamă de cădere? Eu alunec cu trenul, alături de Alice. În gară, mă aşteaptă el şi o lună ronţăită deja pe margini.

Sunt trenuri care nu te duc nicăieri, atâta timp cât nu te-ai decis cu adevărat să pleci. Uite, mă pregătesc să mă urc, şi cu nici un chip nu mă pot convinge că în partea cealaltă mă aşteaptă ceva nemaivăzut, nemaiauzit, nemaivisat. Dacă iau la un loc toate teoriile tot la asta ajung: sunt în acelaşi timp şoricel, labirint şi observator. Tot eu mă prefac de fiecare dată că nu ştiu nimic, tot eu sunt cea ţinând în mână caietul plin de notiţe: cea mai probabilă desfăşurare a evenimentelor de tipul x în condiţiile de tip y. Ca labirint nu aş putea spune cum mă simt, ar fi prea complicat...

Dacă te uiţi în urmă, spune Alice, te-ai putea preface în sare. Eu nu mă ţin de nimeni, poate cad mai încet: din cauza amintirilor şi a caietului de care spuneam mai devreme.

dar eu aş opri la Bloemenmarkt
în aprilie
am sprijini bicicleta de apă

- Şi, cum spuneai, aş putea să te iau oricând în braţe şi să te sărut şi nimeni nu s-ar uita la noi? E un loc bun, e un loc bun să iubeşti.
- Poate am închiria şi-o căsuţă din acelea plutitoare. Dar fără flori la ferestre!
- Fără, iubito. Cine ar avea timp să se uite pe fereastră?
- Am merge în piaţa suspendată. Acolo toate florile ar fi ale mele.
- Ce facem cu bicicleta?
- N-ai uitat de ea? Unde vrei să mergem?
- Ce faci cu libertatea?
- Am uitat-o în tren. Nu ţi-e teamă că ne vom pierde?
- Nu, ai sosit cu cel mai bun tren, la cea mai bună oră, în cea mai potrivită dintre lumi.
Şi caietul. Şi labirintul. Tot în vagon. Ce spui de asta, Alice? Alice se îndepărtează râzând, pe peronul întunecat, la braţul cuiva. Nu pot distinge despre cine e vorba. Omul acesta luceşte tăcut.

şi-am număra porumbei pentru încă o iubire
statistic vorbind ce şanse am fi avut
cerşind dincolo de mâna întinsă a Domnului

Bucureştiul plouă mărunt peste primii cireşi înfloriţi. Astăzi mi-am luat bilet. De avion. După ultimele numărători, în Beijing, doi oameni se plimbă cu o bicicletă fără roţi. Ultima dată se îndreptau spre ocean. Nici unul dintre ei nu era atent la detalii.