07.07.2022
Indecent de balanță, pe alocuri cu rătăciri de narcisistă, asta îs eu, perseverent de rac cu ascendent în orgoliu, ăsta-i el, căutăm horoscopist/ă cu studii astrale, dacă nu chiar magistrale, în vederea unei dezlegări de ce s-a învrăjbit în alinierea brațelor mele cu cleștii lui. Îmi doresc să nu mai fiu prinsă în mrejele senzaționalismului diafan al dorinței de confirmare, iar el să nu mai fie tras înapoi de concepția potrivit căreia doar sentimentul de feerie poate face viața să merite trăită.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus