08.07.2022
L-aș fi vrut capricorn, un visător, l-aș fi vrut rac, un ambițios, l-aș fi vrut oricum, deși l-am purtat în toate zodiile, nu a respirat decât mucegaiul pântecului meu stihie, o dată și încă o dată și mereu, cu foame de lumină, cu icnet de iubire, și eu am mușcat din genunchi sângerii, și mi-au înghețat mâinile când te-am mângâiat și eu te-am strigat și ți-am cântat să te iei după vocea mea să mă auzi și să rămâi la mine, la mama ta, care încă te așteaptă, copilașul meu, dorul meu fără căpătâi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus