Lavinia Lazăr: Liniștea sau oamenii din locul tău natal, Siret, te-au inspirat să te îndrepți spre coregrafie? Dacă nu sunt acești doi factori, ce altceva?
Gabriel Scalschi: Wow! Simt când merg acasă liniștea de acolo, dar nu m-a inspirat neapărat asta. Undeva prin clasa a V-a ori a VI-a, m-am ocupat de dans, pentru că toți colegii mei au mers într-un ansamblu și nu am vrut să mă simt exclus.
L.L.: Înțeleg deci că a fost o inițiativă a grupului... După ce ai absolvit Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași, programul de studiu Artele Spectacolului (Coregrafie), încă nu ai un stil care poate fi încadrabil. Cum îți explici asta? Cum îți poți menține autenticitatea artistică?
G.S.: Îmi place să mă inspir din muzică, îmi place să mă inspir din film, îmi place să mă inspir din teatru, mai ales, și nu respect niște cutume deja bine stabilite. Îmi place să ies în evidență, îmi place să fac ceea ce simt.
L.L.: Ce fel de muzică te ajută?
G.S.: Cred că ascult câte puțin din toate, dar preferatele mele sunt folk-ul, rock-ul, jazz-ul; ceva care să mă lase purtat și să mă lase să simt.
L.L.: Bănuiesc că te bazezi pe intuiție și pe vibrația muzicii.
G.S.: În mare parte, da.
L.L.: Să ne îndreptăm atenția asupra spectacolului tău de licență, Richard al III-lea, după William Shakespeare (care se găsește și pe You Tube, vezi mai jos). Cum te-a marcat acest rol? Cum ai lucrat la conceperea lui, ținând cont că a fost și perioada critică a pandemiei?
G.S.: Da, spectacolul trebuia să iasă la scenă. Din cauza pandemiei, a trebuit nu să amânăm, ci să anulăm acel spectacol, iar pentru a-mi susține lucrarea de licență a trebuit să mă mut în mediul online. Inițial, aveam un concept cu mai multe personaje, cu mai mulți oameni, dar a trebuit să îl fac doar pe Richard, în final. Drumul meu shakespearean nu a început atunci, ci mai devreme, dar la acel moment, m-am atașat de scrierile lui Shakespeare, pentru că nu am citit doar opera menționată, am citit mult mai multe piese, ca să pot intra în lumea autorului. Personajul l-am ales pentru că e foarte ofertant pe mișcare, în felul cum e descris el, cum este conturat. Totul ajută la ceva diferit. Chiar asta mi-am și dorit atunci cu lucrarea de licență; să fac un personaj ieșit din comun pe mișcare.
L.L.: Cu ce a ieșit din acest "comun"?
G.S.: Am încercat să fac o combinație dintre ce a scris William Shakespeare despre el și adevăratul Richard al III-lea care a existat. Am încercat să folosesc acea doză de bunătate, dar e foarte greu să zici bunătate, pentru că, până la urmă, a făcut ce a făcut. Am încercat să-l pun într-o lumină mai bună.
L.L.: SKALSKI reprezintă un alt proiect care îți aparține, un alt spectacol provocator, care a avut premiera în cadrul festivalului D.A.M (Dans, Artă, Multidisciplinaritate) 2021. L-ai avut alături pe artistul vizual Aurel Asanache. A tot călătorit acest performance.
G.S.: Cu Aurel Asanache a fost ceva special pentru că în acea perioadă l-am cunoscut pe acest om minunat. Spectacolul l-am conceput mai mult din întâlniri, discuții și din frământările amândurora. El vine cu doza lui de informații, eu vin cu doza mea de mișcare. E o completare. Suntem unul și același. Colaborăm în continuare. SKALSKI a fost văzut în Iași, Bacău, la Sfântu Gheorghe, la Târgu Mureș și în Fălticeni.
L.L.: Despre acest spectacol, colega ta, Alice Veliche, a spus în interviul pe care i l-am luat în martie 2022 (citiți aici) că "ești talentat", ba mai mult, că ești o persoană expresivă nu doar la nivel facial, ci și corporal. Cum primești aceste păreri?
G.S.: (vizibil emoționat) Nici nu știu ce să zic... Mă bucur foarte mult.
L.L.: Timp de două săptămâni, ai fost în interiorul Teatrului din Stejar, unde alături de alți colegi ai lucrat la spectacolul No Exi(s)t - laborator de cercetare teatrală.
G.S.: A fost un proiect în care am fost zece oameni închiși în Teatrul din Stejar. Efectiv, a trebuit să stăm acolo zi și noapte și am creat un spectacol. Eu m-am ocupat de coregrafie, iar într-o zi producția a fost dată de cinci ori.
L.L.: Cum arata programul unei zile de atunci?
G.S.: Era foarte strict. Ne trezeam la 6.00 și făceam yoga, făceam mișcare multă, aveam totul stabilit. Era totul pus pe foaie și noi chiar respectam.
L.L.: Programul era, așadar, echivalentul unui scenariu. A fost greu să conviețuiești cu încă nouă persoane pe care nu le cunoșteai așa de bine și cu care nu te așteptai să petreci atâta vreme?
G.S.: Îi cunoșteam foarte puțin pentru a locui cu ei, într-adevăr.
L.L.: Cum ai privit experiența și cum ai primit o astfel de provocare? De ce ai simțit că e bine să spui "da"?
G.S.: Pentru că e o nebunie, până la urmă, și nu am mai trecut prin așa ceva. Am zis "da" din prima.
L.L.: Înțeleg că nu ai avut rețineri...
G.S.: Nu. Cred că scopul ne-a făcut să conviețuim atât de bine împreună acolo pentru că ne gândeam toată ziua doar la spectacol și la nimic altceva. Nu aveai la ce să te gândești.
L.L.: Accesul la telefon vă era permis?
G.S.: Nu, în nici un caz.
L.L.: A fost un soi de purificare. O pot numi așa?
G.S.: Da, da!
L.L.: Trecem acum la subiectul următor. Ai participat la mai multe ateliere de mișcare coordonate de Attila Bordás, Andrea Gavriliu, Daniel Dragomir, Joost Vrouenraets, Farid Fairuz, etc.. Cum te-au transformat aceste întâlniri?
G.S.: Încă din primul an de facultate, conf. univ. dr. și coregraf Lorette Enache ne-a încurajat să mergem la workshopuri, să ne întâlnim cu oameni, pentru că doar așa vom crește. Nu avem cum să evoluăm la noi în ogradă. Trebuie să vedem cât mai multe, trebuie să învățăm unii de la alții până la urmă, pentru că nimeni nu s-a născut învățat și meseria asta "se fură".
L.L.: Zâmbesc pentru că și alți tineri coregrafi mi-au confirmat că această meserie "se fură" prin participarea la activități creative sau prin focusul constant.
În final, la disertație, ai ales să rămâi tot în universul lui Shakespeare. Mai precis, ai avut rolul lui Hamlet, un personaj pe care și-l doresc foarte mulți artiști. Ce a fost diferit față de Richard al III-lea?
G.S.: Totul a fost diferit față de Richard al III-lea, începând de la abordare, la tonus, de la cum am simțit personajul. Evident, și cu Richard am avut aproximativ trei luni de întâlnire, înainte de spectacol. Și cu Hamlet am avut timp doar eu cu mine, până m-am gândit la alegerea distribuției din care am făcut parte. Mi s-au alăturat Sebastian Munteanu, Diana Amitroaie, Andrei Tcaciuc, Răzvan Vieriu și Juan Cruz Luque. Fiind niște personaje atât de cunoscute și atât de mari, e greu să vii cu ceva nou și să surprinzi neapărat. Cred că trebuie să fim cât mai onești cu personaje de genul și să ne lăsăm purtați de ele. E ceva magic. Rolul lui Hamlet l-am iubit din prima clipă și m-am regăsit. Cred că toată lumea se regăsește cu acest personaj.
L.L.: Cu ce noutăți ai venit în rol?
G.S.: Hamletul meu este unul visător și, în același timp, puternic și rigid care se luptă împotriva unui sistem. Este o tragedie în care nu ne regăsim neapărat pentru că mie nu-mi place să fac ceva relevant pentru momentul de față, ci să fac lucruri care să rămână în timp. Atemporale. Plus că am venit cu un decor destul de aerisit, care ne-a permis foarte multe lucruri. Am reamenajat și spațiul de la Sala Uzina cu Teatru din Iași, jucând pe gradene.
L.L.: Cine te-a susținut cel mai mult în acest proiect?
G.S.: Conf. univ. dr., coregraf Lorette Enache care a fost coordonatorul spectacolului în ceea ce privește partea practică și teatrologul Călin Ciobotari, care m-a sprijinit pe partea scrisă. Ei m-au ajutat foarte mult.
L.L.: Simt că atunci când aduc în discuție subiecte despre Shakespeare, îți schimbi și glasul și energia, ceea ce înseamnă că te emoționează și acum.
Să vorbim și despre spectacolul Zelda, susținut la Teatrul din Stejar. Cum a venit colaborarea? Cum ai simțit echipa?
G.S.: Într-o zi, m-am trezit cu un telefon din partea lui Ovidiu Ivan, care mi-a cerut să realizez universul sonor. Echipa a fost foarte faină. Ovidiu mi-a ascultat acest playlist, acest stil la SKALSKI. I-a plăcut, așa că a dorit să-l ajut și la Zelda.
L.L.: Revenind la omul și artistul Scalschi, țin să menționez că ai adunat multă sensibilitate și nebunie artistică parcă din mai multe vremuri. Cum reușești să transmiți asta?
G.S.: E greu de explicat. Îmi place să fiu pe scenă, îmi place să simt scena, îmi place să simt oamenii în fața mea și, cumva, mă simt dator să le ofer ceva și încerc să le dăruiesc ce am eu mai bun, mai de preț.
L.L.: Ăsta e un act de curaj.
G.S.: Da, doar că în viața reală nu sunt atât de curajos, dar acolo... (zâmbește) e altceva.
L.L.: Cu ce public ai rezonat cel mai mult?
G.S.: E foarte complicat, însă, am realizat că, în general, la spectacolele mele oamenii din sală au vibrat cu mine.
L.L.: Ce mesaj le-ai transmite viitorilor tineri care doresc să urmeze drumul coregrafic?
G.S.: În primul rând, să facă ce simt, în al doilea rând, să se gândească foarte bine pentru că e un drum foarte greu și necesită sacrificii, iubire și dăruire. E complicat, de aceea, alegerea trebuie să o simtă ca absolut esențială pentru ei și să "țină cu dinții de ea."
L.L.: Ce planuri artistice ai pe mai departe?
G.S.: Aștept să termin cu disertația și urmează multe planuri.
L.L.: Lucrarea de disertație ce temă are?
G.S.: "Deconstrucția și construcția unui personaj. Studiu de caz - Hamlet".
L.L.: Te-au încurcat sau te-au ajutat sutele de surse?
G.S.: M-au ajutat la scris, dar m-au încurcat la partea practică. Am zis să fiu onest și să fie "Hamletul lui Scalschi".
L.L.: Ultimele două cărți citite?
G.S.: Hamlet de William Shakespeare și Trei surori de Cehov. (În viitorul apropiat s-ar putea să schimb puțin macazul și să mă îndrept spre Cehov, Shakespeare va lua o pauză).
L.L.: Trei spectacole pe care le recomanzi?
G.S.: Deșteptarea primăverii regizat de Vlad Cristache la Teatrul Mic din București, Hamlet de Thomas Ostermeier și Unchiul Vanea de Yuri Kordonski (disponibil în zilele noastre în varianta înregistrată în 2014 în studiourile TVR a spectacolului original de la Teatrul Bulandra).
L.L.: Cinci coregrafi internaționali cu care ți-ar plăcea să colaborezi?
G.S.: (gânditor) Akram Khan, Sidi Larbi Cherkaoui, Alexander Ekman, Ohad Naharin și Dominique Mercy (care mă inspiră foarte mult).
L.L.: În plan utopic, o zi petrecută cu Pina Bausch sau cu Miriam Răducanu?
G.S.: Vai... cu amândouă.
L.L.: Gigi Căciuleanu sau Andrea Gavriliu?
G.S.: Gigi Căciuleanu.
L.L.: Ce face Gabriel Scalschi atunci când nu dansează?
G.S.: Când nu dansează, cântă la chitară, desenează, scrie versuri, se uită la lume, în jur, se uită la cer și, câteodată, mai deschide televizorul, dar îl închid rapid, fac un fel de scrool pe TV.
Nota bene: Interviul a avut loc video și nu în scris, tocmai pentru a avea cât mai mult dinamism între întrebări și răspunsuri. Pentru reclamații sau sugestii, nu ezitați să mă căutați!