Sfatul unui bătrân (II)

- Cornel, tu te-ai rătăcit rău de tot, comuniștii mi-au luat oile, pământul. Și am muncit toată viața la C.A.P. iar acum am o pensie de mizerie. E adevărat că pentru voi, cei din marile orașe, s-au deschis posibilități și trăiți confortabil, vă dați copiii la școli, la o primă vedere comunismul pare să clădească un viitor bun pentru oameni. Dar să știi că marea problemă este că ei calcă în picioare toate legile divine și umane după care trebuie să fie condusă lumea și de aceea nu vor dăinui ci vor cădea, nu eu un bătrân nevolnic îi voi dărma, ci Dumnezeu împotriva căruia ei s-au răzvrătit. Și să știi că orice stăpânire omenească ce se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu în final va cădea, iar pe pământ se va instaura împărăția lui Mesia cea profetizată în cartea lui Daniel, și numai cei ce au făcut binele vor dăinui, ceilalți indiferent de poziția lor în societate se vor prăbuși și vor pieri. Tu de ce nu îmi asculți sfatul și nu te oprești să faci rău oamenilor?
- Și ce-i de făcut atunci cu cei ce nu ajută la făurirea unei lumi mai bune după viziunea comunistă ci doar dărâmă ceea ce noi construim, după tine ar trebui să-i lăsăm nepedepsiți?
- Voi nu veți clădi niciodată o lume mai bună pentru că nu știți cum să o clădiți, iar mai mult de atât eu cred că tu nu ți-ai înțeles rolul în societate, tu nu ești judecător, procuror sau milițian, lasă-i pe cei orânduiți a-i pedepsi pe răufăcători să o facă, tu vezi-ți de treaba ta, cel puțin dacă nu faci bine în societate, nu fă rău.
- Dar cu tine nu poate omul să stea de vorbă tată, ești imposibil cu ideile tale demodate, nu vezi că timpurile sunt cu totul altele, pe ce lume trăiești?
- Tu ai o familie minunată și asta mă bucură nespus pe mine, fetele tale sunt acum dacă bine am înțeles eu studente la medicină amândouă, ele te respectă. Dar gândește-te ce vor spune în ziua când vor afla că tatăl lor este un turnător, ori poate că ceva zvonuri ori fi ajuns și pe la ele, iar tu nu vrei să pricepi nimic. Nu îi lua pe comuniști prea în serios pentru că nu vor dăinui pe vecie, de altfel nici capitalismul, și nici o altă orânduire omenească nu va dăinui la nesfârșit, de asemenea și papalitatea ce de atâta timp luptă împotriva învățăturii curate a lui Hristos va cădea, se va nărui, eternă este doar împărăția lui Mesia ce la sfârșitul tuturor lucrurilor se va instaura pe pământ.
- Tată, hai să punem capăt acestei discuții pentru că nu duce nicăieri, ne învârtim ca într-un cerc. Când eram copil și apoi adolescent, mă povățuiai după cum tu credeai de cuviință, acum însă sunt un om matur, eu îmi aleg drumul în viață, așa că nu te mai amesteca în treburile mele. Chiar ai reușit să mă superi, astăzi am venit cu inima veselă aici și mi-ai stricat dispoziția.
- Poate că din toată această indispoziție ce ți-am creat se va aprinde în sufletul tău remușcarea pentru răul săvârșit, și vei căuta să pornești pe alt drum în viață. Sper, și mă voi ruga pentru ca tot ce am discutat aici să aducă mai târziu roade în viața ta. Îmi place să cred că în ciuda împotrivirii tale am semănat semințe bune în ogorul inimii tale. Dar cel puțin ia spune-mi mai crezi în Dumnezeu? Când erai copil te puneam să te rogi, și uneori am observat că acest lucru îți producea chiar plăcere.
- Cred tată, în felul meu și acum hai să sistăm discuția asta pentru că nu duce nicăieri, este mai bine așa... spuse Cornel și se ridică din fața tatălui său pornind spre locul unde erau adunați ceilalți.

Viața își urmă mai departe cursul ei. Veni anul 1989, căzu comunismul, România intră într-o fază de tranziție, erau vremuri noi și tot ce era vechi era blamat, se credea că democrația se va instaura în mod deplin aducând prosperitate și libertate. Cornel reuși să se adapteze noilor timpuri, ca și unii din milițienii și securiștii cu care colaborase pe vremuri. Se ocupa în continuare cu denunțurile, însă acum trebuia să fie mai prevăzător, timpurile erau altele, mecanismele după care societatea funcționa erau diferite. Tatăl lui murise cu puțin timp înainte de căderea comunismului. La scurt timp după discuția cu tatăl său, el avusese chiar unele momente când stătuse pe gânduri, întrebându-se dacă era posibil ca bătrânul să aibă dreptate. Totuși, în final ajunsese să creadă că bătrânul era rămas în urmă cu ideile lui ciudate. Dar, după căderea comunismului fu străbătut ca de un fior amintindu-și de vorbele tatălui său, însă nu se opri ca urmare a influenței anturajului său și viața îl cuprinse în iureșul ei.

Se scurseră câțiva ani, timp în care fetele lui terminară facultatea de medicină și intrară să lucreze în domeniul medical, de asemenea își întemeiară propriile lor familii și erau la casele lor. Cornel se apropia de șaizeci de ani și nu putea să se plângă de nimic pentru că lucrurile îi mergeau bine. În acea perioadă din viața lui se eliberă din pușcărie un om pe nume Chirilă, pe care Cornel îl denunțase cu ani în urmă, și după un proces destul de complicat Chirilă fusese condamnat, împreună cu medicul veterinar al fermei de animale unde lucra, la cinci ani de pușcărie. Pe Chirilă îl cunoscuse în anturajul surorii lui, și aflase de la sora lui și chiar de la Chirilă că acesta împreună cu medicul veterinar scoteau mari beneficii de la acea fermă încălcând legea, dar știind mereu să păstreze aparențele și să acopere totul. Dar în urma denunțului lui Cornel se făcură unele controale inopinate și totul fusese descoperit.

În pușcărie, Chirilă aflase că cel ce îl denunțase fusese Cornel și hotărîse să se răzbune.Chirilă era un bărbat înalt, solid, cu o voință puternică, tot ce-și propunea în viață realiza. Și mai tragic fu faptul că în timpul detenției sale, soția sa divorță de el, căsătorindu-se cu alt bărbat și luând cu ea fetița pe care ei o aveau împreună. Chirilă începu prin a-l urmări pe Cornel să vadă la ce oră ieșea de la muncă, ce baruri frecventa. Știa să stea la distanță ca să nu fie văzut. Se lăsa doar prin unele baruri văzut de Cornel, ba mai mult de atât îl invita la masă cu el, făcându-se că nu știe că acesta l-ar fi denunțat, Cornel însă îl refuza cu diferite scuze. Proceda așa doar ca oamenii să înțeleagă că el nu are nimic împotriva lui Cornel. Însă, în taină, Chirilă își pregătea răzbunarea, inima sa clocotea de ură.

Într-o seară de iarnă, după ce îl urmărise pe Cornel până la intrarea unui restaurant unde acesta se puse pe băut cu mai mulți prieteni de ai săi, Chirilă se întoarse acasă. Apoi, mai târziu, porni spre cartierul unde locuia Cornel, știa că acesta se va întoarce acasă târziu, iar întunericul acelei nopți de iarnă avea să slujească perfect scopului său. Și în sufletul lui Chirilă era noapte, un întuneric mult mai adânc decât era în jurul său. Cunoștea toate aleile dintre blocuri și drumul pe care Cornel se întorcea de obicei acasă. Pe la orele douăzeci și două se postă în apropierea blocului unde locuia Cornel, în locul cel mai întunecos de acolo, de unde putea să vadă toată aleea pe unde Cornel trebuia să treacă. Își fixase un loc al său de unde să-l întâmpine pe Cornel la jumătatea acelei străduțe era un loc foarte întunecos, umbrit de niște brazi. Avea la el în căptușeala ruptă a paltonului, o bucată de fier de patruzeci de centimetri pe care o tăiase dintr-o rangă mare. De asemenea, avea o mască neagră pentru a-și acoperi fața în momentul când îi va ieși în față lui Cornel. Miza foarte mult pe faptul că în acele seri de iarnă după ora douăzeci și două rar mai circulau oameni pe acolo.

În jurul orei douăzeci și trei și treizeci de minute, Cornel, după ce venise cu o mașină împreună cu prietenii săi până pe un bulevard ce era în apropiere de locuința sa, porni pe jos spre casă. Petrecuse de minune în acea seară. Păși pe aleea cel ducea spre scara blocului său, iar din locul său de pândă Chirilă îl văzu, era ca o fiară ce clocotea de ură și dorință de răzbunare. Totul era pustiu în jur, își puse masca pe față și păși în spatele unor brazi cu ranga în mână, așteptându-l pe Cornel. Când acesta ajunsese în dreptul lui, îi ieși în față. Chirilă era mai înalt ca Cornel, și mult mai puternic ca acesta. Cornel se sperie grozav de acea apariție în noapte, crezând în primul moment că este vorba de un hoț. Vocea puternică, plină de mânie, a lui Chirilă se auzi în noapte:
- A sosit ceasul, turnătorule, să plătești pentru toate fărădelegile tale.

Apoi îl prinse cu mâna stângă de piept pe Cornel, ce încercă să se apere însă nu reușea să scape din strânsoarea ca de menghină în care era ținut. După care Chirilă ridică mâna dreaptă în care avea bucata de rangă și îl lovi cu putere de două ori în cap pe Cornel care se prăbuși sângerând și scoțând un geamăt la pământ. Apoi Chirilă cu pași mari se pierdu în noapte, mergând printre blocuri și căutând locurile cele mai întunecoase. Un grup de tineri ce se întorceau de la discotecă pe la miezul nopții, îl găsiră pe Cornel jos, inconștient în locul unde se prăbușise. Tinerii luară imediat hotărârea de a anunța poliția și salvarea. Cornel mai trăi în comă la spital două săptămâni, apoi muri. Poliția deschise o anchetă însă totul se învârtea în loc, pentru că nu aveau prea multe piste.

La o lună după moartea lui Cornel, după miezul nopții, Chirilă înainta cu pași mari prin cimitir, zăpada înghețată de gerul de afară scârțâia sub pașii săi. Pe chipul său se vedea că era foarte tulburat. Acum nu mai era ca în noaptea crimei totul întunecos, dimpotrivă ninsese mult între timp, în acea noapte nu mai ningea, iar luna și stelele străluceau cu putere luminând în noapte. Chirilă se opri la mormântul lui Cornel, unde mai fusese și în alte nopți, și răsuflă din greu ca omul ce a purtat până acolo o grea povară. Părea foarte istovit fizic și sufletește, nu mâncase și nu dormise decât foarte puțin în ultimul timp. După un timp în care privi crucea și mormântul spuse cu voce stinsă:
- O, nenorocitule mi-ai distrus viața de două ori, cum voi trăi eu cu crima asta pe suflet, va trebui să mă predau, pentru că nu mai pot duce această povară ce m-a istovit de tot.

Apoi plecă cu pași mari, clătinându-se printre morminte și îndreptându-se spre ieșirea din cimitir. Zăpada scârțâia sub pașii săi greoi, mergea mai tot timpul cu capul în jos și doar rareori își ridica ochii spre bolta ce oferea o priveliște magnifică în noaptea de iarnă, luminându-i lui Chirilă drumul spre ispășirea păcatelor sale.