Mi-am petrecut ultimii aproximativ șase ani căutând mai mereu, mai mult sau mai puțin activ, o bonă. Sau mai bine zis o doamnă care să mă ajute mai întâi cu primii doi copii, apoi cu toți trei, dar fiind și eu în permanență acasă. Căutarea a reprezentat una dintre cele mai bogate experiențe de viață pe care le-am avut până acum. Am ajuns să cunosc natura umană mai în profunzime stând de vorbă ore-n șir, telefonic sau fizic, cu femei din categorii sociale foarte diferite. De la fete de cartier care nu articulau nicio propoziție corectă în limba română, la studente dornice de aventură, de la doamne pedante care făcuseră școli înalte de guvernante la pensionare cochete care își întregeau venitul având grijă de nepoții altora.
Majoritatea mi-au cerut mai mulți bani decât câștigam eu însămi înainte de a intra în concediu de maternitate. Mi-am modificat continuu lista de cerințe, am coborât foarte mult standardele pe care le aveam inițial, mi-am repetat că oricum nu am nevoie să îi învețe pe copii fizica cuantică, am trecut cu vederea grave erori de comunicare, am închis ochii, am strâns din dinți, poate-poate se va milostivi cineva să mă ajute cu copiii sau cu treburile casnice.
Am bătut până la urmă palma cu câteva doamne - una își lăsase inclusiv papuci și haine de casă la noi, dar n-a mai apărut în ziua stabilită și nici n-a mai răspuns la telefon vreodată. Alta m-a anunțat cu câteva zile înainte să înceapă că a hotărât totuși să se angajeze la un plafar pe ore mai puține. O doamnă mi-a spus cu o zi înainte că preferă să aibă grijă de o fetiță, nu de doi băieți, o studentă și-a motivat refuzul prin faptul că obosește doar privind energia băieților. Nicio concesie n-a fost suficientă, nici faptul că am plusat la salariu, nici faptul că băieții ar fi fost oricum mare parte din timp plecați la grădiniță, iar eu eram acasă pe baricade, cot la cot cu doamna.
La un moment dat am ajuns atât de disperată încât am lipit afișe pe stâlpii din cartier și am pus un anunț pe un site foarte cunoscut de publicitate. În ziua în care am fost sunată de presupusul soț al unei bone și mi-a spus că doamna vrea să ne ajute, dar nu în schimbul unui salariu, ci al unui favor intim lunar, mi-am dat seama că epopeea bonelor trebuia să ia sfârșit. Pur și simplu nu mai aveam putere să stau de vorbă cu posibile candidate. Aveam să ne ajutăm cumva de bunici. Șontâc-șontâc.
Găsirea unor diverși meșteri de-a lungul acestor ani s-a desfășurat similar. Când ne-am mutat în casă nouă, am încheiat un contract cu o firmă recomandată, care urma să ne facă o bibliotecă, un dressing și să ne modifice mobila de bucătărie. După săptămâni bune de așteptare înfrigurată, domnii au venit cu ușile de bucătărie diferite față de ceea ce comandasem, au luat una veche sub braț drept mostră și duși au fost. Cu tot cu ușă, cu tot cu contract și cu banii plătiți integral în avans. Ne-au lăsat cu jumătate de bibliotecă neterminată și nici măcar OPC-ul n-a catadicsit să ne răspundă la solicitare. Bani și timp de un avocat n-am avut și probabil pe asta mizează și aceste personaje obscure.
Acum câteva luni, din cauza unei avarii ne-am hotărât să ne renovăm băile și, cum toți prietenii ridicau din umeri a pagubă când ceream o recomandare de meșteri, am luat legătura cu doi domni care aveau review-uri foarte bune pe un site specializat. Au venit, ne-au făcut un deviz, am căzut de acord. Păreau prea de treabă ca să fie adevărați. Când am aflat că materialele ne vor fi livrate cu o întârziere de câteva săptămâni, i-am anunțat conștiincios ca să își poată lua altă lucrare între timp.
În ziua stabilită pentru livrarea gresiei și a faianței, în fața blocului a parcat un camion fără rampă de ieșire. Supărat foc pentru că nu eram în stare să dăm jos cu cârca din camion aproximativ o tonă de materiale de construcții, șoferul s-a întors înjurând la depozit, cu tot cu marfa noastră, evident achitată în prealabil. Peste câteva zile, un șofer mai prietenos a revenit cu un camion cu rampă. După ce am descărcat și-am urcat în balcon câteva sute de kilograme bune de gresie și faianță, întocmai ca în filmele cu Stan și Bran, ne-am dat seama că primisem un alt model de faianță. Hai cu ea jos, încarc-o și du-o înapoi la depozit.
Părea că în sfârșit astrele se aliniaseră, am împachetat băieții și i-am trimis la bunici la 500 km depărtare ca să elibereze terenul pentru renovare. Meșterii faianțari au reconfirmat că ne vedem a doua zi la ora 9 fix. N-am dormit toată noaptea de emoție că voi întâmpina Paștile cu două băi nou-nouțe. În ziua cu pricina - pauză. Domnii noștri au dispărut ca măgarul în ceață, n-au mai apărut, n-au mai putut fi contactați.
Respiră adânc, nu te tulbura că e Postul Mare, pune-te și caută alți meșteri. Domnu' Relu e prins până peste cap, domnu' Costică nu se complică doar pentru două băi, lui Fane i se pare treabă prea complicată să pună o rigolă la duș, iar domnu' Dorel nu se dă jos din pat pentru doar două mii de euro. Unde să găsesc eu acum doar unul, nu nouă meșteri mari, nouă zidari?! Pare că băile mele retro vor trebui să mai aștepte. Și eu care mă pregăteam să mă mut din dormitor în cadă.
