Volodimir Zelenski. În mintea unui erou

Régis Genté este jurnalist independent, corespondent în fostul spațiu sovietic din 2002. Din 2004 s‑a axat pe actualitatea ucraineană, realizând mai ales reportaje despre problemele geopolitice și energetice din acest areal. Colaborează cu Radio France Internationale, France 24 și Le Figaro. Locuiește de peste 20 de ani în Georgia, la Tbilisi.

Stéphane Siohan este scriitor, producător de filme documentare și reporter specializat în situația din Europa de Est. Din 2013 este corespondent la Kiev pentru Libération, Le Temps și Radio France Internationale. Este autorul documentarului interactiv Gol (2012), produs de Le Monde, a analizat ascensiunea fenomenului Zelenski și documentează războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Silvia Năstasie a absolvit Teatrologia la U.N.A.T.C. și a lucrat ca secretar literar la Teatrul "Ion Creangă", Teatrul Nottara și Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. Pasiunea ei pentru traducerea literară a început cu P.G. Wodehouse, iar până în prezent a tradus cărți scrise de Stacey Halls, C Pam Zhang și Trevor Noah, precum și piesa Radio de Eric Bogosian, montată de Bobi Pricop la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova. Pentru Curtea Veche Publishing a mai tradus, din limba franceză, Francisc. Gândurile Papei selectate de Caroline Pigozzi.
De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele Zelenski acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate.

Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea destinat acestui rol. Cine este omul care a dat lovitura intrând în politică și pe umerii căruia apasă acum o parte din destinul Europei? Jurnaliștii Régis Genté și Stéphane Siohan îl pun sub lupă pe acest personaj ieșit din comun și ne livrează o anchetă la rece, din miezul evenimentelor în fierbere.

"O investigație în profunzime despre traiectoria celui mai surprinzător șef de stat al începutului de secol XXI." (Paris Match)

"«Președintele-ecran», cel care stăpânește toate codurile comunicării, este de acum înainte încarnarea eroismului și rezistenței unui popor sudat în jurul liderului său, dar care nu îi va ierta acestuia niciun compromis în ceea ce privește suveranitatea ucraineană." (Radio France Internationale)

"Cartea reconstituie un destin care se construiește la granița dintre cea mai lejeră ficțiune și cea mai brutală realitate." (Diploweb)

"De la primele ore ale invaziei ruse în Ucraina, de când a devenit comandant de război ad‑hoc, Volodimir Zelenski trezește respectul internațional. Cum i-a reușit această transformare actorului lipsit de experiență politică, dar care a câștigat în 2019 primul mandat prezidențial, luând prin surprindere o lume întreagă? În biografia lor, Régis Genté și Stéphane Siohan îi recompun uimitorul parcurs." (France Inter)

"Îmbinând precizia de bisturiu a documentării jurnalistice cu suspansul și versatilitatea unei povești bine spuse, autorii ne propun un portret cu structură de puzzle sau de cub Rubik. Scrisă din multiple perspective, povestea îl invită pe cititor să își definească singur personajul principal. Fără verdicte, doar din fapte, puse în scenă pentru un rol pe care Volodimir Zelenski îl joacă pentru prima oară." (Silvia Năstasie, traducătoarea volumului)


Ucrainenii au intrat în război la capătul unei nopți de insomnie colectivă. În seara de 23 februarie 2022, mulți dintre ei nu pot pune geană pe geană. Cu două zile mai devreme, l‑au ascultat, stupefiați, pe președintele rus Vladimir Putin dezlănțuindu‑se într‑un rechizitoriu de o violență incredibilă împotriva națiunii lor, după un lung monolog care a luat forma revizionismului istoric și geopolitic. Un discurs care nu avea alt scop decât să justifice un conflict pe care și‑l dorea cu toată ființa sa. În această noapte, toți ochii sunt ațintiți asupra televizoarelor, telefoanelor mobile sau a altor ecrane pe care, de luni întregi, se urmărește dislocarea masivă a forțelor ruse la frontierele sudică, estică și nordică ale țării.

Din octombrie 2021, agențiile americane nu încetează să disemineze în presă informații despre iminența unei invazii ruse în Ucraina. Pe măsură ce iarna înaintează, previziunile devin tot mai precise: războiul va începe la final de februarie. Un război total, de o amploare neobișnuită. Cu câteva săptămâni mai devreme, relatează canalul CNN, Joe Biden ar fi destăinuit chiar că urmează să fie bombardat Kievul, capitala. În fața unui asemenea scenariu catastrofal, neliniștea escaladează, însă numeroși ucraineni și chiar experți din această parte a Europei rămân mefienți, de parcă nu le‑ar veni să creadă că Vladimir Putin ar putea recurge la înfăptuirea ireparabilului.

În toiul nopții, tensiunea sporește. Serviciile de mesagerie și rețelele de socializare intră în fibrilație spre ora două dimineața, atunci când președintele Volodimir Zelenski, în costum negru cu cravată și cămașă albă, se adresează direct cetățenilor ruși, în limba lor: "Ascultați vocea rațiunii. Poporul ucrainean vrea pacea." Declară că a încercat să îl contacteze direct pe Vladimir Putin, la telefon: "Rezultatul a fost tăcerea." Face apel, cu solemnitate, la legăturile dintre cele două țări: "Nu avem nevoie de război. Noi nu vom ataca, dar ne vom apăra. Și ne veți vedea chipurile. Nu spatele, ci chipurile."

Puțin mai târziu, este anunțat un discurs nocturn al stăpânului Kremlinului. Într‑o alocuțiune halucinantă, acesta declară lansarea unei "operațiuni militare speciale", vizând "denazificarea Ucrainei". Într‑o fracțiune de secundă, lumea întreagă pricepe semnificația vorbelor sale: e vorba despre o declarație de război. La câteva ore după finalul acestei cuvântări, rachete balistice cad peste Kramatorsk, Kiev, Harkov... Lumea intră în panică. Este aproape ora șase, în acel trist 24 februarie, iar războiul dintre Rusia și Ucraina tocmai a început.

Foarte rapid, coloane de tancuri rusești trec granița, sunt dislocate unități tactice. În toate cele patru colțuri ale țării, rachete cu rază lungă de acțiune, lansate din Belarus sau din Marea Neagră, atacă aeroporturile sau punctele militare strategice. În zori, Volodimir Zelenski își pune telefonul pe modul selfie, așa cum a făcut și cu trei ani în urmă, la începutul incredibilei sale campanii electorale. De această dată li se adresează direct concetățenilor săi, cu cămașa descheiată, cravata căzută și transfigurat de furie: "Putin a declarat război Ucrainei și întregii lumii democratice. Vrea să distrugă statul meu, statul nostru, tot ce am construit, toate lucrurile pentru care trăim. Mă adresez tuturor ucrainenilor și mai ales soldaților: sunteți curajoși, indestructibili, sunteți ucraineni." E pe cale să își schimbe blana: Volodimir Zelenski, cel care a devenit președinte promițând să aducă pacea, se transformă în liderul unei țări în război.

În vârstă de 44 de ani, acest om a cunoscut deja mai multe vieți. Este apanajul artiștilor, al creatorilor și al celor buni la toate. Umorist, actor, scenarist, producător, patron de firmă, a devenit celebru pentru că l‑a întruchipat în două rânduri pe președintele Ucrainei: prima oară în 2015, într‑un serial de comedie numit Sluga narodu (În slujba poporului), și a doua oară în 2019, în viața reală, la capătul unui scrutin cum nu a mai fost altul în lume. Un scenariu cu adevărat suprarealist și postmodern, în care nu se mai știe cât e ficțiune și cât e realitate. Pe micul ecran, Zelenski și‑a pus la bătaie toată fantezia pentru a întruchipa, în pielea improbabilului Vasil Goloborodko, tot ceea ce i s‑ar putea întâmpla unui președinte al Ucrainei. Îi lipsea un singur rol: acela de conducător de război.

În tot restul Europei, amintirea celui de Al Doilea Război Mondial se risipește odată cu dispariția naturală a ultimilor martori. Și iată că, în 2022, în Ucraina, acolo unde s‑au scris câteva dintre cele mai sângeroase și mai dramatice pagini ale secolului al XX‑lea, izbucnește un nou război major: posibil, cel mai important conflict convențional între două state, două armate, pe pământ european, după 1945. În seara de 24 februarie, Ucraina înregistrează deja 137 de morți și 316 răniți, un prim bilanț cât se poate de provizoriu. Volodimir Zelenski susține o nouă cuvântare oficială, care dă tonul comunicărilor sale ulterioare: simplu, direct, fără concesii și, mai ales, neezitând să apese acele pedale care mișcă ceva în conștiințele occidentale de bună-credință. "Azi am întrebat 27 de lideri europeni dacă Ucraina va intra în NATO: tuturor le e teamă, nimeni nu îmi răspunde", dezvăluie el, cutezător. "Dar nouă nu ne e teamă. Nouă nu ne e teamă de nimic. Nouă nu ne e teamă să ne apărăm țara. Nouă nu ne e teamă de Rusia." Puțin mai devreme, în aceeași zi, președintele îi lovise pe liderii europeni drept în inimă, punându‑i față în față cu realitatea însăși, brutală și sălbatică: "E poate pentru ultima dată când mă mai vedeți în viață."

Fix la acea oră, el știe că armata rusă este pe cale să lanseze forțe speciale asupra aeroportului militar din Gostomel, în nord‑vestul capitalei, inclusiv asupra formidabilelor comandouri parașutiste ale Diviziei 76 de asalt aerian ale gărzii din Pskov. Dacă va captura acel obiectiv, inamicul ar putea transporta avioane cu fuzelaj larg și, în câteva ore, și‑ar putea lansa trupele de șoc în inima Kievului. "Rămân în capitală", spune tranșant Zelenski. "Familia mea este și ea în Ucraina. La fel și copiii mei. Membrii familiei mele nu sunt trădători, ci sunt cetățeni ai Ucrainei. Potrivit informațiilor noastre, inamicul a făcut din mine ținta numărul unu, iar din familia mea, ținta numărul doi. Vrea să submineze politic Ucraina prin eliminarea șefului de stat."

Amenințarea e cât se poate de reală. Încă de la primele ore ale războiului, capitala este în stare de alertă maximă. Pe lângă bombardamente, unități blindate rusești se năpustesc spre vasta metropolă dinspre nord, întâlnesc armata inamică la Irpin, Gostomel, Bucea... Foarte rapid, urmează exodul: jumătate din cei aproape 4 milioane de locuitori, femei și copii cu prioritate, fug pe șosele și pe calea ferată. Este proclamată legea marțială, iar primarul orașului, fostul campion mondial la box Vitali Kliciko, impune o stare radicală de asediu. Autoritățile sunt convinse că Kievul este deja înțesat cu grupări subversive de forțe speciale ruse, care vor desfășura activități de sabotaj și recunoaștere.

Timp de două zile, civililor li se interzice să iasă din case: Teroborona (Apărarea Teritorială) și poliția sunt instruite să tragă fără somație asupra oricărui suspect în trecere. Mici unități militare rusești, în vehicule nemarcate, sunt lichidate în cartierele Obolon și Podil. Potrivit Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, obiectivul lor este să identifice ținte pentru artilerie și să îi elimine pe conducătorii ucraineni. Vicepremierul Irina Vereșciuk primește un apel telefonic de la ambasadorul Marii Britanii, care o avertizează că este pe o "listă de persoane care trebuie lichidate".

Mai târziu, Oleksi Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, va dezvălui că Volodimir Zelenski a fost ținta a cel puțin trei tentative de asasinat, principala fiind desfășurată de o unitate specială a Gărzii Naționale Cecene, kadîroviții, acoliții lui Ramzan Kadîrov, brutalul conducător al Republicii Cecene, protejat al lui Vladimir Putin. Danilov precizează că aparatul ucrainean de securitate a fost informat privitor la operațiunea specială ca urmare a unor scurgeri detaliate de informații din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse, după cum ne confirmă o sursă americană.

Amenințările sunt suficient de întemeiate pentru ca Statele Unite să îi propună lui Zelenski să îl evacueze. "Am nevoie de muniție, nu de un taxi", le răspunde sec președintele mesagerilor lui Joe Biden, printr‑o replică ce va face istorie. Orele trec și Volodimir Zelenski prinde curaj. Planurilor sumbre și fake news‑ului de la Kremlin le răspunde pe măsură, folosindu‑și armele preferate: Instagramul și rețelele de socializare, sub ochii ucrainenilor și ai internauților din întreaga lume care descoperă, la rândul lor, fenomenul.

Pe 25 februarie, presa rusă afirmă în repetate rânduri că liderii ucraineni au părăsit țara. Se subînțelege: ca niște lași. O bombă informațională menită să descurajeze populația, să o facă să abandoneze orice formă de rezistență. Dovada unei înțelegeri greșite a temperamentului acestui popor și a simpaticului său președinte. La căderea nopții, Volodimir Zelenski iese din clădirea Administrației Prezidențiale și coboară pe strada învecinată, Bankova, însoțit de cei mai apropiați colaboratori ai săi, cu toții îmbrăcați în kaki. La lumina gălbuie și palidă a stâlpilor de iluminat, de parcă ar fi liderul unui grup rock sau al unei grupări de partizani, întoarce camera smartphone‑ului spre gașca de cinci oameni: "Bună seara tuturor! Șeful grupului parlamentar [David Aramahia] este aici, șeful de cabinet al președintelui [Andri Iermak] este aici, prim‑ministrul [Denis Șmihal] este aici, Mihailo Podoliak [consilier diplomatic] este aici și președintele este aici. Suntem cu toții aici. Militarii noștri sunt aici. Cetățenii sunt aici. Suntem cu toții aici pentru apărarea independenței noastre, a statului nostru și nimic nu ne va opri. Glorie apărătorilor noștri! Glorie Ucrainei!"

Acest clip video rudimentar este o lovitură de maestru, care înseamnă mai mult decât un simplu succes de comunicare. La fel cum, în anul 1940, francezii îl ascultau pe generalul de Gaulle la Radio Londres, în anul 2022, 15 milioane de persoane îl privesc pe Zelenski în ochi pe Instagram, fără să mai luăm în calcul celelalte platforme. Apariția lui însuflețește întreaga țară, care înțelege pe loc că președintele și colaboratorii lui, asemenea unei găști de prieteni uniți ca degetele de la o mână, nu o vor abandona. Chiar și cei mai aprigi critici ai lui Zelenski de dinainte de război susțin acest gest de bravură. Cu toate acestea, înaintea declanșării conflictului, mulți ucraineni se temeau că tendința lui de a minimaliza riscul invaziei trădează o slăbiciune, posibilitatea unei capitulări.

Volodimir Zelenski tocmai a dat peste cap opinia publică. În decembrie, cota sa de popularitate se plafonase la 38%. La două zile după legendara filmare sub stâlpii de iluminat, 91% dintre ucraineni declară că susțin acțiunile președintelui lor! Ucrainenii, care nu au așteptat după Zelenski pentru a‑și demonstra curajul, se implică tot mai mult în acțiuni de rezistență împotriva ocupanților. Conform aceluiași sondaj realizat de Institutul Rating, 85% dintre cetățenii chestionați sunt convinși că țara lor poate câștiga războiul împotriva Rusiei. Combativitatea lor este deja ceva evident. Principala surpriză o reprezintă curajul fizic și moral al lui Volodimir Zelenski, "Captain Ukraine", cum e supranumit, care izbucnește în fața lumii și scoate la iveală un adevărat lider politic.