 | Anul trecut (2004, nota LiterNet) Tarantino, în calitate de preşedinte al juriului Festivalului de la Cannes, ne-a făcut bucata şi a premiat o pacoste de film - Fahrenheit 9/11 al "redneck"-ului de Michael Moore; mai toţi criticii au mîrîit, ceea ce nu l-a împiedicat pe Moore să-şi dea jos şapca de baseball, să pună pe el papion & smoking şi să urce pe scenă pentru a primi Palme d'Or-ul. Anul acesta (2005, nota LiterNet), preşedinte al juriului este Kusturica. Ca şi Tarantino, Kusturica este un cineast "temperamental", aşa că nu se ştie pe unde-ar putea ateriza ramura de palmier pe 22 mai. Mai ales că, deocamdată - în bună tradiţie canneză -, nu s-a suflat o vorbă despre cine & cu ce participă... |
Am avut un vis: pînă să mă pun "in the mood for Cannes" (alergări, acreditări, frustrări, nerăbdări şi nervi), mi s-a năzărit aşa, nitam-nisam, că la Cannes, nu s-ar prezenta decît filme cu & despre Ceauşescu... Un fel de "Muzeul de pictură" (expoziţia de la MNAC) pe Croazetă! Habar n-am dacă Ceaşcă a fost pe Croazetă, presupun că da (Ea nu l-ar fi lăsat să n-o ducă şi acolo). Ex-cuplul prezidenţial ar locui la hotelul "Martinez" (unde stau toate vedetele mari; cele mici se mulţumesc şi cu "Carlton"-ul), numai că, obişnuit cu mersul pe jos printre muncitori şi ţărani - ceea ce francezii numesc "bain de foule" -, n-ar fi de acord să parcurgă distanţa dintre "Martinez" şi Palatul Festivalurilor într-o limuzină neagră, c/o Festival de Cannes, ci ar lua-o la picior, pîş-pîş, lipa-lipa, pe sub palmieri, cu cerul albastru deasupra lor şi marea, la fel de albastră, în stînga. El ar da din mîini, ea şi le-ar ţine, cuib, în poală. De o parte şi de alta, vacanţierii & festivalierii ar striga "Ceaucesco et le peuple". Ajuns pe covorul roşu, cuplul ar poza pentru fotografi, iar "Ea" ar schiţa cîteva posturi provocatoare. "Hélène, ici! Oui, Hélène, comme ça! Hélène, Hélène, encore une..." Din capul scărilor, "Hélène" ar trimite o ultimă bezea către fotografii în delir, apoi s-ar întoarce către consort şi, împreună, l-ar saluta, tovărăşeşte, pe dl Gilles Jacob, preşedintele Festivalului. Dl Jacob, galant, i-ar săruta mîna. Două fătuci din staff s-ar apropia de distinşii oaspeţi, în deja-celebra uniformă de un albastru spălăcit, şi i-ar îmbia să guste din pîine şi aioli... "Ce-i asta, dragă?" ar întreba Ceauşeasca. "Taci şi-nghite, e-o speşialtate locală!", i-ar spune el printre dinţi. Protocolul oblige, "Ea" s-ar supune, dar apoi - intrînd în sală - i-ar sufla "Lui", enervată, "Băi Nicule, o să am arsuri de la usturoi, fi-le-ar speşialtatea a dracu'!" Şi, ţinîndu-se şi mai strîns de foale, s-ar aşeza pe rîndul de protocol din Marea Sală Lumière. Rumoarea s-ar risipi încet-încet, înlocuită de febra tăcută a aşteptării Marelui Eveniment... S-ar stinge luminile, genericul Festivalului - acele trepte ce ies din mare şi urcă-n azur, unde sclipeşte ramura de palmier - s-ar proiecta pe ecran...
Şi ar începe Filmul...
Şi mi s-ar termina visul.