LiterNet: De ce "scriitor la ziar" şi nu doar "scriitor"?
Tudor Octavian: Scriitorul cu rubrică zilnică la ziar îşi cunoaşte cititorii şi, ce-i mai important, ia seama la tiraj. Normal ar fi să vin cu precizarea: sunt scriitor la un tiraj de 130.000 de copii. Tirajul vine cu o mulţime de obligaţii care, cu puţin noroc, pot deveni avantaje (notorietate, feedback, conştiinţa faptului că eşti citit..)
LiterNet: De ce are nevoie literatură română acum? Îi lipseşte ceva – ce? De ce ar trebui să se debaraseze?
Tudor Octavian: Literatură romană are nevoie de o distribuţie şi de o promovare la nivel naţional eficiente. În mod normal, orice carte bună are cel puţin 10.000 de cititori, cu condiţia că aceştia să afle de ea şi să ştie unde o pot găsi. E un cerc vicios: fără distribuţie nu poţi contă pe calitate şi fără calitate nu poţi contă pe o distribuţie. În alte lumi s-au găsit soluţii. De exemplu, sistemul de carte prin poştă susţinut de o informare promptă şi nuanţată. Literatura română de astăzi e plină de adaptări şi imitaţii. E un necaz pe care numai timpul îl poate rezolva, dar nici timpul nu este o garanţie.
LiterNet: Ziceţi că literaturii noastre îi trebuie distribuţie şi promovare. E cartea un produs? De ce oamenilor de cultură le e jenă de cuvântul ăsta? De ce mai nimeni din cultură nu crede că e bine să vinzi şi că, dacă vinzi, produsul e inferior?
Tudor Octavian: Cartea este un produs cu viaţă proprie. Ca să trăiască, trebuie să ajungă la acei cititori care îi pot stăpâni resursele şi pot plusa în direcţia notorietăţii. E un du-te-vino între produs şi piaţă. O piaţă bună îi dă identitate cărţii, o carte bună face piaţa şi mai eficientă. Valoarea unei cărţi se precizează în cadrul unui proces de valorizare pe piaţă.
În discuţie nu intră autorii care revoluţionează cultura. În ce-i priveşte pe aceştia, chestiunea financiară comportă un tratament diferit. Eu nu sunt într-atât de rafinat încât să sufăr că mi se vând cărţile, că am cititori. La târgurile de carte mi-am dat seama că am cititori foarte cultivaţi.
LiterNet: Mulţi nechemaţi în ale scrisului la noi?
Tudor Octavian: Nechemaţii au cititorii lor. De altfel, se spune că nu există plicticos care, scriind o carte, să nu găsească 1000 de cititori. Lumea naşte compatibilităţi la toate nivelurile minţii. Nechemaţii se înmulţesc astăzi din cauza faptului că îşi pot tipări de la o zi la altă orice bizarerie iar unii au suficienţi bani ca s-o şi distribuie. Până la urmă, tot politica de piaţă şi calitatea artistică fac succesul temeinic.
LiterNet: Scriitorul de vagoane (există meseria astă în nomenclatorul naţional) e şi el scriitor?
Tudor Octavian: Ştiu doar cum m-am făcut eu scriitor: scriind! Fiecare are propria-i poveste, iar dacă nu o are e grav. Artistul care nu e şi un caz nu e artist.
LiterNet: Scrisul e înnăscut sau se poate învăţa? De unde? E nevoie de şcoală? Cum "te faci" scriitor? Ce-ţi trebuie?
Tudor Octavian: Scrisul se învaţă: talentul este mai degrabă o consecinţă a învăţăturii decât o condiţie. Adevărul este că, scriind, îţi construieşti propria şcolire, înveţi de la alţii şi înveţi lucrând sistematic. Eu cred în scriitorul muncitor şi inspirat tocmai pentru că e harnic.
LiterNet: De ce ne e lene? O să descoperim vreodată că merită să munceşti?
Tudor Octavian: Lenea nu este un dat natural ci un răspuns la un context economic şi social confuz. Oamenii, cei mai mulţi, trăiesc cu motivaţii imediate. Se apreciază că numai trei la sută din cei care ştiu să scrie şi să citească au impuls creator, asta presupunând o motivaţie interioară oarecum indiferentă la contextul social. Sincer vorbind, nici eu nu vreau să muncesc degeaba. Merită, oricum, să fii un scriitor bun, dar merită şi mai mult dacă poţi trăi din scrisul tău.
LiterNet: Cătălin Matei de la Academia Caţavencu spune că l-aţi chemat "să scoată din impas" publicaţia, în 1998. Cum vă daţi seamă de talentul cuiva? Aţi mai descoperit şi alte talente?
Tudor Octavian: Nu sunt chiar un descoperitor de talente, dar nu mi-aş ierta să întâlnesc un om care are ceva de spus, care anunţă un stil, şi să nu îl întreb cum aş putea să îl ajut. Fapt e că sunt mult mai puţini cu adevărat talentaţi decât cărţi pe piaţă.
LiterNet: Marius Tucă spune că ce scrieţi atrage tocmai prin detaşarea de actualitate. Îi trebuie cititorului de azi o astfel de detaşare? De ce?
Tudor Octavian: Realitatea fiecăruia în parte e, în mod natural, despărţită de realitatea generală. Nu sunt analist, sunt un povestitor. Personajele mele nu sunt masele largi ci indivizii. Poate că termenul "detaşare" ar trebui să suporte câteva precizări. Cum ar fi faptul că nici să vrei nu poţi să fi foarte detaşat! Şi ar mai fi ceva: atâta ce mi s-a cerut, înainte de '89, să mă implic fără să mi se explice şi cum, că mi s-a făcut lehamite de cuvântul "implicare". Îmi trăiesc viată pur şi simplu.
LiterNet: Fatalismul românesc, orientări şi tendinţe. Există scăpare?
Tudor Octavian: Nu cultura duce la fatalism ci ignoranţa, frica, prostia. Popoarele cultivate, instruite, nu sunt fataliste. E comod să fii fatalist. O lenevie cronicizata, dar cu blazon. Se cam confundă deznădejdea cu fatalismul.
LiterNet: Citez dintr-un mesaj adresat dvs. pe situl Jurnalului Naţional: "De atâţia ani scri la ziare, încât ai devenit plictisitor. Mai stai acasă, să te uite lumea şi să aduni, moşule, subiecte noi." De ce scriu românii aşa?
Tudor Octavian: E normal să mai şi plictisesc oamenii. Problemă însă nu e la mine. Nu eu trebuie să mă opresc din scris dacă se plictisesc ci să-i citească şi ei pe alţii!
LiterNet: De ce nu mai ştiu românii să scrie – şi aici mă refer şi la gramatică şi ortografie?
Tudor Octavian: Gramatica şi ortografia interesează ceea ce numim simţul limbii. În muzică există urechea absolută. E foarte probabil că şi în materie de stil şi, evident, de construcţie a frazei, există un condei absolut. Dacă scrii corect, nu e obligatoriu să scrii şi bine. Pe de altă parte, dacă scrii bine, e obligatoriu să scrii corect şi, mai mult decât atât, în direcţia evoluţiei limbii. Limbă în care şi-a scris Eminescu articolele a devenit limbă de largă folosinţă abia peste 50 de ani.
"Când sunt întrebat cum îmi procur subiectele, cum îmi scriu cărţile, ştiu că, de fapt, interesează reţeta. Secretul de fabricaţie. Metoda cu care oricine poate construi un subiect atrăgător si redacta un text cu ecou la cititori (...) Scrisul zilnic cere energie, furie şi un dram de disperare, vecină cu ţicneala" - Tudor Octavian
De curând, la începutul lunii mai 2006, Tudor Octavian şi-a lansat cea mai recentă apariţie editorială: Povestiri alese - două volume de proză scurtă, într-o prezentare de excepţie. Povestiri alese este prima carte dintr-un proiect editorial ambiţios al Jurnalului Naţional, Scriitori români de succes. Aproximativ 350 de istorii, mai vesele şi mai triste, cu o ironie fină sau, dimpotrivă, uneori de-a dreptul caustice, Povestirile alese ale lui Tudor Octavian nu te pot lăsa indiferent. Este practic imposibil să nu te regăseşti în unele dintre păţaniile lui Vasile B., simplu cetăţean, devenit deja emblematic pentru "scriitorul de la pagina 3", şi e greu să-ţi reţii zâmbetul din colţul gurii sau chiar hohotul de râs.
Tudor Octavian este şi autorul unui volum publicat de LiterNet, Povestiri foarte scurte. Întîmplări din viaţa lui Vasile B. Caiet cu subiecte..
"Cum trebuie citite povestirile...
La întâmplare.
Iar cele mai bune de două ori.
Povestesc, deci exist"
(Tudor Octavian, Povestiri alese, 2006)