Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Ray Stevenson: Dacă jertfesc doi pui pentru Marte şi un iepure lui Hermes totul va fi în regulă


Redacţia HBO, un interviu cu Ray Stevenson

19.05.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Notă: Ray Stevenson este interpretul rolului Titus Pullo din serialul HBO Roma.



HBO: Prima grupă de întrebări este despre filmări, a doua despre personajul pe care îl interpretezi, iar cea de-a treia e alcătuită din întrebări personale, desigur.

Ray Stevenson: Oh, OK...

HBO: Nu sunt foarte personale, aşa că nu trebuie să-ţi faci probleme. Să începem. Ai participat la un casting în urma căruia ai obţinut rolul?

R.S.: Am participat la două şedinţe de casting în Londra. Eram ocupat cu filmările. Tocmai terminam de filmat pentru King Arthur în acea perioadă, în Anglia. Am primit scenariul serialului care m-a atras foarte tare, mi s-a părut o capodoperă şi totodată ceva complet nebunesc, total diferit de tot ce citisem pînă atunci. Aşa că m-a intrigat foarte tare şi astfel am ajuns să particip la prima şedinţă de casting. Apoi am fost chemat imediat după să-i cunosc pe regizor şi pe producători şi să mai particip la o a doua şedinţă de casting. Apoi mi s-a spus că poate cel mai bine ar fi să mergem la Los Angeles pentru a-i întâlni pe cei din conducerea HBO, iar ei să ia decizia finală. Apoi mi s-a spus că e posibil ca ei să vină la Londra pentru a mă cunoaşte şi a decide. O săptămână mai târziu mi s-a comunicat că nu mai zboară nimeni nicăieri şi că rolul e al meu. A fost foarte drăguţ oricum...

HBO: A fost din scurt. Te-ai documentat pentru rolul tău?

R.S.: Da. Vreau să spun că există foarte multe informaţii despre acea perioadă şi de asemenea despre pregătirea militară din acea perioadă. Unul dintre cele mai interesante lucruri a fost acela că Julius Caesar ţinea jurnale în toate campaniile la care a participat, însă în acestea erau menţionate doar personalităţile, cei din clasa superioară, conducători, şefi, în nici un caz nu erau menţionaţi oamenii obişnuiţi. Dar într-unul dintre capitolele acestor jurnale, el evidenţiază doi soldaţi obişnuiţi care nu se plac deloc unul pe celălalt. De fapt au conflicte destul de des. Dar pe câmpul de luptă situaţia era cu totul alta. Daca vreunul dintre ei era în mare pericol şi moartea era la un pas de el, celălalt reuşea să-l salveze. Asta li s-a întâmplat amândurora. Iar Caesar a explicat că a scris despre aceşti doi soldaţi pentru a exemplifica spiritul şi curajul legionarilor romani, iar numele lor erau Lucius Vorenus şi Titus Pullo. Faptul că aceşti oameni au existat într-adevăr a fost un lucru extraordinar, îţi dă cumva senzaţia, măcar puţin, de responsabilitate de a da viaţă acestor nume, de a le transpune în realitate. În afară de asta nu ştim nimic despre aceşti oameni, dar cred că este un lucru extraordinar că Caesar i-a amintit. În rest... au fost cărţi. The Rubicon, o carte extrem de informativă, Pompeii, aveam nevoie să simt parfumul acelor vremuri. Şi desigur cărţi clasice de istorie... Nu era atât de mult vorba despre ce ar avea nevoie să ştie un soldat obişnuit, sau ce n-ar trebui să ştie, era mai important cum încercam să construim un personaj real şi un bărbat care aparţine acelor timpuri, mai degrabă decât un personaj istoric.

HBO: Este fascinant, într-adevăr. A trebuit să faci antrenamente în "tabere legionare" sau vreun fel de antrenamente fizice pentru acest rol?

R.S.: Aveau un fel de tabără militară pregătită pentru noi, dar era destinată în principal actorilor din rolurile secundare, figuranţilor, celor care urmau să joace roluri de soldaţi în film. Practic au fost antrenaţi zilnic de un fost ofiţer de marină, un tip pe nume Billy Budd, consilier militar. Am putut de câteva ori să fim alături de ei, când nu aveam alte lucruri de repetat. Era o tabără de antrenament militar aşa că noi am scăpat de toate ororile cu băile reci în lac şi imposibilitatea de a-ţi vizita familia sau dormitul în corturi... aşa că într-un fel am pierdut toată această distracţie.

HBO: Ai interpretat chiar tu toate scenele de bătaie sau au fost cascadori care te-au înlocuit?

R.S.: Am făcut cât mai mult cu putinţă... Adică aproximativ 98 %, aş spune. Au fost situaţii în care dublura a fost necesară. Mai ales atunci când detaliau scenele, dar eu ştiam oricum că am avut partea mea de acţiune în acea scenă. Şi în timp ce noi filmam altceva, dublura era folosită pentru diverse cadre sau vreo mişcare specială care ar fi putut fi considerată periculoasă, în aceste cazuri, desigur, se folosesc cât mai multe dubluri.

HBO: Eşti foarte curajos...

R.S.: Am mai degrabă un dram de nebunie...

HBO: Ne poţi spune vreuna dintre scene pe care o consideri cu adevărat memorabilă pentru tine?

R.S.: Da, este una uimitoare. Chiar vorbeam despre asta zilele trecute cu Kevin McKidd, cel care l-a interpretat pe Lucius Vorenus şi ne gândeam prin câte am trecut împreună pe parcursul filmărilor, parcă a fost o viaţă de om comprimată în acele zile. Sunt scene şi momente pe care cu siguranţă o să vi le aduceţi aminte. În episodul 11 personajul meu e condamnat la moarte în arena gladiatorilor, în centrul forumului. Iar cascadorii au muncit foarte mult pentru aceste scene în timp ce eu trebuia să filmez altceva. Şi dublura mea şi-a făcut mişcările în funcţie de felul în care ştia că lupt eu, aşa că atunci când am avut de filmat pentru această scenă mi-a fost foarte uşor. Le sunt foarte recunoscător acestor băieţi. De fapt... i-am scos pe toţi la masă.

HBO: Foarte generos din partea ta...

R.S.: Eu şi alţi 12 cascadori am intrat împreună într-un restaurant foarte elegant din centrul Romei, unde erau cupluri la mese, înconjurate de decoraţiuni cu multe lumânări. Aşa că iată-ne, pe mine şi pe ceilalţi 12 bărbaţi, bine făcuţi toţi, masivi... în acest loc. Recunosc că ne-am distrat foarte bine împreună, a fost felul meu de a le mulţumi pentru treaba extraordinară pe care au făcut-o.

HBO: Şi aţi purtat haine romane în acel restaurant?

R.S.: Nu, nu, pe acelea le puteam purta doar pe platou...

HBO: Îţi aduci aminte momente periculoase din timpul filmărilor? Au fost astfel de momente?

R.S.: Da, au fost, erau multe momente când galopam pe cai. Îmi aduc aminte că am căzut pentru că pământul era moale în acea dimineaţă şi din cauza asta copitele cailor s-au înfundat în noroi, iar eu am căzut cu tot cu sabie, scut, şi tot ce mai aveam la mine... Era inevitabilă căzătura. Dar din fericire nu mi-am rupt nimic, m-am ales doar cu câteva zgârieturi şi cu egoul puţin şifonat. Dar... ştii... te urci înapoi pe cal, faci o baie fierbinte şi a doua zi o iei de la capăt. Secvenţele de luptă sunt periculoase. Mai concret, aruncăm în stânga şi în dreapta cu niste bucăţi de metal - săbiile, care, chiar dacă nu sunt ascuţite, sunt grele. Aşa că secvenţele de luptă trebuie abordate ca o scenă de dans, atent coregrafiate, în detaliu. În asta constă siguranţa, trebuie să acorzi atenţie fiecărui gest, oricît de mic, altfel poate fi periculos.

HBO: Vreun moment amuzant în timpul filmărilor?

R.S.: În afară de cel în care am căzut de pe cal?

HBO: Noi l-am considerat periculos...

R.S.: Îmi amintesc că a fost o scenă pe care am citit-o, o scenă scrisă de Bruno Heller, în care Atia îi oferea Serviliei un cadou. Pentru a se revanşa, aceasta îi trimite săruri şi vin aduse de un sclav înzestrat cu un penis enorm. Şi pentru această secvenţă au adus un actor de filme porno, cu unul dintre cele mai mari penisuri existente. Ziua aceea de pe platou a fost într-adevăr amuzantă.

HBO: Pot să-mi imaginez...

R.S.: Da...

R.S.: Spune-ne câte ceva despre ceilalţi actori, cu cine ţi-a plăcut cel mai mult să lucrezi?

R.S.: Fiind în general actori britanici, în timpul filmărilor ne-am simţit ca o familie. Nu a existat vreo ierarhie de tipul Marc Antoniu şi Caesar şi apoi actorii mai de jos... a fost cu adevărat special. Cu toţii am fost copleşiţi de proporţiile acestui proiect, de volumul de muncă depus, de regizori... cred că lucrurile astea ne-au afectat pe toţi. Desigur, Kevin şi cu mine ne-am înţeles foarte, foarte bine. Noi ne ştiam înainte de aceste roluri, nu am mai avut ocazia să jucăm împreună, dar ne cunoşteam, aşa că a fost o ocazie specială să lucrăm împreună.

HBO: Ultima întrebare despre filmări: am auzit că aţi început filmările la cel de-al doilea sezon, e adevarat?

R.S.: Da...

HBO: Crezi că ne poţi dezvălui câteva secrete, câteva lucruri care se vor întâmpla în următorul sezon?

R.S.: Oh, Doamne... Roma este agitată, evident, după moartea lui Caesar. Tânărul Octavian îşi revendică drepturile în calitate de moştenitor al lui Caesar. Marc Antoniu încearcă să-şi menţină puterea asupra Romei. În acest timp civilii formează un fel de grupuri ale mafiei. Grupurile încep să se omoare între ele. Marc Antoniu îi comandă lui Vorenus să lămurească această situaţie. Aşa că eu şi Vorenus va trebui să "facem curat". Scenariile, sunt... chiar au pus totul în ele... Din fiecare experienţă din sezonul trecut s-a învăţat şi s-a mers mai departe. E emoţionant şi încântător.

HBO: Acum am vrea să punem câteva întrebări despre personajul pe care îl interpretezi. Cum ai defini personajul Titus Pullo?

R.S.: Aş spune că Titus Pullo este un optimist fatalist. Crede în zei, dar are datorii peste tot. Ar spune ceva de genul: "Dacă jertfesc doi pui pentru Marte, un iepure lui Hermes, o raţă aici, atunci va fi totul în regulă". Nu are nici un fel de credinţă pe care s-o urmeze, dar crede în zei şi mai crede că asta trebuia să se întâmple. Nu este un bărbat ambiţios, nu vrea să fie general - nimic de genul ăsta, se simte foarte bine în pielea lui. Este un bărbat foarte inimos. Trăieşte şi respiră pentru toată legiunea 13. Trăieşte şi moare alături de bărbatul de lângă el. Astea sunt lucruri simple. Dar poate vedea de asemenea ironia vieţii. Vede că toţi ceilalţi văd lumea în nuanţe de gri, le vede jocurile, vede tot. Ştie că ceilalţi îl judecă şi unii îl cred prost, unii doar agresiv, sau că e un jucător de noroc sau că aleargă după târfe. Dar el nu vrea să facă nimic pentru a le schimba părerea pentru că nu trebuie. Îl găsesc teribil de interesant. În acelaşi timp însă nu va ezita să ucidă un grup de indivizi dacă aceştia i se prezintă ca duşmani. Ştiţi cum este? Este într-un fel... real. Nu este nici diplomat, dar nici nu pretinde că ar fi.

R.S.: Ce-ţi place cel mai mult la el?

R.S.: Cred că m-a făcut să devin mai liniştit, adică nu neapărat să fiu veşnic în căutarea următorului obiectiv, a următorului premiu, a următorului job... important e ce se întâmplă aici şi acum. Asta îmi place la el, este vorba despre viaţa lui în acel moment, este cu siguranţă un om al momentului, care trăieşte şi există cu ceea ce este real, nu-şi face planuri, nu are dorinţe sau vise pentru 3 luni de-acum înainte sau 6 luni de-acum înainte. Asta mi-a plăcut, acest sentiment de imediat, acum, asta m-a făcut să mă simt viu în acel moment.

HBO: Deci, din câte înţelegem, te-a schimbat într-un fel. În această linişte...

R.S.: Da, m-a făcut să mă schimb, de fapt, cred că ne-am influenţat reciproc. Pentru că, evident este vorba despre o bucată de hârtie şi îţi faci nişte idei despre cum ar trebui să fie personajul, dar la un moment dat personajul poate începe să se creeze singur. Şi pentru mine a fost fascinant să-l văd cum creşte, cum se maturizează cum reuşeşte să fie interesant... da, îmi place de el, îmi place mult.

HBO: Şi ai reuşit să-l creezi aşa cum ai vrut?

R.S.: Da, am reuşit. În primele momente ale filmărilor, pentru că am filmat mai întâi 4 luni de zile apoi am luat o pauză de două luni (din multe, foarte multe motive), dar în primele două luni eram cam ameţit, de fapt era o stare generală. Nu puteam să-mi dau seama de asta, pentru că toţi cei care citiseră scenariul îmi spuneau cum era Pullo. Toţi aveau dreptate dar fiecare îmi spunea altceva. Pentru că dacă cineva citeşte scenariul, Pullo poate părea un oarecare. Aşa că ei ar citi şi-ar spune: "Îl cunosc pe tipul ăsta, îl cunosc aşa de bine, el este cam aşa...". Altcineva ar citi şi ar spune "Îl ştiu, îl cunosc aşa de bine, e aşa..." Şi eu ascultam toate aceste lucruri şi eram derutat şi confuz, încercând să mulţumesc pe toată lumea. Mai puţin pe mine. Apoi am avut o discuţie cu producătorii şi le-am spus ce mi-aş dori eu să fac cu personajul, iar ei au spus, "Ştii ce, fă asta, hai să facem lucrurile să meargă bine". Şi asta am făcut, ei au avut încredere în mine, iar eu am să le fiu veşnic recunoscător pentru asta. N-am lucrat niciodată pentru o companie ca HBO, care să investească bani în ceva atât de impresionant şi să susţină acest lucru cu atât talent din partea producţiei, chiar acolo unde este nevoie...

HBO: Aşa cum ai menţionat şi detaliat anterior, personajul este foarte complex. Este ceva din Ray Stevenson în acest personaj?

R.S.: Da, cred că este, cu siguranţă. Am început să văd lucrurile altfel şi cred că asta se datorează şi serialului Roma. N-am mai fost niciodată la Roma, înainte de a începe filmările pentru serial. Am fost în Italia, dar niciodată la Roma. În mod cert când ajungi aici, eşti copleşit de artă, de arhitectură, de ruine, de ruinele incredibile. Ai senzaţia că te plimbi printr-un muzeu. Dar după ce petreci câtva timp aici, îţi dai seama că ruinele sunt clădite pe alte ruine, care sunt formate pe alte ruine şi-ţi dai seama că întregul oraş este un film. Şi este un amestec fantastic de oameni din toată lumea. Este o energie incredibilă, te poţi plimba pe aceeaşi stradă de nenumărate ori şi poţi vedea la un moment dat o frescă din secolul 14 deasupra unei uşi şi cu toate că ai mers pe acea stradă de atâtea ori o observi pentru prima dată. Există un mod în care ţi se dezvăluie, mereu şi mereu, pentru că totul este într-o veşnică schimbare. Consider că experienţa asta este o binecuvântare, mi-a schimbat cu siguranţă viaţa, m-a făcut mai conştient de importanţa lucrurilor care mă înconjoară.

HBO: Ceea ce-am vrut să te întreb este cât de apropiat crezi că este acest personaj de tine? Sunt trăsături specifice amândurora, sau...

R.S.: Este destul de ciudat... Pentru că este evident că acest Pullo nu are cum să fie vreodată actor... Nu s-ar potrivi deloc cu el, pentru că el este prea dintr-o bucată, prea aparţine momentului, e prea cinstit, n-ar putea juca, nu ar putea pretinde că este altcineva. Iar eu nu aş putea presupune că sunt genul de tip care intră într-un bar şi dacă se întâmplă ceva rău, voi sări să fac ordine. Aşa că personajul trebuie lăsat pe platou, nu trebuie luat acasă. Dar iubesc acest mod al lui de a se distra, i-am dat asta personajului şi cred că s-a proiectat şi asupra mea, pentru că sunt mai dispus să mă distrez acum.

HBO: Ai jucat rolul unui soldat roman. Care a fost cea mai grea parte în interpretarea acestui rol?

R.S.: Păi... toate sunt lucruri interesante. Ştii... Aveau un mod foarte special de a se lupta cu acele săbii scurte pentru gladiatori. Antrenamentul pentru felul acesta de luptă a fost foarte greu. Iar costumele pe care le-am avut au fost cît se poate de reale: armurile nu sunt din aluminiu uşor, cântăreau fiecare cam 20 de kg. A fost totul foarte, foarte real. Scuturile sunt din bronz. Şi vara, la Roma un scut de bronz trebuie ţinut cu foarte mare grijă pentru că arde, poţi să prăjeşti ouă pe el şi ai senzaţia că îţi fierbe creierul sub coif. Sandalele... o, Doamne, nu ştiu cum au rezistat romanii, dar a fost foarte neplăcut să le port zi de zi, bine, ulterior au devenit ca o a doua piele, că nu îmi mai venea să le scot din picioare. Dar atunci când călăreşti toată ziua cu armura pe tine, descoperi că îţi intră prin piele... Oamenii ăia erau foarte puternici, mergeau peste tot aşa, nu ştiu cum rezistau...

Dar să fim soldaţi a fost ceva ce ne-am dorit să obţinem, toate marşurile şi mersul prin căldură şi toate celelalte. A fost bine, pentru că a creat o legătură cu ceilalţi actori, cu figuranţii... însă trebuie să recunosc că unele zile au fost... Şi în unele dimineţi trebuia să ieşi afară în sandale şi cu picioarele goale şi pe jos era gheaţă şi cam frig... şi apoi era atâta metal în jur încât ţi se făcea şi mai frig... Dar asta a fost cam în fiecare zi, aşa că am adus acea stare în fiecare scenă pe care o jucam... Dacă mi-era frig, era o zi friguroasă... aşa s-ar fi simţit el într-o zi friguroasă.

HBO: Crezi că oamenii din ziua de azi pot fi atât de hotărâţi precum era Titus Pullo?

R.S.: În diferite feluri... cred că spiritual suntem cam acelaşi... Doar că oamenii se manifestă altfel. Nu mai mergem la război în picioarele goale şi nu ne mai luptăm cu săbii. Dacă el ar fi azi soldat e destul de greu să ştim ce fel de soldat ar fi. Dar sunt sigur că există soldaţi care ar spune "Ăsta sunt eu", cum spunea şi Titus Pullo.

HBO: Mulţi cred că Titus nu e un individ prea strălucit. Nu ţi-e teamă că acest rol îţi poate marca în vreun fel cariera?

R.S.: Pullo nu e deranjat de faptul că oamenii nu îl consideră prea strălucit. De aceea va face din când în când un comentariu stupid; pentru că asta se aşteaptă de la el. El vede ironia vieţii, aşa că preferă să spună "Da, sunt doar un ignorant, nu vă faceţi griji pentru mine". Dar pe măsură ce serialul se dezvoltă, s-ar putea să realizaţi că e printre cei mai inteligenţi dintre toţi. El nu are vreo dorinţă ascunsă, iar asta îi enervează la culme pe cei care sunt foarte ambiţioşi... să vadă o persoană care se simte atât de bine cu ea însăşi.

R.S.: Ăsta este rolul în care am fost distribuit. Dacă ar fi fost o dramă din zilele noastre, un serial politic, sau despre medici... Actorii au posibilitatea să îşi arate valoarea şi talentul interpretând diverse roluri, arătând diverse aspecte ale vieţii, în timpuri diferite...

HBO: Din câte ştim ai jucat în seriale de televiziune şi în filme cum este King Arthur. Ce reprezintă o mai mare provocare pentru tine, să ai un rol într-un serial de lungă durată, unde să ai ocazia să dezvolţi personajul sau este mai dificil să joci într-un film unde ai doar o singură ocazie să atragi atenţia printr-un personaj al cărui mod de a fi este deja stabilit, pentru o perioadă foarte scurtă?

R.S.: Acest serial este complet diferit faţă de celelalte în care am jucat până acum. Nu pot să spun cu exactitate despre ce este vorba, este... HBO are un slogan: "E mai mult decât televiziune. E HBO". Este ceva complet diferit, e un nivel mult mai ridicat al producţiilor, e mai multă valoare. Aşa că personajul tău trebuie să se dezvolte. În televiziune există această teamă permanentă că o dată stabilit personajul tău, producătorii nu pot decât să te pună în diverse situaţii. Dar în cazul acestui serial, producătorii îţi dau libertatea să influenţezi viaţa personajului, aşa că personajul tău se poate dezvolta, se poate schimba. În general când lucrezi la un film ai de-a face cu un început, un conţinut şi un sfârşit, bine, nu neapărat în această ordine. În acest caz nu ştim ce ne va aduce scenariul peste o săptămână, sau chiar înainte să ne apucăm de filmarea unei secvenţe. Cunoaştem povestea, dar trebuie să fim din ce în ce mai buni, să facem faţă situaţiilor neaşteptate... În ceea ce priveşte rolurile din filme... este altceva. Dacă această colaborare este bună, cred, aşa cum spunea Riddley Scott, că trebuie să lucrezi cu maximă precizie. E complet diferit. Sunt libertăţi diferite, constrângeri diferite. Dar până acum, revenind la rolul meu din Roma, este de departe cel mai mare şi cel mai important proiect în care am fost implicat vreodată.

HBO: În serialele moderne obişnuite există un standard moral conform căruia publicul se poate compara cu protagoniştii. În Roma nu există astfel de standarde morale. Personajele nu sunt albe sau negre în ceea ce priveşte personalitatea lor - Titus Pullo şi Vorenus comit amândoi fapte a căror moralitate e discutabilă. Cum e să interpretezi acest tip de personaje pentru o perioadă mai lungă de timp?

R.S.: Foarte bună întrebare! Unul dintre cele mai grele lucruri din pregătirea noastră, pe lângă cărţile de istorie citite şi documentarea făcută , a fost să reuşeşti să te convingi că trăieşti în acele vremuri: cu 50 de ani înainte de naşterea lui Iisus Christos. Aşa că iată-ne într-o lume înainte de apariţia creştinismului, înainte de apariţia oricărui fel de moralitate şi cultură... Da, e adevărat, acum avem 2000 de ani de moralitate, cultură şi creştinism, dar a trebuit să mergem înapoi... Nimic din toate astea nu exista atunci, aveau o structură morală complet diferită, o societate cu o structură complet diferită, valori diferite. Este o secvenţă la un moment dat în care un sclav mă enervează, aşa că îl omor. Pur şi simplu îl omor. Iar stăpânul sclavului, care în acel caz era Vorenus, spune "De ce naiba ai făcut asta?"... Iar eu spun "Îmi pare rău, îţi iau altul nou, ce are?"... A fost ca şi cum i-aş fi zgâriat maşina. E un lucru destul de greu, dar trebuie să-l faci, pentru că de fapt, în acel moment trăieşti într-o lume diferită. De asta am spus că e o întrebare foarte bună. Trebuie să-ţi închipui o mulţime de lucruri şi cu toate astea să le faci să pară reale. Chiar şi în acele timpuri aveau reguli foarte stricte. Am avut ocazia să lucrăm cu un istoric nemaipomenit, Jonathan Stamp, care tocmai a fost numit unul dintre producătorii executivi, lucru care mi se pare fantastic. Omul ăsta este un geniu în ceea ce priveşte atenţia la detaliile legate de acea perioadă şi de viaţa şi de societatea romană. Pe vremea aceea nu aveau nici rai nici iad, nici vreunul din conceptele religioase pe care le avem acum. E adevărat că exista Hades, corect, care mai târziu a devenit iadul, dar nu e iadul unde sufletul e condamnat să ajungă, este diferit... sau sufletul să ajungă în rai, este un mod de gândire complet diferit de ceea ce avem acum. A fost destul de greu să-ţi poţi imagina astfel de lucruri, ei chiar erau stăpânii universului...

HBO: Cum te-ai simţit ca unul dintre oamenii lui Caesar?

R.S.: Fantastic... cu adevărat, pentru că atunci când îl vezi pe Ciaran Hinds, care joacă rolul lui Julius Cesar, venind pe calul său alb, cu veşmintele roşii, te inspiră, pur şi simplu. Departamentul de costume mi-a dat un inel pe care era scris 13, XIII, aşa că l-am rugat pe armurier să-mi facă unul din aur şi-l port tot timpul. Chiar dacă sunt pe stradă. Este o legătură pe care o simt faţă de legiune, faţă de Caesar. E inelul meu, legiunea a treisprezecea. Este desigur şi povestea despre una dintre cele mai mari bătălii pe care le-a avut Caesar, în Galia, bătălia de la Alessia, în care îl înfrânge pe regele gal; vrând să le păstreze soldaţilor moralul ridicat el apărea pe calul său alb, cu hainele sale roşii şi încerca să-i privească pe toţi soldaţii în ochi, aşa că ei simţeau o puternică legătură cu acest bărbat, el era pentru ei ca un semizeu. E plăcut... e plăcut să fim de partea celor care înving.

HBO: Şi cum a fost să faceţi faţă totalitarismului lui Caesar?

R.S.: Acesta a fost un alt moment în care Vorenus a fost foarte supărat, iar Pullo realizează asta, pentru că Caesar stabileşte aceste reguli. Pullo spune ceva de genul: "Ştii ceva, asta este, e bine pentru oameni, nu sunt destule locuri de muncă pentru romani, nu te poţi plânge în această privinţă". Dar chiar nu contează. Nu contează cine e la putere. Serios. Ceea ce contează este ce este legat direct de tine. Asta este preocuparea lui Pullo. Pe el nu-l interesează cine conduce Senatul, cine face asta sau cine nu face asta... El vrea doar să-şi vadă de viaţa lui, fără vreo dorinţă de control asupra altora.

HBO: Cum e "Roma antică" pentru tine?

R.S.: Cred că i-am găsit un loc foarte, foarte special în inima mea. E ceva magic în acest oraş. Nu e vorba numai despre poveşti sau legende... Oraşul ăsta este viu, vibrează, e real, cât se poate de real. Te face să vrei mereu să întorci capul. Unul dintre cele mai puternice sentimente pe care le-am avut când m-am întors la Roma pentru filmările la al doilea sezon, a fost acela că nu m-am simţit deloc ca un turist. A fost un sentiment foarte plăcut.

HBO: Te invidiez... Acum întrebările personale. Ţi-a plăcut întotdeauna istoria? Ai fost bun la istorie?

R.S.: Da, întotdeauna. Îmi amintesc că la şcoală, istoria era mereu plictisitoare, când era vorba despre cărţi. Dar de îndată ce erau desene, adică ilustraţii ale acelei perioade, situaţia se schimba. Eu voiam să văd istoria, nu numai o listă de nume şi date... toate demult îngropate...

HBO: Şi care a fost în copilărie perioada ta favorită din istorie?

R.S.: În copilărie? Cred că vikingii. Da, pentru că am crescut în nord-estul Angliei, în Newcastle. Şi multe dintre poveştile cu vikingi s-au întâmplat de fapt acolo. Iar în York este un mare muzeu nordic, peste tot este simbolismul celtic... mama este irlandeză, iar tata din nord-est. Eu nu mă simt irlandez sau scoţian, sau englez... Mă simt celt.

HBO: Ai vrea să trăieşti în Roma Antică, în vremea lui Caesar?

R.S.: Oh, nu, Doamne-fereşte! Mult prea brutal! Mult prea violent!

HBO: Un soldat roman, trebuia să urmeze nişte reguli foarte stricte. Ai putea să respecţi aceste reguli? Ţi se par prea restrictive, ce crezi?

R.S.: Cred că... Q.E.D. Dovada există: datorită acestor reguli foarte stricte, a disciplinei au cucerit lumea şi au făcut-o să fie aşa cum o ştim noi astăzi. Dacă te uiţi la armatele moderne, iau de exemplu armata britanică - e foarte bine privită, foarte respectată, pentru că în întreaga atitudine se percep disciplina, restricţiile, regulile, lucruri de altfel normale pentru bunul mers al oricărui mecanism. Nici romanii nu erau altfel. Numai că nimeni până la ei nu mai făcuse asta. Ca soldat, tu şi colegii tăi veţi trăi sau veţi muri prin regulile instituite de superiorii voştri. Dacă aceste decizii sunt corecte, iar tu le respecţi, atunci cei mai mulţi dintre voi veţi supravieţui.

HBO: Acum după ce ai jucat în rolul unui soldat roman, ai senzaţia că istoria se repetă?

R.S.: În mod constant. Din cauză că oamenii nu se schimbă fundamental. Progresul se construieşte din accesul către diverse lucruri. Oamenii din alte ţări nu sunt străini, extratereştri, sau specii inferioare. Asta este ceea ce ne aduc timpurile moderne, dar motivaţiile oamenilor sunt exact la fel ca atunci, oamenii vor să câştige putere, bani, faimă sau posibilitatea de a face sex, care este primordial pentru rasa umană. Asta nu s-a schimbat, facem aceleaşi greşeli sub denumiri diferite.

HBO: Ce părere ai despre noul trend al filmelor istorice King Arthur, sau Troy sau Rome sau Alexander?

R.S.: Asta se întâmplă mereu. Dacă există un film bun cu piraţi, vor exista cu siguranţă două, trei filme cu piraţi. Dacă este un film bun despre Vietnam, vor fi cu siguranţă 4, 5 filme despre Vietnam. Se lucrează în trenduri, pentru că odată ce trezeşti apetitul, oamenii vor să vadă şi mai multe despre acea perioadă sau despre acel subiect. E cursul firesc al lucrurilor.

HBO: Crezi că serialul Roma aduce ceva în plus imaginii deja formate despre Roma Antică?

R.S.: Sigur ca da. Imaginea Romei era cea hollywoodiană, cu multă marmură albă, togi ieftine şi rochiile acelea stupide. Cred cu tărie că Roma aduce ceva în plus, mai ales după ce am filmat aici, la Cinecitta, unde am avut aproape 300 de actori în roluri secundare. Ei sunt de aici, se vede pe faţa lor, în ochii lor, în modul în care se poartă, modul în care merg, atenţia la fiecare detaliu, străzile sunt murdare, iarba creşte prin pietrele de pe stradă, unele clădiri sunt vechi şi gata să se dărâme, altele sunt nou nouţe. Decorul are viaţă, oamenii au viaţă. Ceea ce se vede foarte clar este o lume vie, care respiră, palpită.

HBO: Ai menţionat într-un interviu că cel care te-a inspirat în alegerea carierei de actor a fost John Malkovich. De ce el?

R.S.: Da, eram în Londra şi am visat să fiu actor de când eram mic, dar nu am spus nimănui pentru că am crezut că era alter ego care vadispărea şi nu se va mai întoarce niciodată. În Londra am văzut afişul unei piese numite Burn This. Era cu Juliet Stevenson şi John Malkovich şi mi-am spus că vreau s-o văd, aşa că am plătit 10 lire pentru un bilet şi am stat în spate. Am fost vrăjit de jocul lui John Malkovich de la început până la sfârşit. Şi atunci s-a întâmplat ceva foarte special. Mi-am dat seama că este o treabă foarte serioasă. Pentru că din afară să fii actor pare destul de uşor. Ne îmbrăcăm, spunem nişte replici pe care le-a scris altcineva, încercăm să destindem, să facem divertisment. Poate că uneori simţim că este zadarnic. Dar atunci când ceva te mişcă, are importanţă şi valoare pentru oamenii în faţa cărora se derulează spectacolul, este cu totul altceva. Asta m-a făcut să-mi dau seama că e ceva foarte special şi important şi că merită să îmi dedic viaţa profesională acestui domeniu.

HBO: Preferi scena în locul filmului?

R.S.: Nu am o preferinţă. Ceea ce-am descoperit în timpul acestor ani este că indiferent de proiect, este vorba de fapt de oamenii cu care lucrezi. Fie că este pentru ecran sau pentru scenă, sau pentru orice altceva, este vorba despre oamenii cu care lucrezi. Şi apoi îţi dai seama cu care oameni lucrezi bine şi cine lucrează bine cu tine şi încercaţi să daţi ce aveţi mai bun în fiecare. Şi atunci e simplu. Dacă oamenii cu care vreau să lucrez sunt implicaţi într-un proiect, atunci nu contează că este o piesă de teatru sau un film. Aceştia sunt oamenii cu care vreau să lucrez. Cu siguranţă îţi dă un sentiment de împlinire.

HBO: Care sunt cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

R.S.: Iubita mea. Chitara. Şi o maşină a timpului.

HBO: Care este filmul tău preferat, cartea preferată, cântecul preferat, regizorul preferat?

R.S.: E evident, îmi plac filmele lui Kubrick şi Fassbinder şi John Cassavetes. Operele lui Cassavetes au fost o mare sursă de inspiraţie pentru mine... În ceea ce priveşte muzica îmi place tot, începând de la muzica house, Delius de exemplu, îmi place Delius, sunetele lui sunt atât de britanice... dar îmi place şi muzica de operă. Orice muzică la care vibrez, la care răspund. Creaţia a fost deja făcută pentru tine, tot ce trebuie să faci este să îi dai voie să te atingă, să te deschizi pentru ea.

HBO: Şi cărţi?

R.S.: Acum citesc o carte numită The Bridge over the Drina. O carte senzaţională despre podul care îi separă pe bosniaci de sârbo-croaţi. Cred că autorul a câştigat premiul Nobel pentru literatură.

HBO: Am înţeles că pictezi sau...?

R.S.: Da, pictez. Am pictat de când eram copil. Plănuiam să intru la şcoala de arte...

R.S.: Am avut câteva expoziţii în Londra, dar m-am oprit, tocmai din cauză că prea mulţi oameni au vrut să transforme arta într-o afacere. Aşa că acum este ceva ce fac doar pentru mine. Dar unul dintre pictorii mei preferaţi este un pictor german care se numeşte Garhard Richter.

HBO: Cui ai dedica primul tău Oscar?

R.S.: Cui l-aş dedica... Am avut un profesor de actorie extraordinar, la şcoala de teatru, cursul de dramă. Era minunat, prusac, se numea Rudi Sheli şi avea cam 87 de ani. El i-a învăţat actorie pe Daniel Day-Lewis şi pe Jeremy Irons. Era profesor de actorie. Nu actor sau regizor ratat, ci profesor de actorie. Un caz foarte special. Dar înţelegea foarte bine cum funcţionează psihicul uman şi m-a încurajat mult. Lui i-aş dedica primul Oscar.

HBO: Cu ce rol consideri că ai atins cel mai înalt nivel al carierei tale de până acum?

R.S.: Cred că cu acesta.

HBO: Ce fel de personaje crezi că vei interpreta în viitor? Ai un rol la care visezi?

R.S.: Visul oricărui tânăr este să fie Bond sau ceva de genul ăsta. Dar avem filme ca Bourne Supremacy şi Mission Impossible II. Bourne Supremacy şi The Bourne Identity sunt filme extraordinare, nu-i aşa? Şi sunt tare curios să văd ce-o să facă Daniel Craig cu noul Bond. Aş vrea totuşi ceva diferit... Ceva mai uman... cred că visul meu este să fac în continuare lucruri interesante, sa improvizez şi să sper că voi face mai multe.

HBO: În ziua de azi calitatea serialelor de televiziune a crescut simţitor, ca valoare a producţiei, investiţiile financiare şi creative - adesea depăşesc bugetele filmelor. Roma este un bun exemplu în acest sens. Ca actor care apare în special din filme de televiziune, ce părere ai despre acest fenomen?

R.S.: Cred că este o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte este fantastic, forţează limitele. Ridică standardele. Dacă ridici standardele, ca să obţii mai mult, trebuie să te străduieşti mai mult. Ceea ce e minunat, te inspiră, e un mod fantastic de a merge în fiecare zi la serviciu. Dar e foarte scump. 120 milioane de dolari pentru prima serie. Şi e doar prima serie. Dacă te uiţi la Sopranos probabil ar fi putut să facă câteva serii la acest preţ. Cred că suntem foarte norocoşi. HBO are mijloacele şi inspiraţia să facă asta. Nu ştiu dacă altcineva ar putea să o facă. Iar noi vrem doar să participăm la cel mai mare spectacol din lume. Asta e treaba noastră, vrem ca oamenii să spună: "Ai văzut episodul de aseară? Nu mai am răbdare până săptămâna viitoare." E incitant.

HBO: Tatăl tău este pilot. Ţie îţi place să zbori?

R.S.: A fost pilot, în Aviaţia Regală. Dar asta a fost acum mulţi, mulţi ani. Acum s-a pensionat. Când mă năşteam eu, el pilota avionul. Mie îmi place să zbor, dar nu să pilotez propriul avion, dar îmi place să zbor.


(mulţumim Ilenei Cecanu, HBO, pentru realizarea acestui interviu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer