23.05.2006
Hai, spune-mi cum ţi-ar arăta viaţa dacă ar trebui să trăieşti o oră! Uite, să zicem că nu te-ai născut încă, să zicem că nu ştie nimeni numele tău, că nu ţi-a băut nimeni niciodată din cafeaua ochilor şi că părul tău lung nu a atins pieptul niciunui bărbat. Să zicem că, înainte "de tine", lumea e mai puţin colorată şi zbanghie, dar la fel de superficială ca acum. Să zicem că a existat cândva Lennon, dar tu n-aveai cum să-ţi imaginezi asta. Ei bine, în această lume, tu te naşti ca într-un film sf. Serios, lasă-mă să-ţi explic: nu, nu e povestea Afroditei, n-avem treabă cu spuma mării, mai degrabă e ca-ntr-un film sf, o teleportare de nicăieri, o baghetă magică te-a adus dintr-o dată, ai apărut dintr-o secundă pentru a te disipa într-o oră. Ai apărut aşa cum eşti tu de obicei şi cum n-ai fost niciodată. Hai, spune-mi, cum ar arăta viaţa ta?

O oră.

Ştiu, e prea puţin. Ţi-aş fi răspuns eu la întrebarea asta. Ba chiar mă apucasem să poticnesc câteva rânduri, vroiam să-ţi trimit o scrisoare în care să-ţi explic cum ai putea să te plimbi pe o alee cu magnolii, să faci shopping în mall, să priveşti la MTV sau să scrii o poezie. Ei, da, o poezie ar rămâne, ai putea să o aşezi pe internet şi să zâmbeşti un pic gândindu-te că oameni plini de viaţă sau sinucigaşi rataţi vor citi versurile unei femei care n-a existat decât o oră. Dar scrisoarea mea are nevoie de o diligenţă pentru a ajunge la tine, iar diligenţele au dispărut acum două secole, şi, ştiu, ar fi minunat să aflăm când a plecat ultima diligenţă şi către cine.

Dacă te vei mai naşte vreodată doar pentru o oră, am să ard pe rug toate ceasurile din lume.

0 comentarii

Publicitate

Sus