Să nu uit, cum aș putea: ingredientele tipice bia hoi, berea vietnameză și supa pho, ambele servite la niște măsuțe infernal de joase, direct pe trotuar. Nu ai ce să faci decât să te așezi pe un scaun minuscul și să te holbezi la picioarele trecătorilor și la miile de motociclete care scurtcircuitează peisajul. Semafoarele și trecerile pietonale sunt rare și oricum nu le respectă nimeni.
Am avut, în viață, câteva experiențe "pe muchie de cuțit": am mers pe un teren minat la granița kurdă a Irakului; am călcat pe un scorpion în albia secată a fluviului Irawaddy; m-am uitat în ochii unui șarpe mudumba, verde și veninos, și am stat la un trib din Camerun cu păstorii care nu vorbeau decât dialectul lor. Trebuie să mărturisesc însă că, în materie de adrenalină, nimic nu se poate compara cu traversarea străzii la Hanoi, absolut nimic...
Hanoi, o altă lume, un oraș vibrant, în plină expansiune economică și totodată captiv în propriul trecut comunist. Mausoleul cât se poate de sovietic al lui Ho Chi Min, nenumărate afișe desuete și câteva statui arată că anii roșii nu s-au terminat...
Locuitorii trăiesc aceeași confuzie ca și frații lor chinezi: experimentează libertatea de a face bani, dar nu pe aceea de a avea opinii politice; cel puțin deocamdată.
Sunt multe de văzut în capitala vietnameză, eu am optat pentru: templul literaturii, pagoda într-un picior și catedrala Sfântul Iosif, cu o preferință pentru templu, cel mai vechi monument vietnamez, neschimbat din 1070. Edificiul, care a fost ridicat în onoarea lui Confucius, a devenit ulterior prima universitate din Vietnam.
În Hanoi există mai multe lacuri alimentate de Fluviul Roșu. În jurul lor, capitala vietnameză respiră un aer de frumusețe și prospețime, de liniște și curățenie, care transfigurează orașul descreierat.
După o zi de colindat prin vacarmul citadin, ce poate fi mai nimerit decât o pauză de relaxare, pe Lacul Sabiei Restituite, lângă Insula țestoasei, animalul venerat de vietnamezi?
Legenda spune că un mare erou vietnamez a primit o sabie de la un pescar care o pescuise din lac. Zece ani mai târziu, după ce i-a izgonit pe invadatorii chinezi, viteazul se plimba cu barca pe aceleași ape liniștite. De pe insula din mijlocul lacului a apărut o broască imensă, aurie, care i-a cerut, în numele Regelui Dragon, să îi înapoieze sabia. Războiul se terminase, urma timpul păcii, al construcției, al împlinirii.
Cert este că, pe vremuri, lacul adăpostea nenumărate țestoase-gigant. Una singură mai trăiește și astăzi aici, iar ecologiștii fac eforturi mari pentru a curăța apa poluată a lacului. Localnicii spun că e țestoasa din legendă. Fiecare apariție a ei atrage numeroși spectatori, fiind considerată un mare noroc.
Aici se încheie incursiunea mea în capitala plină de culoare, pasiune, de viață. În următorul articol, o vizită în Parcul Național Chitwan, un loc încă necotropit de turiști.
