Nouă ore și jumătate zbori din Istanbul pentru a ajunge în locul din Oceanul Indian, pe care lumea îl confundă cu Paradisul. Mauritius. Insula zahărului, a vaniliei, a romului, a culorii și a bucuriei. Au fost suficiente șase zile petrecute aici pentru a înțelege că nu sunt suficienți nici 60 de ani pentru a te bucura îndeajuns de unul dintre locurile magice ale Terrei. Spunea Jules Renard cândva că "Nu există paradis pe pământ. Dar cu siguranță există bucățele din el".
Într-una din acestea am ajuns, la bordul unei aeronave Turkish Airlines, am stat sub acoperișul resorturilor de lux ale Paradisului, care se numesc Club Med (și despre care am scris pe larg aici) și am găsit răgaz ca, pe lângă huzurul de pe plajă, să mă bucur, ca orice călător, de câteva dintre locurile cu care se mândrește această insulă și apoi să împărtășesc ce poți să faci și să vezi în Mauritius.
Probabil că atunci când auzi de Mauritius ai în minte câteva lucruri clare: luna de miere (evident!), zahărul (pe care-l găsești inclusiv în supermarketurile de la noi) și pasărea Dodo. Despre Dodo, numai de bine, cu unica precizare că ea a dispărut de prin secolul 17, atunci când insula a început să fie locuită și când biata creatură dolofană, care nu zbura (fiindcă nu avea nevoie de aripi, găsea totul pe jos și trăia fericită într-un cadru natural virgin) a fost exterminată de colonialiști. Nu în mod direct, dar cum aceștia începuseră să adune resursele insulei, Dodo n-a mai avut ce să mănânce și a dispărut încet-încet.
Cum Mauritius era unicul loc în care sălășluia, Dodo a devenit istorie și a trecut multă vreme până când oamenii i-au făcut un "portret robot" în urma unui schelet descoperit de un arheolog în albia unui râu. Pentru că nu rămăsese nici măcar o schiță despre cum arăta creatura, motiv pentru care nu putem fi siguri că Dodo arăta chiar precum cea închipuită în zilele noastre. Astăzi, pasărea Dodo e simbolul insulei. O întâlnești peste tot, de la brelocuri la statui, aproape că te aștepți să pășească alături de tine, colorată, veselă și gata oricând să-ți fie ghid pe insula ei superbă.
Mauritius e un loc în care vii să faci plajă, să te bucuri de apa oceanului și să-ți încarci bateriile. Am stabilit asta. Dar nu numai despre plajă e vorba în Mauritius. Insula e suficient de frumoasă încât să fie explorată: are munți (cu forme bizare), are un superb parc național, are râuri și locuri sacre, vegetație tropicală, plantații de trestie de zahăr - pe scurt merită și trebuie vizitată.
Dar cel mai important de știut, această insulă de 60 x 40 km, cu o populație de 1,3 milioane de locuitori, e un delicios mix francezo-britanico-indiano-africano-chinezesc. Și nu se poate spune despre niciuna dintre aceste nații că deține monopolul. Pentru că, inițial, Mauritius nu a fost locuită.
Primii care au descoperit-o au fost arabii, cu puțin înainte de anul 1000, dar aceștia nu au rămas aici. Marinarii portughezi au fost cei care au menționat-o apoi, în 1509, fără a manifesta un interes pentru aceste ținuturi. Primii care s-au stabilit au fost olandezii, în 1598, când amiralul van Warwyck a acostat în zona Grand Port și a numit insula "Mauritius", după numele prințului olandez Maurice van Nassau.
Olandezii au stat 20 de ani, după care au fost cuceriți de francezi, care au preluat controlul insulei în 1715 și au redenumit-o Isle de France. Ei au fost cei care au dat impuls economiei locale, au dezvoltat insula, au creat fabrici și au trecut la industrializarea trestiei de zahăr, au înființat capitala Port Louis și multe altele. Până în 1810, când britanicii, mai războinici din fire, au capturat insula și au revenit la numele inițial de Mauritius. Cu toate acestea, ei au permis francezilor să-și păstreze proprietățile, le-au recunoscut în mod oficial limba și legile și i-au invitat să rămână în continuare.
Atât francezii cât și britanicii au adus în Mauritius populație din Africa și din India, pentru a lucra pe plantațiile de trestie de zahăr și în alte domenii - transport, construcții etc (sclavia a fost abolită în 1835). Așa s-a format mixul creol care există și astăzi și care definește insula. Colindând-o, nu ești foarte lămurit care e specificul locului. Dar descoperi apoi că specificul este tocmai acest melanj de culturi și civilizații, fiecare aducându-și propria contribuție de-a lungul timpului.
Simți că Mauritius e un fel de insulă europeană, cu aromă indiano-africană sau, pe dos, o insulă africano-indiană, cu parfum european. Discuția e mai lungă și nu are sens să o facem aici dar la întoarcerea dintr-o vizită în Mauritius vei trăi cu senzația că nu ai fost în Africa, nici în India, nici în Europa, ci în toate aceste locuri. Dincolo de asta, natura e pe post de vedetă aici și vei vedea mai jos câteva argumente, apărute după ce am vizitat unele dintre punctele de interes ale insulei pentru a afla ce poți să faci în Mauritius, în afară de a sta la soare. Eh, voila:
Învață cum se face romul de calitate, la fabrica de rom din Chamarel
Romul e băutura tradițională a insulei Mauritius și nici nu ar fi putut să fie alta într-un loc în care trestia de zahăr e la putere. Sunt mai multe fabrici de rom aici dar dacă vrei să te îndrăgostești de o distilerie (pe bune!) vizitează Rhumerie de Chamarel. N-am văzut în viața mea o fabrică mai drăguță, mai dichisită, mai colorată, mai vie, mai simpatică. Nu e deloc mare, dimpotrivă, seamănă cu o căsuță din povești, plantată într-un decor de basm și vopsită în culori optimiste.
De la ghida ce te însoțește în distilerie, care-ți va arăta într-un mod foarte plăcut cum se produce romul (simplu și eficient, de la tăiatul trestiei la stoarcerea, fermentarea și distilarea ei), vei afla că Rhumerie de Chamarel e una dintre puținele fabrici în activitate care are propriile culturi de trestie de zahăr, cu soiuri selectate, lucru care contribuie major la calitatea romului produs. Recoltarea trestiei se face cu mâna, fără să se ardă recolta, trestia e transportată în maxim 4 ore la fabrică iar în final se obțin mai multe varietăți de rom, de la cele albe la cele maturate.
Desigur, la final ai posibilitatea să faci o degustare de rom iar păhărelele băute unul după altul te vor aduce într-o stare ceva mai euforică. Ai romuri maturate (4 și 6 ani, plus single barrel - mai scumpe și mai rafinate), ai romuri premium (simple sau cu diverse arome - vanilie, condimente) și ai lichioruri de rom (cafea, nucă de cocos, mandarină și vanilie). Toate sunt foarte bune și chiar dacă, apriori, nu-ți place romul, e posibil să devii pasionat după ce faci vizita la Rhumerie de Chamarel, frumoasa fabrică din Mauritius.
Scaldă-te într-un lac sacru, la Grand Bassin
Ceea ce reprezintă Gangele pentru India, reprezintă Ganga Talao (Grand Bassin) pentru locuitorii din Mauritius. Sau, în fine, pentru cei de religie hindu. Undeva în munții din sud-vestul insulei, înconjurat de temple hinduse și statuete care reprezintă zeii aferenți religiei, acest lac care-ți aduce liniște în suflet doar la o simplă privire, a fost descoperit în secolul 19 de către panditul Jhummon Giri Gossagne, un preot hindu ce locuia într-un sat din nord și care visase cândva că va vedea un lac sacru care e conectat prin subterane secrete cu fluviul Gange.
Preotul a pornit să scotocească insula și a dat peste acest lac ce i s-a părut aidoma cu cel din visul său. Vestea s-a răspândit rapid (la fel și legenda) și pelerinii au început să sosească la Grand Bassin, care a devenit cel mai important loc de pelerinaj hidus, din afara Indiei. Și încă mai vin și astăzi, intră în apa limpede și fac ritualul hindus de purificare, aprind bețișoare parfumate sau se închină la zeitățile hindu, oferindu-le fructe și legume.
Cu atât mai mult cu cât se știe că, în 1972, un preot indian a adus apă sfântă din Gange și, pe parcursul unei ceremonii, a vărsat-o în lac. A fost momentul în care lacul și-a luat numele de Ganga Talao, "ganga" provenind, evident, de la Gange ("talao" înseamnă piscină).
Altfel, Grad Bassin e un lac de crater, aflat la 550 metri deasupra nivelului mării și adânc de vreo 16 metri. Pe malul lui se află și acest templu hindus în care dacă vrei să intri trebuie să te descalți. Până să ajungi la lac vei trece pe lângă două statui imense, realizate de sculptorul indian Shri Matu Ram Verna, la comanda statului Mauritius, care îi reprezintă pe Lord Shiva și Lord Durga. Dar vei remarca în mod sigur și o altă statuie, întruchiparea lui Shiva, care are o înălțime de 33 metri, fapt ce o clasează pe locul 3 în topul celor mai mari statui Shiva din lume.
Dacă faci un scurt popas la intrare, te vei amuza alături de maimuțele mici și obraznice, care abia așteaptă să fure ceva (există o poveste cum că unui fotograf profesionist i-au furat odată scule în valoare de mii de dolari și... duse au fost în pădure) sau să cerșească banane și nuci de cocos. Nu e recomandabil, totuși, să te joci prea mult cu ele.
Fă pace cu natura în Parcul Național Black River Gorges
Oriunde există un "parc național", locul acela e de vizitat. Nu diferit stau lucrurile în Mauritius, unde Black River Gorges National Park e "freestyle"-ul călătorului. Vrei plimbări înveșmântate în verde? Aici e locul. Îți place să mergi cu bicicleta? Aici e locul. Te bate gândul să faci un picnic în mijlocul naturii? Aici ai tot ce-ți trebuie. Sunt 6574 hectare, care acoperă 3% din suprafața insulei și care sunt transformate - fără eforturi deosebite - într-un "must" pentru iubitorii de natură. L-au deschis în 1994 și l-au numit după stâncile negre pe care le-au găsit în râul care-l străbate. Un râu despre care, se spune, e atât de cristalin încât poți să bei liniștit din el.
Black River Gorges este, de asemenea, un refugiu pentru speciile de păsări ale insulei, amenințate cu dispariția: porumbelul roz, vindereul de Mauritius și papagalul cu ecou. La care se adaugă peste 300 de specii de plante florale autohtone. E atât de frumos în acest parc național încât ai tendința să crezi că, dacă scotocești bine, e posibil să dai chiar și peste o pasăre Dodo, țopăind dolofană pe o cărare special amenajată pentru drumeție.
Cel mai popular loc al parcului este Black River Peak viewpoint, de unde ai parte de cele mai bune peisaje asupra împrejurimilor. Cu siguranță, punctele majore de atracție ale parcului sunt cascadele. Am apucat să vedem cascada Alexandra (mergând la Alexandra Falls viewpoint și cocoțându-mă în foișorul panoramic) și încă una (nu am ajuns și la cascada Chamarel - asta e, data viitoare, dacă ajungi acolo, trimite-ne o poză).
Se pot face (și vedea) multe lucruri în acest parc, dar pentru asta ai nevoie de timp - să zicem că o zi ar fi suficientă, dacă ai chef să comprimi orele.
(va urma)