În rai oamenii n-au timp de gândit, nu au ce rumega. Nu au trecut. Doar prezent.
Nu au ce probleme sau conflicte să împartă între ei ca pâinea caldă.
Doar cinci simțuri și apă de izvor.
Nu le arde de meditație, de monumente, de cariere, de temple, de vrăjeală.
Unii se ating în grup, alții câte doi câte doi.
Totul e ardoare, zvâcnire, atracție, voluptate, hrană, liniște vie.
Nu e nimic de vorbit.
Nu e nimic de înțeles.
Nu e nimic de disputat.
Nu e nici o prăpastie între minte și trup.
Iar trupul e al cincilea element, taina tainelor.
În purgatoriu e atmosferă punk
Urlă fiecare în legea lui, scoate fum, aburi, bolborosește ca un ceaun în clocot.
Nu e nici unul atent la alții sau interesat să afle ce simte vecinul
Se ciocnesc unii de alții bezmetic ca la baba oarba
Fiecare se ceartă cu demonii lui. Râde sau țipă ca o pasăre de pradă.
Dar măcar au în singurătatea lor ceva viață.
Zbuciumul și durerea, chiar și solitare, sunt viață.
În purgatoriu lucrurile au gust, formă, culoare, prea multă chiar.
Exces.
Fiecare încalcă legea în felul lui.
Unele violuri nici nu sunt voite, doar accidentale.
Arșița usucă pielea, înfundă plămânii.
Vacarmul colectiv preface vocea fiecăruia într-un vuiet obscur.
Singurătățile se izbesc între ele ca meteoriții până se fac bucăți. Se amestecă, se risipesc una în alta.
Sau explodează vulcanic.
Unii reușesc câteva clipe să se atingă lucid, cu furie, cu disperare, să descarce în sex durerea, oroarea, frica, violența pasiunii. E chiar bine.
În iad nu e fir de pucioasă, de flăcări, de țipăt.
E mai degrabă frig.
Nici un fir de culoare. Doar idei despre culori.
Nici un vârcolac. Doar contabili. Tocilari pregătiți să dea lovitura la "cine știe câștigă".
Numai inși de pus în ramă cu mintea cuminte și așezată, plină de intenții nobile și idei glorioase.
Numai workaholici puși la patru ace, rezistenți la stres.
Care mai de care mai bine pregătit.
Toți intelectuali de valoare.
Nu se calcă nimeni pe picioare.
Se păstrează distanța.
Nici o atingere, nici un zâmbet, nici un gest care ar putea fi interpretat ca dezmățat.
Nu simte nimeni nimic. Nici țipenie de durere.
În iad nu se simte. Se dezbate.
Se țin lungi prelegeri despre șireturi și despre cremele solare.
Despre căderea feliilor pe partea unsă.
Despre arme și sfinți.
Despre întârzierea zborurilor.
Despre mareele culturii.
Despre farmecul cazărmilor.
Toți cunosc adevărul.
Ordine și pace.
Nici un strop de durere sau întristare.
Doar iarbă verde și mașini de gândit.
N-am călcat niciodată prin grădinile raiului, doar le-am contemplat printre gratii.
Mi s-au arătat când și când prin cețurile melancoliei.
Toată viața mea a fost o luptă încrâncenată ca să pot rămâne în purgatoriu.