Echilibrul

mereu am avut în mine poezia ta
şi acum o scriu.

sau poate e poezia născută de tine prin mine.

încerc să-ţi arăt cum te privesc
eşti omul pe care l-am cunoscut mereu
şi pe care nu l-am avut niciodată.
nu aşa cum l-am dorit
nu atît de intens, nu eliberat,
nu te-am avut suflet, nu te-am avut lacrimă.

te vreau ca rouă dimineaţa
te vreau gînd pe sufletul meu,
te vreau inedit şi fantastic.
vreau să fii cea mai frumoasă idee a fiecărei zile
vreau să fii gînd absurd şi brutal,
vreau să te aflu din cînd în cînd în om
şi să fiu mîndră că te-am inventat,
şi vreau să te simt ca ceva amar,
să mă conving că nu eşti perfect.
vreau să te trăiesc emoţie-dorinţă,
să te iubesc şi să te leg de mine
ca să-ncerc să arăt că-mi aparţii

deşi tu eşti lume-univers,
parte şi departe de mine.

* * * *

uneori te vreau efemer
ca să te poţi înlocui a două zi cu altceva
ca să pot adăuga mereu mai mult.

lasă-mă să te văd azi linie, mîine cerc,
lasă-mă să te iubesc azi mut, mîine absurd,
învaţă-mă să fiu element
apoi structură şi unitate
ca să pot să-nţeleg pînă şi pielea de pe tine

şi-apoi aş vrea să-nconjor obiect-suflet
ca să simt cum îmi eşti gînd-minune.