Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui

Citiți prefața acestei cărți aici.


Rüdiger von Fritsch a fost vreme de cinci ani (2014-2019) ambasadorul Germaniei la Moscova, reprezentând interesele țării sale în fața președintelui Vladimir Putin. După ce a studiat istoria și filologia la Erlangen și Bonn, a intrat în serviciul de Externe în 1984. După diverse funcții de secretar la ambasadele germane din Varșovia, Nairobi și în cadrul Reprezentanței Permanente pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles, în 1999 a devenit șef de departament în cadrul Biroului președintelui federal, iar în 2004, vicepreședinte al Serviciului Federal de Informații. Trei ani mai târziu, a devenit șef al Departamentului de Economie și Dezvoltare Durabilă din cadrul Ministerului Federal de Externe și asistent la negocierile G8. În 2010 a preluat funcția de ambasador la Varșovia, rămânând acolo patru ani. S-a retras din activitatea diplomatică în vara anului 2019. La Curtea Veche Publishing i-a mai fost tradus volumul Drumul Rusiei. Ambasador la Moscova (2021).
Victor Scoradeț este germanist, critic de teatru, traducător și regizor. Are o bogată experiență de colaborare atât cu editurile românești și cu importante publicații literare din țară și din străinătate, cât și cu teatre din România și cu Televiziunea Română.
 
Printre autorii pe care i-a tradus din limba germană se numără Friedrich Nietzsche, Günter Grass, Bertolt Brecht, Peter Handke și Wolfgang Ischinger. A primit Medalia Goethe, Crucea de Merit în grad de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania și Premiul UNITER pentru cel mai bun critic. La Curtea Veche Publishing i-au apărut traducerile: Om bun la centru (Andrei Mihăilescu, 2018) și Lumea în pericol (Wolfgang Ischinger, 2019).
Război în Europa. Cu o violență revoltătoare, Rusia lui Vladimir Putin invadează Ucraina, zguduind din temelii pacea menținută de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Iată-ne ajunși la un punct de cotitură. În ce fel de lume ne vom trezi mâine? Cum ar trebui să arate o politică europeană de securitate? Și cum rămâne cu politicile pentru energie, ajutor economic și militar în cazul unor orașe rupte de civilizație ca Bucea?

Rüdiger von Fritsch, fost ambasador la Moscova, l-a întâlnit adesea pe Vladimir Putin. În noua lui carte, el analizează motivațiile și obstacolele unei conduceri autocrate, precum și urmările pe care le va avea războiul lui Putin pentru noi toți.

"O analiză pătrunzătoare." (Süddeutsche Zeitung)

"Cărțile cu subiect politic au adesea o problemă: atât temele tratate, cât și punctele de vedere susținute devin rapid depășite. Doar câțiva autori reușesc să rezolve această problemă. Rüdiger von Fritsch este unul dintre ei. Nu riscăm să greșim dacă afirmăm că aceasta se datorează capacității sale de a scruta faptele limpede și analitic." (Cicero. Magazin für politische Kultur)

"O lectură absolut necesară!" (MDR Kultur)

"Un ghid scris în timp record de un diplomat cu experiență." (SWR2)

"Fost ambasador la Moscova, Rüdiger von Fritsch explică minuțios și fără false menajamente ce este în capul președintelui Rusiei și cum a eșuat Occidentul în a înțelege." (Süddeutsche Zeitung)


Războiul de agresiune al Rusiei revarsă suferințe cumplite asupra Ucrainei: asupra oamenilor ei, fie civili, fie soldați, care mor sau sunt nevoiți să se refugieze; asupra identității și culturii, asupra orașelor, asupra infrastructurii și existenței ei materiale. Totodată, acesta este un război împotriva conviețuirii pașnice în Europa.

România, țară parteneră a Germaniei în UE și aliata ei în cadrul NATO, este afectată în mod deosebit de efectele acestui război. În același timp, mai mult de 1 milion de refugiați au tranzitat țara vecină Ucrainei, iar solidaritatea și omenia româncelor și a românilor este impresionantă.

Războiul ne-a ajutat să vedem că alianțele noastre trebuie să rămână strâns unite nu numai în Europa Centrală, de Est și la Marea Baltică, ci și în regiunea Mării Negre. România și Ucraina, state vecine și alăturate mării, sunt legate de o graniță comună de peste 600 de kilometri, iar Constanța a devenit un port important și pentru Ucraina, mai ales în situația în care guvernul rus încearcă să susțină războiul într-un mod deosebit de cinic, printr-o blocadă a exporturilor de cereale din Ucraina.

Pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin a răsturnat tabla de șah odată cu agresiunea lui împotriva Ucrainei: în loc să edifice siguranța în Europa alături de celelalte state - o încercare încununată de succes de-a lungul atâtor decenii -, el a impus confruntarea. Asta nu anulează nici regulile șahului, nici mutările bune pe care le-am făcut în trecut. Acum ne vedem însă în fața unor noi încercări. Ca parteneri și aliați, trebuie să fim cât mai uniți, trebuie să întărim decisiv capacitatea de acțiune a Europei pe probleme de politică și securitate externă și trebuie să le oferim o perspectivă clară țărilor situate între noi și Rusia: Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Același lucru este valabil și pentru țările din Balcani care nu sunt încă membre UE sau NATO.

Mă bucur că încercarea mea de a analiza motivele și cauzele atacului rusesc, deznodământul posibil și consecințele care pot fi întrezărite încă de pe acum se bucură de interes și în România. Publicarea acestei cărți nu ar fi fost posibilă fără implicarea și angajamentul Excelenței Sale Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria și, mai înainte, în Germania. Între noi doi a luat naștere o colaborare deosebit de strânsă, bazată pe încredere, care a generat deja apariția cărții Drumul Rusiei. Ambasador la Moscova în România. Armonia dintre gândurile și valorile noastre îmi arată o dată în plus că, în pofida diversității țărilor de pe continentul nostru, suntem cu toții europeni. Sunt ferm convins că viitorul îi va aparține acestei Europe, ordinii ei pașnice, unității, diversității și puterii ei de înnoire.
 

La jumătatea lui aprilie 2022, când a fost terminat manuscrisul acestei cărți, războiul împotriva Ucrainei dura deja de mult prea mult timp. Mult prea mult, mai ales pentru oamenii acestei țări, care au fost nevoiți să treacă prin chinuri cumplite, pentru infrastructura ei devastată, pentru orașele ei distruse. Cu fiecare nouă zi de război, chipul Ucrainei se schimba tot mai mult - "cea mai nefericită dintre țările Europei", cum a formulat intelectualul polonez Adam Michnik. Loviturile lui Vladimir Putin aveau și scopul de a spulbera identitatea Ucrainei, tradițiile ei culturale, bisericile, monumentele și edificiile, istoria de sine stătătoare. Războiul din Ucraina dura prea mult și din perspectiva lui Vladimir Putin, căci intenția lui fusese, cât se poate de evident, cu totul alta.

Operațiunea militară rusească începută pe 24 februarie 2022 urmărea cât se poate de clar trei obiective. În primul rând, ea trebuia să implice în proporție cât mai mare forțele ucrainene în acțiuni de luptă printr-o ofensivă constantă, dar nu decisivă, și să le lege astfel de estul țării. În al doilea rând, avea scopul de a crea în sudul țării un pod terestru între Rusia și Crimeea și, dincolo de asta, dacă era cu putință, de a bloca total accesul Ucrainei la Marea Neagră. Acest obiectiv era urmărit și prin bombardamentele cumplite asupra Mariupolului. Al treilea obiectiv, esențial, era o lovitură rapidă, decisivă, în inima Ucrainei, care este Kievul, și împotriva conducerii țării. Cu pierderi mult mai mari decât se așteptaseră, au reușit treptat, în pofida unei armate ucrainene care se apăra cu îndârjire, să îndeplinească primele două obiective: să declanșeze lupte sângeroase în estul țării și să ocupe părți mari din zona țărmului Mării Negre. Însă asaltul rapid și victorios asupra Kievului, scopul propriu-zis al agresiunii rusești, a eșuat.

Concepțiile celor două părți în legătură cu condițiile care ar trebui îndeplinite pentru o încetare a ostilităților au fost încă de la început ireconciliabile. Rusia lui Vladimir Putin a insistat asupra următoarelor patru pretenții. În primul rând, Ucraina ar fi trebuit să recunoască apartenența Crimeei la Rusia, în al doilea rând, ar fi fost nevoită să accepte nu numai independența regiunilor separatiste, așa-numitele "republici populare", ci și extinderea teritorială a acestora asupra întregilor oblastii (unități administrativ-teritoriale) Donețk și Lugansk. În al treilea rând, Ucraina ar fi trebuit demilitarizată, ca apoi să se declare neutră. Și, în al patrulea rând, Ucraina ar fi trebuit "denazificată", ceea ce, din perspectivă rusească, nu ar fi însemnat nimic altceva decât schimbarea conducerii politice, în frunte cu președintele Zelenski.

În ciuda marilor suferințe și a distrugerilor îngrozitoare, Ucraina nu era dispusă să oprească lupta împotriva agresorului și să accepte revendicările rusești. Totuși, încă dinainte de începerea operațiunilor militare, președintele Zelenski sugerase că va lua în calcul revenirea la neutralitate. Aceasta fusese poziția țării sale până în 2014. Abia după anexarea Crimeei de către Rusia și odată cu amenințarea războiului declanșat de Rusia în Donbass, parlamentul ucrainean a declarat, în 2019, aderarea la NATO drept obiectiv constituțional.

Însă președintele Zelenski a declarat cât se poate de clar că o viitoare neutralitate ar trebui garantată cu angajamente ferme de protecție din partea unor terțe puteri, pentru a evita ca Ucraina să se mai afle în situația în care luptă singură cu agresorul. Așadar, puterile garante trebuiau să primească dreptul de a interveni în cazul în care Ucraina ar fi fost implicată într-un nou conflict. Pentru Rusia, până și ideea că o Ucraină neutră ar fi fost înarmată era inacceptabilă. Simpla citire a unui tratat de drept internațional este de ajuns pentru a vedea că o astfel de autoprotecție este premisa fundamentală a neutralității, ca în cazul Elveției sau Austriei. În plus, președintele Zelenski declarase că nu va renunța la teritoriul ucrainean. Totuși, pentru viitor, el a anunțat perspectiva unui referendum. Cât despre "denazificare", e lesne de înțeles că nu a fost întâmpinată decât cu reacții sarcastice.

Săptămâni întregi nu a fost cu putință să fie obținut un armistițiu pentru tratative substanțiale. Nu au putut fi încheiate nici măcar înțelegeri solide despre coridoarele umanitare. Astfel încât a apărut din ce în ce mai des întrebarea: cum ar fi posibil să fie încheiat acest conflict teribil? După șase săptămâni de război, pe la mijlocul lunii mai, au prins contur patru scenarii despre cum s-ar putea desfășura în continuare războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Ele vor fi schițate aici, fără să ne întrebăm care este realist și în ce măsură.

Primul scenariu: Victoria Ucrainei

La scurt timp după ce a început războiul, a devenit clar că atacul rusesc împotriva Ucrainei are slăbiciuni considerabile. Starea trupelor rusești care luau parte la invazie s-a dovedit mai proastă decât era de așteptat. S-a adeverit fraza unui important expert militar rus, Aleksandr Golț: "E mai ușor să pari periculos decât să fii periculos."

O privire asupra cheltuielilor militare de-a lungul ultimilor ani (în 2020, se aflau cam la nivelul celor din Marea Britanie) arată că, pe lângă cele făcute pentru modernizarea armamentului și a forțelor nucleare, banii au curs mai întâi spre sistemele de apărare aeriană și spre dezvoltarea rachetelor hipersonice, spre îmbunătățirea capacităților cibernetice ale serviciului secret al armatei, spre dotarea forțelor speciale - care au fost apoi folosite în Siria - și a sistemelor maritime. Cheltuielile pentru forțele armate terestre, care au fost folosite prioritar în Ucraina, s-au situat abia pe locul șapte în rândul priorităților convenționale. În rapoartele din teren se înmulțeau nemulțumirile legate de logistică, de aprovizionarea trupelor cu hrană, muniție și combustibil și, mai ales, de numărul mare de victime. Și în conducerea operațiunii se făceau simțite slăbiciuni considerabile, mai ales în comunicații și coordonare. În mod evident, mai mulți generali și-au pierdut viața când au fost nevoiți să se deplaseze în primele linii. Din comunicarea cu familiile și din rapoartele despre soldații ruși care au fost luați prizonieri sau care au dezertat a rezultat că moralul soldaților pe câmpul de luptă nu era deloc bun, mai ales în cazul celor foarte tineri.

Este adevărat că armata rusă a reușit să câștige teren și să distrugă instalații militare ucrainene, însă forțele armate ale Ucrainei, susținute de populație, nu au fost dispuse să cedeze marile orașe. Calculul rușilor de a cuceri repede Kievul, fără o împotrivire notabilă, s-a dovedit greșit. Cei de la Moscova se pare că nu se așteptaseră la un război de gherilă, din casă în casă. Prin urmare, au trecut la bombardarea orașelor cu artilerie și rachete - și s-au concentrat mai întâi asupra cuceririi estului Ucrainei.

Premisa unei victorii ucrainene ar însemna o stagnare a acțiunilor de luptă și o încetinire bruscă a atacului rusesc, bazată și pe uzura materială, și pe o demoralizare sporită a trupelor. O opoziție din ce în ce mai mare în Rusia împotriva războiului ar susține o astfel de evoluție. Dacă ucrainenii ar reuși să oblige forțele armate ruse să se mai retragă, sau să se retragă mai ales din acele teritorii cucerite în 2022, de la începerea războiului, președintele Zelenski s-ar arăta dispus să accepte anexarea Crimeei și a așa-numitelor "republici populare din sud-est" ca pe niște fapte împlinite, fără să recunoască însă cu adevărat această situație. Că țara lui ar fi de acord să revină la neutralitate - cu condiția unor "garanții solide" -, acestea sunt lucruri pe care le sugerase deja.

Ca rezultat al unei victorii ucrainene, țara și-ar menține pe deplin statalitatea. Ceea ce ar implica și dreptul, și posibilitatea de a încheia alianțe, cum ar fi intrarea în Uniunea Europeană. În cazul unui statut de neutralitate, nu s-ar mai pune problema aderării la NATO. Ucraina i-ar cere Rusiei reparații pentru daunele enorme care au apărut în urma agresiunii.

Scenariul al doilea: Victoria Rusiei

Slăbiciunile deja menționate ale atacului rus vor întări hotărârea lui Vladimir Putin de a câștiga acest război cu orice preț, fie și cu alt obiectiv decât cel inițial. Nu numai pentru el, ci pentru întreaga conducere, precum și pentru părți însemnate ale populației, este de neimaginat ca puterea nucleară care e Rusia să piardă un război împotriva unei țări mai mici și mai slabe, o țară care, de fapt, cum a tot repetat Vladimir Putin, nici măcar nu există cu adevărat. Conștiința de sine a Rusiei face ca o victorie să fie vitală.

Înainte de toate, un succes militar este important pentru puterea președintelui. Orice abatere prea mare de la obiectivele inițiale ale războiului - ca să nu mai vorbim despre o înfrângere - reprezintă o amenințare la adresa puterii lui. Un conducător aflat într-o poziție atât de solidă, cu o putere aproape nelimitată, nu are voie să arate semne de slăbiciune. În rândurile acelora pe care i-a ținut într-o stare de teroare și dependență s-ar fi putut infiltra repede câțiva dispuși să-l înlăture. Dacă la urmările sancțiunilor care s-au făcut simțite în țară imediat după începerea războiului s-ar mai adăuga și o înfrângere, nu ar fi excluse proteste de o anvergură mai mare. "Da, ei îl susțin", mi-a spus odată un foarte competent partener de discuție rus. "Dar nimeni n-ar ieși în stradă pentru el, dacă ar fi să se poticnească."

Forțele armate rusești le-au fost de la bun început superioare celor ucrainene: numeric, ca dotări și posibilități de a suplimenta efectivele. Când atacul nu a înaintat așa cum spera, tabăra rusă a folosit mijloace suplimentare. Au ajuns în mai multe rânduri la atacuri cu rachete, context în care au fost folosite și cele hipersonice Kinjal. Hotărârea lui Vladimir Putin de a schimba în favoarea sa soarta războiului s-a văzut și în maniera crudă și lipsită de scrupule în care a purtat acest război, care nu a ocolit nici măcar țintele și populația civile. A mizat și pe o disperare tot mai mare în rândurile populației și pe creșterea disponibilității ei de a accepta o capitulare. În plus, este posibil ca, la nivel de conducere, rușii să fi mizat pe o opoziție a conducerii ucrainene împotriva lui Zelenski și pe o dorință din ce în ce mai mare a lui de "a pune capăt unei absurde vărsări de sânge", în caz că războiul s-ar prelungi.

Înaintarea încununată de succesul rușilor de-a lungul coastei Mării Azov și a Mării Negre a făcut legătura între Crimeea și așa-numitele "republici populare" și, astfel, cu Rusia. Cucerirea întregii coaste a Mării Negre, inclusiv a Odessei, amenință să blocheze complet accesul Ucrainei la Marea Neagră. Refuzul altor state de a institui o zonă de interdicție aeriană peste teritoriului Ucrainei le-a lăsat forțelor armate rusești supremația aeriană, pe care apărarea antiaeriană ucraineană nu o poate opri de una singură.

Opoziția încrâncenată a Ucrainei depinde de hotărârea președintelui Zelenski și a conducerii sale de a continua războiul fără niciun compromis și, în special, de a nu ceda orașele. Prin urmare, tabăra rusă a mizat pe neutralizarea conducerii ucrainene nu numai prin ocuparea - sau, cel puțin, încercuirea Kievului -, ci și prin operațiuni de comando.

Pentru a putea afirma că a obținut o victorie, lui Vladimir Putin i-ar fi de ajuns ocuparea estului și a sudului țării. Disponibilitatea lui de a renunța la capitală probabil l-ar obliga să dea câteva explicații. Ideea lui ar fi să lase vestul, un fel de rămășiță a Ucrainei, să trăiască fără niciun sprijin, sub amenințarea permanentă a rușilor. Rusia poate fie să anexeze direct partea cucerită din Ucraina, fie să o transforme într-un stat vasal, așa cum și-o dorea Moscova. Conducătorii "republicilor populare" ar fi început deja să gândească cu voce tare să se unească cu Rusia. Reconstrucția țării ar urma să fie asigurată și finanțată în mare măsură de Rusia.

Pe deasupra, Vladimir Putin ar miza și pe faptul că, printr-o victorie asupra Ucrainei și prin agresivitatea lipsită de scrupule demonstrată cu acest prilej, are să exercite noi presiuni asupra Occidentului. În cazul unei victorii rusești, obiectivele lui geostrategice mai ample ar putea fi luate din nou în discuție conform calculelor inițiale.

Scenariul al treilea: Partida se termină pat

În principiu, armata rusă se poate afla în situația de a încheia victorioasă - firește, cu mari eforturi suplimentare. Ca urmare a modului în care decurge războiul în realitate, cu posibile lupte din casă în casă în orașe, cu o populație ucraineană aflată într-o permanentă stare de opoziție și cu deficiențe logistice de partea rusă, precum și ținând seama de efectul sancțiunilor occidentale asupra economiei rusești, Vladimir Putin ar putea lua în considerare următorul raționament: să accepte o situație de pat pe care, acasă, s-o vândă drept victorie și care să îi permită totodată să intensifice conflictul pe viitor.

Caz în care s-ar putea ajunge la un armistițiu, cu acordul reciproc al părților de a negocia problemele de fond. Forțele armate rusești ar fi staționate în continuare în mare parte din Ucraina, o întoarcere la stabilitate, normalitate și reconstrucție fiind foarte dificilă. Aceasta ar fi situația unui "conflict înghețat", situația rămânând extrem de instabilă. În trecut, politica rusească a cultivat cu mare succes astfel de instabilități, ca să-și exercite influența asupra situației internaționale. Este de ajuns să ne gândim la Georgia, din care s-au desprins unele părți teritoriale, la situația din Ucraina începând cu 2014, sau la conflictele din Balcani, rezolvate doar superficial.

Un armistițiu ar presupune și acorduri asupra unor tratative în legătură cu problemele de fond. Ambele părți ar renunța la o parte dintre revendicările inițiale. Rusia ar recunoaște existența independenței Ucrainei și legitimitatea actualei conduceri. Ambele părți ar declara că au concepții diferite în ceea ce privește conflictele teritoriale - mai exact, anexarea Crimeei și separarea "republicilor populare" - și ar accepta statu-quoul. Concret, lucrul acesta ar fi favorabil Rusiei. Ucraina ar da asigurări că, în condițiile stabilite de ea, s-ar declara neutră. Un subiect mai dificil al unor astfel de discuții legate de un eventual armistițiu ar fi problema retragerii complete sau parțiale a forțelor armate ruse, precum și cea a despăgubirilor.

Indiferent cum ar arăta până la urmă un armistițiu ca rezultat al unui pat într-o situație care reflectă mersul războiului, nu însă și puterea reală a celor două tabere, Ucraina s-ar afla în continuare sub presiunea permanentă a unui posibil atac rusesc. Un pat, la fel ca o victorie a Ucrainei, ar putea fi favorizat de schimbarea situației din Rusia fie ca urmare a unei opoziții din ce în ce mai mari în țară, fie a unei schimbări la vârf.

Scenariul al patrulea: Agravarea conflictului

Nu exclud posibilitatea ca acest conflict să se agraveze atât în Ucraina, cât și dincolo de ea. Dacă, după o perioadă mai îndelungată, Vladimir Putin nu ar încheia războiul cu succes, dar ar rămâne hotărât să-l câștige - presupunând că ar fi în stare -, atunci l-ar agrava. În acest scop, el ar continua ca până acum, dar cu și mai multă putere: mai multe forțe armate, mai multe atacuri de artilerie, mai multe rachete, mai multă suferință în rândul populației civile. Nu încape îndoială că ar fi într-adevăr dispus să procedeze astfel. Modul în care a purtat războaiele din Cecenia sau din Siria a demonstrat că nu a ezitat să facă orașele Groznîi și Alep una cu pământul pentru a elimina teroriștii - imaginari sau reali - care se ascunseseră sau pe care îi bănuia a se afla acolo.

Tacticile rusești urmează până acum manualul de strategie militară, inclusiv în maniera în care întețesc conflictul. Asta cuprinde și eventuala folosire a armelor nucleare tactice. S-ar putea să sune mai puțin îngrozitor decât este - la urma urmei, "tactic" înseamnă limitat. Trebuie totuși să ne imaginăm această "limitare". Efectul unei singure astfel de arme îl depășește pe al bombei de la Hiroshima din 1945. Partea rusă ar trebui să fie dispusă să-și asume distrugerile provocate în teritoriul vizat din Ucraina ocupată.

O continuare a războiului împotriva Ucrainei prin folosirea de arme nucleare pe teritoriul acesteia ar aprinde dezbaterea internațională, așa cum ar face-o și folosirea de arme chimice sau biologice. În declarația finală a summitului NATO din 24 martie 2022, la care a participat și președintele american Joe Biden, se spune: "Cazul în care Rusia utilizează orice armă chimică sau biologică ar fi inacceptabil și ar atrage după sine consecințe cât se poate de grave." Același lucru ar fi valabil și în cazul folosirii unor arme nucleare.

În cazul în care Rusia alege să folosească arme atomice, biologice sau chimice, ar crește considerabil presiunea de fi instituită cel puțin o zonă de interdicție aeriană deasupra teritoriului ucrainean. Pe lângă faptul că apariția unor avioane militare occidentale deasupra Ucrainei ar fi considerată de Rusia o agresiune din partea NATO, zona de interdicție aeriană nu poate fi impusă cu succes decât dacă avioanele care controlează spațiul aerian au permisiunea să deschidă focul în cazul încălcării interdicției și dacă ele însele sunt apărate corespunzător. În acest scop, ar trebui neutralizate rachetele antiaeriene staționate pe teritoriul Rusiei. O confruntare directă între NATO și Rusia ar fi inevitabilă.

NATO a făcut tot ce i-a stat în putință ca să evite o agravare a situației cu Rusia până la confruntarea cu alianța transatlantică. Această atitudine a avut la bază convingerea că o extindere a conflictului ar atrage după sine suferințe și distrugeri incomparabil mai mari, fără ca Ucraina să fie ajutată.

Nici Vladimir Putin nu și-ar dori o astfel de agravare. Textul articolului 5 al Tratatului NATO îi este cunoscut fiecărui membru al conducerii sovietice. Acolo, părțile semnatare au convenit "că un atac armat împotriva unuia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, ar fi considerat un atac împotriva tuturor". Pe deasupra, Vladimir Putin este conștient de inferioritatea forțelor armate rusești față de forțele armate reunite ale NATO. Moscova și Washingtonul au activat "firul roșu" pentru a evita să ajungă la o confruntare "accidentală" între cele două puteri. Astfel, se dorește evitarea situației în care o rachetă ghidată greșit să ajungă pe teritoriul NATO sau cea în care un conflict local în apropierea frontierei să se extindă pe o suprafață mai mare din cauza deciziilor luate de capetele înfierbântate ale unor comandați locali.

Citiți prefața acestei cărți aici.