Drumul și fractura. Războiul lui Putin, busola diplomatului - Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui

Citiți un fragment din această carte aici.


În toamna anului 2020, încheiam al cincilea an de mandat ca ambasador al României la Berlin și ne apropiam de sfârșitul primului an de pandemie. De altfel, două finaluri strâns legate între ele. Diplomația în capitala Germaniei era practic suspendată de al doilea val de COVID, iar temele acute ale relațiilor internaționale intraseră într-o suspectă, alarmantă și, desigur, aparentă somnolență. Rapoartele despre contaminare, politicile naționale anti-COVID, situația muncitorilor sezonieri români, dublu îngreunată de carantină și de percepția negativă exagerată a sorții compatrioților noștri, subit transformați în principalul argument al opoziției față de putere, proiectau cu succes mișcarea de revoluție a lumii, mai amenințătoare decât cea de rotație. Administrația Trump reușise să fixeze cotele metarealității la cel mai înalt nivel al unei puteri mondiale, al adevărului alternativ și al resentimentelor drept dimensiuni nu doar practicate, ci și standardizate. Uniunea Europeană traversa schismele Brexitului, între normativismul bruxellez, uneori incongruent și nedigerabil, și funcționalismul suveranist al unor actori populiști cu sensibilități rusofile mai mult marcate decât camuflate.

Germania traversa crepusculul prosper, dar obosit și neconcludent al erei Merkel, Franța avansa perspective paradoxale în virtutea unui mai vechi antiatlantism și a înnoitei pulsiuni proruse. Noi ne reveneam - s-o recunoaștem acum! - din febrilitatea rănilor neînchise generate de câteva mandate politice gripate, care nu mai oglindeau de mult piața fremătândă a protestului civic. Doar Rusia își vedea de treabă, fără surprize, fără convulsii, altele decât cele deja înregistrate - opoziția politică persecutată. Navalnîi tocmai plecase de la spitalul Charité din Berlin, vindecat miraculos după un atentat îndreptat, evident, împotriva lui. Marile puteri sau alianțele dominante - SUA, UE, Rusia, China - acționau diferit chiar și când era vorba despre oprirea pandemiei sau despre găsirea unui tratament împotriva virusului, asta subliniind încă o dată conflictele sau adversitățile lor structurale.

Am citit atunci în gazetele germane recenzii incitate și aplicate la cartea Drumul Rusiei. Ambasador la Moscova^[i], semnată de Rüdiger von Fritsch. Numele diplomatului german îmi era familiar. Făcea parte din elita diplomatică a țării sale, cu stagii foarte apreciate de ambasador la Varșovia, de consilier pentru politică externă al președintelui federal, de director adjunct al faimosului Bundesnachrichtendienst, Serviciul de Informații Externe, unde unul dintre adjuncți este în mod tradițional un diplomat de top. Înaintea lui, bunăoară, fusese în această funcție Markus Ederer, fost ambasador al UE în China, ulterior secretar de stat în MAE german, acolo unde l-am întâlnit și eu deseori, în prezent ambasador al UE la Moscova. Acesta este nivelul respectivilor jucători.

Rüdiger von Fritsch tocmai își încheiase mandatul de ambasador la Moscova, desfășurat în perioada 2014-2019. Un lustru interesant, în sens chinezesc. Adică foarte tensionat și palpitant, între două mări - asemănător acelei văduve gravide, metafora lui Antonio Gramsci, insinuând timpul prea copt, dar încă incert, al presimțirii marilor răsturnări. Mă întreb însă dacă a existat vreodată o perioadă neinteresantă în relațiile dintre Germania și Rusia în ultimele decenii sau chiar secole, de la Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare încoace.

Totuși, în 2013 și 2014, Ucraina se înscrie tumultuos pe orbita pro-euroatlantică, Rusia ocupă Crimeea, occidentalii își impun sancțiunile împotriva Moscovei, iar formatul Minsk I și Minsk II devine treptat un prilej deconcertant de neadecvare generalizată a Germaniei și a Franței la Rusia, a Rusiei la Ucraina, cu Rusia urzind jocuri de război împotriva tuturor. Pare un mănunchi de legături economice, istorice și psihologice germano-ruse invariabil optimiste. Or, germanii au noțiunea de Zweckoptimismus, adică un optimism calibrat doar scopului propus. Un spirit care a cuprins acei ani tot mai sigur, ca tot atâtea ocazii incomplete, neclare, amenințătoare. Germania are răbdare, pentru destui inerțială, nejustificată, și o înțelegere prea neadaptată la capcanele prezente. Rusia își duce abil și toxic tacticile la capăt. Germania crede încă în deviza Wandel durch Handel, în transformarea democratică posibilă prin creșterea cooperării economice, un reziduu al Ostpolitik al social-democrației germane din timpul Războiului Rece. Germanii se pregătesc pentru activarea conductei Nord Stream 2, în timp ce rușii nu se abat de la niciuna dintre acțiunile lor ofensive de destabilizare a ordinii internaționale, în estul Ucrainei, în Siria, prin sufocarea opoziției politice din interior, prin subminarea premeditată, prin dezinformare și atacuri cibernetice îndreptate împotriva UE, printr-o evidentă apropiere strategică de China, împotriva intereselor SUA și ale lumii libere.

Am citit pe nerăsuflate cartea colegului meu german. O analiză excelentă a scenei, a păpușarilor și a birocrației de la Kremlin, a opoziției, a societății civile, urbane și rurale, cu o atentă stăpânire nu doar a limbii ruse, ci și a labirintului limbajelor Rusiei. Rüdiger von Fritsch scrie cu o bine strunită detentă, cu o intensă luciditate a efortului de înțelegere și comunicare, fără excesele hermeneutice ale kremlinologilor sau ale putinilogilor mai vechi și mai noi, care ne amintesc de fiecare dată de duplicitatea abisală a personajelor lui Dostoievski sau de traumele sufletului rus după invazia mongolă. Adică tot atâtea circumstanțe atenuante ale provocărilor, în fond scandaloase și inacceptabile, ale regimului de la Moscova, prin care destui occidentali, între care germanii fiind cei mai consecvenți, au perceput, au înțeles și au iertat colosul postsovietic.

Rüdiger von Fritsch este însă un mandarin de top al serviciului diplomatic al unei mari și importante țări europene, este baronul și nepotul generalului Werner von Fritsch (1880-1939), un ofițer renan de altădată, servant al Republicii de la Weimar, cu un rol important, mai degrabă rezervat, dar demn, împotriva primelor excese criminale ale nazismului după 1933.

Nepotul generalului, Rüdiger von Fritsch, respectă în vremurile noastre codul foarte greu de însușit, bănuiesc, și imposibil de duplicat, al ambasadorului german la Moscova. Nu ocolește niciodată adevărul, nu ezită să critice și să relateze situații dezagreabile, momente sensibile sau penibile, fandări injurioase ale unor interlocutori din aparatul de putere. Are, deopotrivă, o excepțională capacitate de punere în balanță a situațiilor, de delimitare între fațetele provocatoare și înșelătoare ale regimului politic versus cele încrezătoare, inteligente, plauzibile ale societății ruse. El nu este autorul unei cărți care vizează demascarea sau condamnarea definitivă a Rusiei, nici procesul-verbal de consemnare a triumfului absolut al Occidentului împotriva obscurantismului oriental. Rămâne un observator calm, instruit, empatic, cu real talent literar, al unei țări aflate în epicentrul celor mai grave crize ale actualității. Când, în 2019, a fost primit de Vladimir Putin la sfârșitul misiunii - semn neobișnuit de recunoaștere a meritelor sale diplomatice -, Rüdiger von Fritsch nu știa când va începe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar nici nu clama că "Războiul Troiei nu va avea loc", ca să parafrazam un titlu celebru. Prin cercetarea în profunzime și prin intuiția exactă, bazată pe o temeinică expertiză, cartea sa nu devine anacronică după 24 februarie 2022. Dimpotrivă, este cea mai bună fișă clinică a cazului înainte de declanșarea maladiei terminale.

În lunile care au urmat începerii războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, Rüdiger von Fritsch a devenit unul dintre cei mai râvniți analiști invitați în mass-media germane și internaționale, pentru efortul de lămurire a evoluției conflictului. Păstrează aceeași distanță sigură, operând chirurgical în aria posibilului, cu instrumentele analizei și sintezei, nu cu opinia scăpărătoare, dar fără acoperire deplină în peisaj. În aprilie anul acesta, n-am fost deloc surprins să aflu că fostul ambasador la Moscova, cu care purtasem o vie corespondență, semnează un nou volum: Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui. Și de această dată, cu aceeași metodă de investigație coerentă și comprehensivă, von Fritsch ne lămurește asupra întregului complex de factori care explică o catastrofă, lăsând să se întrevadă și toate urmările posibile.

Citindu-i cărțile, mi-au venit în minte două cazuri asemănătoare de mărturii diplomatice la fel de grele. Mai întâi, memoriile în trei volume ale ambasadorului francez Maurice Paléologue, La Russie des tsars pendant la Grande Guerre (1921). O capodoperă, mai degrabă romanescă decât documentară, de nesfârșite premoniții și tulburătoare incizii. Apoi, știu de ce m-au dus cu gândul cărțile fostului ambasador german la Moscova mai ales la excepționalul document Preliminariile Războiului din Răsărit^[ii] (1944), cartea lui Grigore Gafencu (1892-1957), fostul nostru ministru de Externe (21 decembrie 1938 - 1 iunie 1940) și ambasador la Moscova (12 august 1940 - 22 iunie 1941). Înaintea celui de Al Doilea Război Mondial și în anii de luptă, prin privirea îndreptată asupra Rusiei și asupra relațiilor sale cu Occidentul și cu România, Gafencu a rămas în epocă - o vedem și în Jurnalul său -, așa cum ar trebui să fie și astăzi, una dintre cele mai raționale și mai profetice minți ale secolului. Memoriile lui Paléologue ar trebui traduse, iar cărțile lui Gafencu, republicate. Acum și aici, am avea cu toții o revelație fără limite.

Cu peste un an în urmă, l-am convins așadar pe diplomatul german să accepte traducerea în limba română a primei sale cărți dedicate Rusiei, la Curtea Veche Publishing. Ea a apărut cu o lună înaintea izbucnirii războiului. M-am grăbit și acum să le propun autorului și conducerii aceleiași edituri, de care mă leagă o veche prietenie și încredere, publicarea noii cărți. Rüdiger von Fritsch a răspuns imediat și cu mare satisfacție propunerii ca volumele sale să fie publicate la București, în capitala unei țări pe care o respectă și o înțelege, aflată la limesul noii fracturi între civilizația occidentală și ultimul avatar al unui pseudoimperiu agresiv.

De această dată, autorul a semnat și o prefață dedicată publicului românesc. La Bookfest, în iunie 2022, n-am fost surprins să constat că Drumul Rusiei a fost una dintre cele mai bine primite și mai vândute cărți. Sunt convins că Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui va fi citită cu același mare folos intelectual, aducând importante clarificări. Nu regăsim aici părerile polarizate, emoționale, practicate asiduu de câteva luni încoace urbi et orbi. Descoperim una dintre cele mai interesante radiografii ale Rusiei, imparțială, dar necruțătoare, responsabilă, incitantă, dar, pentru că este cazul, nu apocaliptică, ci informat pesimistă.

În definitiv, după suferințele și grozăviile oricărui război, trebuie să se întrevadă și țărmul râvnit, uneori înșelător, dar mereu posibil și necesar, al păcii regăsite. Chiar dacă cei care vom mai fi atunci nu vom mai fi aceiași...
 
 
Citiți un fragment din această carte aici.