Binele și răul, concepte perdante - toate păcatele noastre

Citiți un fragment din această carte aici.


Volumul lui Mihail Victus toate păcatele noastre completează scena literară românească actuală prin acuitatea cu care expune subiecte tabu ale unei societăți românești post-tranziție. Un fundal de viață încă puternic marcat de reziduurile unei gândiri patriarhale sau de o religiozitate de bravadă se întâlnește cu criza identității de sine, cu expunerea unei "corpo-realități", dar și cu investigarea unor relații dis/funcționale. Deși un roman de întindere relativ scurtă, ancorat în cadrajele realismului, toate păcatele noastre trece, extrem de fluid, prin mai multe subgenuri ale prozei, de la un soi de ficțiune detectivistă la romanul de analiză psihologică, expunând, în egală măsură, ipostaze ale feminității ori tatonând un fundal de literatură queer.

De altfel, nu se poate vorbi despre o singură tematică pe care romanul lui Victus se construiește, ci despre un mozaic de problematici ce se întrețes de la un capăt la altul al romanului și care creează o logică naturală, bine închegată, solidă a acțiunii. Narațiunea se consolidează în jurul unui eveniment cu potențial dramatic, ce-l are în prim-plan pe Horia, fratele mai mic al Irinei, fost boxer și profesor de istorie și de sport într-un liceu din provincie. Cei doi frați provin dintr-o familie în care autoritatea paternă este supralicitată, context favorabil debușeurilor psiho-emoționale ulterioare. Trama romanului este însă amânată, la fel ca într-un roman polițist, iar cititorul înaintează cu ajutorul intuiției înspre descoperirea conflictului central. De fapt, proza lui Victus nu este interesată doar de investigarea acuzației formulate în jurul lui Horia, ci de punerea sub lupă a diverselor tipologii, de relațiile interumane, precum și de expunerea fără menajamente a unor psihologii individuale puternice.

Temporalitatea joacă un rol important în toate păcatele noastre, procesele anamnetice ocupă locul unor desfășurări epice ample. Ele recuperează, în fond, structurile psihice ale personajelor și clădesc, în prezentul narativ, justificări pentru comportamentele cvasi-deviante ori pentru fricile inconștiente; e o somatizare atât de puternică a unor experiențe din copilăria personajelor, încât pare că realitatea din lumea adultă nu se poate desprinde cu adevărat și definitiv de trecut. Trecutul și prezentul sunt două instanțe temporale bine delimitate, în funcție de care personajele se desfășoară, e aproape un joc de fantoșe, în care sforile sunt, de fapt, experiențele în negativ, aglutinate de-a lungul existenței, iar marionetele sunt personajele - Horia și Irina - conduse de întâmplările ce aparțin unui alt timp.

Personajele din cartea lui Mihail Victus sunt legate unele de celelalte prin experiențe ce țin, în primul rând, de forme ale erotismului: fie el de explorare inocentă (preadolescentină), fie de sexualitatea tumultuoasă a primilor ani de tinerețe sau chiar de un erotism maladiv. Spectrul abuzurilor traversează, de altfel, nu doar comunitatea familială - Irina în copilărie și Horia la maturitate, fiecare de pe o altă poziție, sugerându-se că acea graniță dintre victimă și abuzator poate fi ușor trecută, experiențele adultului contrabalansând experiențele copilului -, ci și societatea. Planul de fundal al romanului aduce în discuție probleme stringente ale societății românești actuale, dintre care cea mai acută pare să fie imposibilitatea de gestionare a Puterii (legăturile dintre personaje sunt mereu marcate de relații de putere, de dominanță, de autoritate sau, din contră, de supunere umilă).

Există un soi de panopticum, un tablou peste care defilează o gamă largă de relații umane. Dacă relația frate-soră împrumută tente erotice incipiente, ea este, în același timp, și o relație de "fraternizare colegială" sau chiar o legătură maternă, de la un punct încolo. Luarea în răspăr cu autoritatea paternă în copilărie ia forma refuzului oricărui ajutor extern în viața adultă. Horia devine exterior propriei sale vieți, indiferent la evenimentele ce-l constrâng direct, el devine un element pasiv, prin abdicarea de la justificarea personală. Irina, din contră, este elementul activ. Condusă de impulsivitate, de instinctualitate, preia destinele tuturor celor din jurul ei. La fel, relația de cuplu între Irina și Tania împrumută un aer de angajament protector, ca o plasă de siguranță, o iubire-refugiu. De asemenea, sunt analizate atât relația copii-părinți, cât și relația copiilor cu rudele de grad secund. În toate acestea, predomină starea dominativă, nevoia de exercitare a puterii fructificându-se nu de puține ori într-un joc pervers sau, din contră, prin revoltă, eschivare, tăinuire sau voalare a faptelor. Chiar și relația Irinei (ca asistent social) cu Gabriel Teodorovici se bazează, într-o primă etapă, pe distanțare și pe subminarea autorității. Pe de o parte, Irina dorește să pătrundă în universul bătrânului, pentru a-i înțelege viața de tinerețe, pe de altă parte, Gabriel Teodorovici refuză ideea insului neputincios, nesigur pe propria realitate.

Cu toate acestea, proza lui Mihail Victus impresionează prin capacitatea de a introduce elementul-surpriză, "lovitura de teatru" din finalul romanului. Chiar dacă un amănunt din decursul anchetei lui Horia nu schimbă, finalmente, cursul evenimentelor, el are un rol de potențator al interogațiilor interioare. Până la urmă, conturarea nesiguranței, a neîncrederii în alter este spulberată prin ignorare, prin nerecunoașterea unor adevăruri plauzibile despre ființa umană. Nu există răspunsuri și soluționări în acest roman, există doar chestionări ale abisalității individului, ale forței experiențelor vieții subconștiente.

toate păcatele noastre este un roman care dinamitează confortul cititorilor, căci forțează la o investigare a resorturilor acțiunilor umane. Dinamica epicității și ritmul dens, alături de pragurile intime și raționale ce sunt mereu schițate, dar niciodată justificate, fac din romanul lui Victus un roman-oglindă, căci el înregistrează imparțial tot ceea ce societatea românească actuală duce, aluvionar și pe alocuri inconștient, după sine.

Citiți un fragment din această carte aici.