Memoria ancestrală a conservat în instincte toate formele de moarte cunoscute speciei.
Se poate muri de frig sau de foame, de sfâșierea fiarelor care pândesc în întuneric.
Se poate muri dacă rămâi singur, abandonat de părinți când ești pui.
Se poate muri dacă ești abandonat de semeni.
Se poate muri de frig.
Se poate muri de arșiță.
Se poate muri în foc sau înecat.
Se poate muri dacă te prăbușești într-o râpă.
Se poate muri de asfixiat într-o mină.
Toate fobiile au în centru experiența unui tip de moarte.
Fobiile sunt hrănite o frică fantomă.
Ți-a fost cândva, într-un moment de neajutorare, groază de monștrii care te pândesc în întuneric.
Ai fost abandonat și lăsat singur cu ei.
Ai fost împins în gol, te-ai prăbușit, n-a fost nimeni care să te țină.
Ai supraviețuit, dar frica își sapă albia în carnea ta.
Frica se simte uneori ca îngheț, alteori ca o foame.
Uneori apa aceea invizibilă te îneacă, alteori îți înfundă plămânii cu fum fierbinte.
Sentimentul acut al unei absențe vitale e tot foame.
Nimeni nu se poate lupta cu înghețul, cu sfâșierea, cu arsurile, cu prăbușirea, le poate doar îndura.
Ridici ziduri de apărare, construiești cazemate tot mai înalte crezând că în felul acesta poți ține la distanță focul și furia apelor.
Stai departe de prăpăstii.
Dar prăpăstiile cresc înăuntru tot mai adânci.
Întunericul e tot mai obscur, mai dens, mai primejdios.
Foamea te ține captiv, oricât te-ai îndopa cu fondante.
Cândva te-ai înecat. Ai supraviețuit. Dar starea de înec te urmărește pretutindeni.
Cândva te-ai sufocat. Cândva ți-a fost teribil de foame.
Memoria e un animal, o bestie, un organism viu.
Societatea nu face nimic. E o balenă eșuată. E o hidră imaginară.
Nu ea stârnește frica, nu ea te ademenește să ridici cazematele.
Nu ea îți toarnă în sânge frica, obsesia siguranței.
Cândva ai fost singur, abandonat, în întuneric, printre stihii.
N-a fost nimeni acolo.
Cândva te-ai sufocat, te-ai înecat, ai avut nevoie de ajutor.
N-a fost nimeni acolo.
Acum poți ucide fiare, poți îmblânzi apele și focul.
Dar n-ai uitat. Focul și apa țâșnesc din pieptul tău, erup de fiecare dată
Când nu e nimeni acolo
Unde ar trebui să fie.