Mâncăm rapid, apoi mergem în centru să mai schimbăm bani. Ne-am decis să nu mai mergem în Tbilisi, ci să o luăm direct spre Batumi și să rămânem acolo până luni. La exchange durează o viață. Pașapoartele sunt verificate, se fac câteva copii și se notează în calculator toate datele. Apoi ni se cer adresa de mail, numărul de telefon, adresa unde stăm. Le spun și că sunt Săgetător, că-mi place culoarea roșu și fotbalul, dar nu par să guste gluma.
O luăm pe lângă clădirea parlamentului, o clădire părăsită în care trebuia să se mute parlamentul din Tbilisi, fără ca acest lucru să se mai întâmple vreodată.
Oprim la o trecere de pietoni aflată cu 5 metri înainte de semafor și ne minunăm de incredibilul marcaj stradal. Mergem aproximativ 30 de km pe o bucată de autostradă, apoi intrăm pe un drum cu o singură bandă, bineînțeles, cu toate animalele din ogradă pe mijlocul lui. Un puști ne face cu mâna de pe bicicletă. Oprim la o benzinărie, iar colegul care alimentează ne salută militărește. Îi răspundem asemenea.
În ultimii 20 de km începe să plouă încet, dar după ploaia de ieri, e ca și cum n-ar fi. Intrăm prin câteva tuneluri, apoi o luăm pe coastă și ne cazăm lângă gondolă. În hotel, din zece în zece scări, stă lipit un abțibild pe care scrie: - 1,59 kcal. Glumă frumoasă, de bun-venit.
Ieșim pe balcon și ne uităm la curtea interioară și la sistemul de scripeți cu sfoară pe care toți vecinii îl folosesc pentru a usca rufele în mijlocul ei. O luăm la pas prin oraș și ne bucurăm că am scăpat de ploaie. La o tarabă, o doamnă vinde țigări la bucată. Poluarea se simte peste tot. După ce o mașină nu ne dă prioritate pe trecere, colegul spune cu năduf: "Suntem fantome."
Trecem pe lângă o zonă în care miroase a cacao și ne oprim la o cârciumă unde comandăm acharuli khachapuri - o bombă calorică tradițională compusă din pâine în care se află ou, brânză topită și unt. Plecăm ghiftuiți și o luăm prin parc. Trecem pe lângă un teatru care a fost refăcut după ce a ars și ajungem la mare. Doi temerari se bagă în apă lângă noi. Noi abia ne mai putem mișca. Acharuli khachapuri este ceva ce trebuie mâncat o singură dată-n viață.
Ne plimbăm pe faleza lungă și ne uităm la bicicliștii care trec pe pistă. Începe furtuna și ne adăpostim într-o cafenea turcească. Vântul bate cu putere, iar geamurile se zguduie serios. Ajungem la statuia "Ali și Nino" - una dintre cele mai importante atracții turistice din Batumi. Inspirată din cartea lui Kurban Said despre dragostea dintre un băiat musulman și o fată creștină, statuia e interesantă, dar mult mai mică decât mă așteptam.
Începe din nou vijelia, așa că ne adăpostim iar sub un pasaj pietonal acoperit. Trecem pe lângă niște blocuri comuniste colorate și bem un vin care ne face să ne îndoim că Georgia e țara vinului. E adevărat că vinul e alb, iar ei sunt recunoscuți pentru cel roșu, dar, clar, licoarea nu e ce trebuie. Căutăm o altă cârciumă și ne schimbăm gustul cu un rosé mult mai bun. Aici ne dăm seama că indiferent unde am mâncat în Georgia, mâncarea nu a venit niciodată în ordinea în care noi suntem obișnuiți să vină: supa vine după ce aduc felul principal, garnitura ajunge la sfârșit, când aproape ai terminat tot de mâncat... Important e însă gustul și că mâine nu o să mai plouă.
Ziua 10
La micul dejun, un cuplu din Rusia bea o sticlă de vin roșu.
Ieșim pe faleză și ne uităm la bărcile colorate din port. Mâine seară o să ne îmbarcăm pe un feribot baban, care va traversa Marea Neagră (de la vest la est) și, timp de 3 zile, nu o să punem piciorul pe pământ. Trecem pe lângă câțiva pescari care-și încearcă norocul, și pe lângă statuia "Ali & Nino" și hotărâm să urcăm în Turnul Alfabetului, o structură înaltă de 130 metri, cu o bilă uriașă în vârf. Colegul de drum nu e atent și dă un cap serios de grinda de deasupra lui. Legenda spune că turnul se zguduie și acum. Luăm liftul până-n vârf, bem o cafea și privim orașul de sus. Colegul e încă amețit după lovitură.
Găsim o librărie și ne luăm câte o carte în engleză. Pentru prima dată după mult timp, nu o să avem semnal sau internet, iar gândul că nu o să am contact cu fetele, nu-mi dă pace.
O luăm pe jos până la piața de pește și mâncăm lângă apă. Supa vine (ca de obicei) după ce aproape ne-am săturat de felul 2 (un platou cu pești mici, 3 creveți, niște cartofi fierți și un sos de usturoi excelent). Nu e cea mai bună masă de până acum, dar locul face toți banii. Luăm un taxi până la hotel și ne întindem o oră.
Colegul găsește un pont despre un loc unde se mănâncă cele mai bune găluște georgiene (khinkali), așa că facem un popas la un birt mic, unde localnicii înfulecă de zor. Bineînțeles, nu reușim să terminăm ce am comandat.
Mergem prin port și trecem pe lângă niște tarabe unde poți să tragi cu pușca la țintă și să câștigi animale de pluș. Colegul georgian vede doi turci și începe să strige la ei: "Habibi, wanna shoot?"
Luăm gondola și ne bucurăm de o priveliște senzațională. Lungă de 2586 de metri, ajungând la o înălțime de 256 de metri deasupra mării, gondola este impresionantă. Încercăm pentru prima dată vinul roșu (mult mai bun decât cel alb), apoi vedem apusul din cabina de întoarcere.
Ne oprim la o cârciumă de vinuri și continuăm să degustăm Saperavi roșu. La masa alăturată, vecinul ne întreabă ce limbă vorbim. E din Liban și ne spune că trebuie să vizităm Beirutul. Până-n Beirut, mâine avem de traversat o mare și de stat vreo 60 de ore alături de prietenii tiriști.
(va urma)