Rari Români, sfîrşitul spectacolului (listă de sub-scrieri)

Băsescu rîde, plînge, ţipă şi dansează. În faţa loviturii urîte a PNL, Preşedintele nu are un mesaj pozitiv, creator despre "ce facem, ce căutăm în Irak".

Thanato-politică: politică a morţii, bazată pe moarte, nu pe viaţă. Sinuciderile deţinuţilor de la Guantanamo ca "act de agresiune", ca "act politic", ca "act de război". Deconstrucţia în act, "obiectivă", a politicului.

Statul de excepţie al presei. Presa românească se mediocrizează: zilnic cîte o bombă. Nu ea produce, prin investigaţii proprii, dezvăluiri, "bombe", ci doar le comunică, le colportează: trăieşte (şi ne face şi pe noi) într-o continuă stare de excepţie.

Teatru de operaţiuni, teatru de aberaţiuni.

Dat fiind că în România puterea e, literal, de adunătură (constituită prin adunare, prin juxtapunere), puterea e ruptă, neunitară, "de-reglementată", comunică prin media. Puterea îşi "externalizează" comunicarea. Oamenii politici sînt împinşi să fie mediatici.

Turturică (la TVR), mai calm, mai "rece", mai jurnalist decît inflamatul Turcescu (Realitatea), care urlă la fel ca Băsescu.

La Antena 3, faţa de pucist obosit, consumat, epuizat a lui Tăriceanu, care îşi alunecă privirile pieziş. Depăşit din toate părţile.

"Mari Români" nu este totuşi nimic altceva decît un joc. Ca program, inegal. Dovedind însă acelaşi cinism al televiziunilor de a vîna audienţă prin teme importante. A învăţat în sfîrşit şi TVR ceea ce Pro TV făcuse de acum 12 ani. Pericolul permanent al căderii în deriziune.

Flori dintr-un sol bolnav. Flori bolnave din solul din care se trag. O bogăţie bolnavă.

Brazilia-Franţa. Mă enervează latifundiarii gloriei, din orice domeniu, şi mă bucur atunci cînd pierd, mi se pare că într-adevăr se poate face dreptate.

Urăsc dominaţiile. Din toată fiinţa. În orice domeniu. Brazilienii sînt pentru fotbal echivalentul americanilor în politică.

Oboseala, deloc întîmplătoare, a naţionalelor, a naţionalului. Fotbalul mare este cel multinaţional.

Falimentul "spectacolului". Spectacolul e materia însăşi.

La "TVR Mondial", după meciul Brazilia-Franţa (devenit Franţa-Brazilia), Cornel Dinu despre "altă frumuseţe", intelectuală, tactică, cerebrală, a fotbalului. Sfîrşitul miuţei.

Moartea spectacolului media, trecem de la o "fotbalitate" la alta. Sfîrşitul miuţei media: nu se va întîmpla niciodată.

Rezistenţa nu întîmplătoare a jurnalistului de televiziune Radu Naum: "o frumuseţe urîtă". Moartea estetismului mărunt, imediat, de mahala.

Media, depăşită tocmai de vectorul spectaculozităţii prin excelenţă al lumii actuale: fotbalul. Sub presiunea hiperliberală a capitalului, fotbalul se "de-spectacularizează", devine "intelectual", e obligat să se "tacticizeze". Devine, la fel ca şi capitalul, imaterial. Adio, plebe! Capitalismul produce "General Intellect" (Marx). Acum şi în fotbal.

Cum poate cineva să-l regrete pe englezul Rooney? Un biet barbar agitat, nestăpînit. Cum poate să placă cuiva?

"Inteligenţa franceză" (Cornel Dinu).

Să terminăm odată cu puternicii, cu vedetele: sînt întotdeauna trecutul, copilăria de care nu ne vine să ne despărţim.

Apusul cultului fentei, în general.

Răumânia.

Cromânia.

"Out of America", dacă pentru a fi "in" este nevoie de aşa-numitele paşapoarte biometrice, în care se realizează în sfîrşit primul pas al traducerii informaţiei genetice în informaţie digitală, digitalizarea viului tocmai pe baza unicităţii individuale. Unicitatea individuală transformată în capcană.

Dacă e atît de tare America, de ce nu-şi poartă războaiele singură şi are nevoie de yesmeni, de yescountries, de popoare-yes, de popoare de săru'mîna?