Diacritice la Mari Români, o scrisoare către preşedintele Băsescu şi o sugestie către LiterNet

1. "Mari Români" de la "Great Britain"

Am primit săptămîna trecută, prin intermediul redacţiei LiterNet, un mesaj din partea scriitorului Tudor Călin Zarojanu, ca răspuns-precizare-comentariu-punere la punct la (cel puţin) un articol al meu din cadrul acestei rubrici, cel intitulat Mari Români, sau cum să ne mîndrim cu noi înşine, din 4 iunie 2006 (şi, parţial, aluziv, la cel intitulat Eu, majoritarul, sau becalizarea intelectualilor, din 11 iunie 2006). Chiar dacă dl Zarojanu mi se adresează (nu-i foarte clar) într-un mod indirect-privat, avînd în vedere că se referă la un mesaj (al meu) public care, la rîndul său, comenta un program public al televiziunii publice, îmi permit să-l introduc, fără acordul său, în sfera discuţiei publice, redîndu-i, în plus, diacriticele lipsă şi urmînd a-i răspunde (dacă şi cum voi considera potrivit) într-una din intervenţiile mele viitoare. Iată ce-mi scrie, aşadar, domnul Zarojanu, căruia nu pot decît să mă grăbesc deja a-i mulţumi prieteneşte pentru colaborarea la amorsarea unor posibile dezbateri (fie şi doar subiacente şi derivate, provocate de un program de televiziune) despre formele patriotismului eficient sau despre sarcinile şi capacităţile formative ale unui serviciu public de televiziune (în speţă, cel românesc).

"Dragă Bogdan, dă-mi voie să comentez cîteva dintre cele spuse de tine pe marginea lui «Mari români».

«Căci ce rost şi ce relevanţă are faptul că în 'finală' se vor bate pentru locul întîi, sau pentru primele zece locuri, pentru a nu ştiu cîta oară, Eminescu, Brâncuşi, Mihai Viteazul, Nichita Stănescu, Enescu, Constantin Brâncoveanu, Ilie Năstase, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci? »

Cei numiţi de tine NU s-au bătut în nici un clasament, niciodată.

«De fapt, acest program copiază alterîndu-l definitiv şi semnificativ un format BBC care, dacă nu mă înşel, se intitulează «Pride of Nation» şi se organizează anual, cu mare fast şi putere de mobilizare, la cel mai înalt nivel. În Anglia însă, conform acestui format prost copiat, 'adaptat' de către Televiziunea Română, 'naţiunea' înseamnă, vai, altceva, este un verb, nu un substantiv şi, mai ales, se conjugă la prezent. «Pride of Nation» omagiază oameni simpli, autori ai unor fapte umane, cetăţeneşti, de curaj, de sacrificiu, de generozitate, de uitare de sine. 'Naţiune', deci, egal 'societate civilă'».

Întreaga «demonstraţie» porneşte de la o triplă eroare: a) programul nu e copiat, nici adaptat/alterat, ci este un format CUMPĂRAT ŞI RESPECTAT IDENTIC; b) originalul nu este "Pride of Nation", ci chiar "Great Britain" (ceea ce aruncă în derizoriu alegaţia în jurul cuvîntului «Nation»), desfăşurat o singură dată, nu anual (e ca-n bancul cu Şostakovici), şi reprodus identic în vreo zece ţări occidentale; c) formatul original este, aşadar, exact cel realizat şi în România, iar în Top 10 la englezi au intrat Churchill, Newton, Lennon şi Beckham - şi nu «oameni simpli».

Cît despre gay şi Noua Dreapta...

Îţi respect opiniile, dar e minunat cînd acestea se bazează pe informaţii corecte. Sigur, sînt subiectiv, fiind implicat în program, dar asta nu schimbă cu nimic faptele.

Cu drag, Călin."


2. (Romanian) Anti-Terrorist War Hero

"Domnule Preşedinte, vă scriu scurt, o dată pentru a nu vă răpi timpul, a doua pentru a avea şanse de a mă face citit de domnia voastră şi a treia pentru că sînt convins că ideea mea v-ar putea interesa.

Vă scriu ca reacţie la recenta ucidere a unui nou soldat român pe frontul mondial antiterorist. Deja, ştiţi foarte bine, în presă şi, curînd, şi în opinia publică se va vorbi tot mai insistent despre faptul că Afganistanul şi Irakul «nu sînt fronturile noastre», că soldaţii români sînt trimişi să lupte în războaie care nu ne aparţin şi nu privesc.

La o primă privire, aşa poate părea. La o a doua însă, lucrurile stau total invers. Iar Dumneavoastră trebuie să ştiţi acest lucru mai bine ca noi toţi.

Fiecare dintre soldaţii căzuţi pe aceste două fronturi ale democraţiei mondiale, indiferent de ţară, beneficiază de onoruri post-mortem numai la el în ţară. Dar alianţa anti-teroare este una internaţională, supranaţională, mondială! Şi atunci de ce nu s-ar putea ca aceşti eroi să fie onoraţi şi cinstiţi pentru sacrificiul lor la nivel unificat-internaţional, de către toate ţările civilizate participante la frontul antiterorist, urmînd ca, la sfîrşitul războaielor, să li se înalţe şi un monument (eventual, o serie de monumente memoriale identice în capitalele tuturor ţărilor aliate), să li se dedice o zi de comemorare? Ce spuneţi de ideea ca Dumneavoastră, în numele României, să propuneţi tuturor ţărilor din alianţă, începînd cu Statele Unite, onorarea acestor eroi ai democraţiei la nivel planetar, sub un titlu unic, acela, să zicem, de Erou al Luptei împotriva Terorii, de Erou al Libertăţii sau de Erou al Democraţiei?

Un astfel de titlu ar aduce un plus important de imagine, ar imprima un plus de mîndrie şi de convingere opiniilor publice internaţionale critice sau reticente, ar unifica (globaliza) conştiinţele şi ar aduce un spor de tărie. Şi, în primul rînd, i-ar cinsti cu adevărat pe aceşti oameni căzuţi la datorie departe de casă, printre străini, într-un război care, altfel, cu adevărat poate părea straniu. Iar beneficiile, atît interne, cît şi internaţionale, pentru România n-ar fi, sînt convins, deloc de neglijat, ca iniţiativă diplomatică. Coborîţi politica externă a României puţin în stradă, Domnule Preşedinte, şi consensul în jurul ei nu va mai fi doar unul «moale», de faţadă! S-ar umple de sentimente pozitive şi de mîndrie.

Ştiu că nu neglijaţi aspectele ţinînd de comunicarea politică. În cazul de faţă, o astfel de idee ar avea, în plus, pe lîngă «raza de acoperire» foarte largă, şi o deplină întemeiere în realitate. Nu cred că ar fi cineva în stare să i se opună.

În speranţa că măcar veţi parcurge aceste rînduri şi cu încrederea că nu vă vor fi răpit inutil timpul etc."

(Scrisoare expediată pe adresa site-ului Preşedinţiei române în data de 21 iunie 2006.)


3. LiterNet, fii lider-net!

De multe ori, de peste un an de zile de cînd susţin aici această rubrică, pe lîngă plăcerea şi bucuria de a mă putea exprima liber şi necenzurat, duminică de duminică, în interiorul şi prin intermediul uneia dintre cele mai bine realizate şi mai vii publicaţii româneşti (nu doar virtuale) de actualitate culturală, de a mă afla, aşadar, într-o companie cu adevărat profesionistă şi de a mă bucura, sînt convins, de o audienţă exigentă, am simţit totuşi două frustrări: aceea, pe de o parte, că nu pot interveni şi în timpul săptămînii, într-un mod neperiodic, în afara rubricii standard, atunci cînd simt nevoia s-o fac, în timp real deci; şi, pe de altă parte, aceea că nu pot avea un feed-back, că nu pot şti dacă intervenţiile mele provoacă reacţii, şi spre ce eventuale dezbateri şi controverse ar putea conduce acestea. La ce bun, atunci, să mai părăseşti hîrtia şi tiparul şi să te muţi pe Internet dacă nu poţi merge, comunicaţional şi interactiv, pînă la capăt, adică pînă acolo unde permite tocmai mediul ca atare, depăşind unilateralitatea şi barierele "autor" / "public" specifice mediilor tradiţionale?

Iată de ce le supun în mod public prietenilor mei care administrează LiterNet-ul sugestia şi rugămintea de a-mi oferi, nu numai mie, desigur, posibilitatea de a adăuga la rubrica fixă un blog şi un forum. Adică, pînă la urmă, ideea de a actualiza ca format LiterNet-ul, actualizîndu-i întregul potenţial interactiv. Nu ar avea, şi nu am avea, cu toţii, cititori şi "scriitori" ai LiterNet-ului, decît de cîştigat, devenind cu adevărat o comunitate virtuală deschisă. Ce spuneţi?

---

Nota LiterNet: Deja se lucrează la o formă de interactivitate care să permită dialogul între cititorii articolelor de pe LiterNet şi autorii acestora. În toamnă, dacă nu cumva chiar mai devreme, va exista pe LiterNet o rubrică de comentarii pe fiecare articol. Un fel de blog pe fiecare articol.

Citeşte şi comentariul Deliei Oprea, redactor LiterNet.