La sud de Larnaca, pe malul unui lac sărat și secat - ce seamănă cu un patinoar - se află un complex foarte bine întreținut, cu o moschee activă și un mausoleu, Hala Sultan Tekke, construite în secolul al XVIII-lea, în jurul mormântului presupus al lui Umm Haram, una dintre primele adepte ale profetului Mohamed. Mormântul e străjuit de o armată de pisici ce mișună în toată zona. În exteriorul complexului, vine o mașină din care coboară o doamnă distinsă cu pălărie ce desface pe o masă caserole cu mâncare pisicească. Zeci de exemplare sosesc din toate direcțiile către fabulosul festin. Pisica este animalul emblematic al Ciprului. La greci, la turci, în toate punctele cardinale, pisicile îți ies în cale de peste tot, în jurul restaurantelor, monumentelor sau caselor particulare. Nu există curți fără pisici. Pisica e a nimănui și a tuturor. Are blana strălucitoare și formele grațioase, pentru că e bine hrănită. Sunt atât de multe, încât câinii au devenit o specie dispărută sau căzută în dizgrație. Nu vezi niciun cipriot care să plimbe un câine, nici câini vagabonzi nu sunt, au fost izgoniți de pisici în alte lumi.
Mai la sud, în satul Kiti, se află Panagia tis Angeloktisti (biserica construită de îngeri), o bazilică bizantină construită în secolul al XI-lea pe fundațiile unei alte structuri din secolul al V-lea. Din vechea ruină s-a păstrat în apsidă un superb mozaic pe un fond auriu, reprezentând Fecioara însoțită de arhanghelii Mihai și Gabriel. Începe slujba. Afară, un enoriaș trage clopotul de un odgon ce atârnă liber peste fațada bisericii. Un spectacol transcendental, omul e propulsat în aer, după fiecare opinteală urmată de genuflexiuni apăsate.
Larnaca, al doilea mare oraș al Ciprului, e situată pe malul mării. O plajă rectilinie, Mackenzie Beach, cât orașul de lungă, merge în paralel cu drumul către centrul vechi situat în vestul orașului. Plajă și istorie - un peisaj straniu, dominat de zidurile cetății și un minaret. Ca o regină - noaptea, luminată a giorno - maiestuoasa biserică St. Lazarus e situată în centrul orașului vechi, într-o piațetă înconjurată de clădiri din aceeași piatră calcaroasă, aurie. St. Lazarus este înălțată în secolul al IX-lea de împăratul Leo VI al Bizanțului, pe locul în care s-a găsit un mormânt cu inscripția: "Lazarus, mort pentru patru zile, prieten al lui Isus Cristos" din piatră masivă de calcar de un metru grosime. Se spune că este vorba de același Lazăr - ridicat din morți - pomenit în Evanghelia după Ioan, nevoit să fugă, după învierea lui Cristos, din Iudeea în Cipru. Rămășițele au fost transferate ulterior la Constantinopol. În perioada francă și venețiană, biserica devine catolică, adăugându-i-se un portic gotic. La intrare, se regăsesc inscripții în greacă, latină și franceză. A fost moschee pentru o scurtă durată sub ocupația otomană în secolul XVI. Remarcabilă este catapeteasma uriașă și aurită, refăcută în secolul al XVIII-lea.
Larnaca deține un muzeu plasat într-un frumos conac vechi, Pierides, cu o colecție permanentă foarte bogată. De menționat sunt prima și ultima sală. Sala neolitică conține amfore cu mânerele ramificate în capete de cerbi și câteva statuete expresive - un om șezând cu mâinile ridicate ca și cum și-ar astupa urechile și gura larg deschisă. Remarcabile sunt figurinele din ceramică, în posturi animate, aplatizate, o vitrină cu călăreți din ceramică pictată și, în ultima sală, vitrine întregi de ceramică medievală (secolul XIV) în culori și reprezentări figurative în stilul vaselor românești de Colibaba, cu decorații animale antropomorfe sau cupluri de miri.
Linia de graniță ce desparte Ciprul turcesc de cel grecesc trece prin capitala sa, Nicosia (Lefkosia). Imediat ce treci de granița turcească, per pedes, restaurante cu mese în mijlocul străzii te întâmpină peste tot, alături de galantare cu delicioasele delicatese orientale. O hală acoperită, cam tenebroasă și kitschoasă te invită în piața de legume și de produse artizanale, mai puțin interesantă.
În partea grecească a Nicosiei se află Muzeul arheologic al Ciprului, plasat într-o clădire frumoasă în stil neoclasic. Muzeul se remarcă prin ceramica sa de o plasticitate particulară și prin câteva obiecte datând din perioada neolitică sau începutul epocii de bronz. O sculptură a unui idol din Pomos (lângă Paphos), datând din 3000 î.e.n. - o structură compozită a fertilității și virilității, un fel de androgin stilizat - de un modernism uluitor, deschide prima sală.
Tot aici, descoperim sculpturi de bronz, așa zisele enkomi, în câteva variante ale zeului cu coarne - Ingot God - (descoperite la Enkomi, sec XII î. e.n), o vitrină dedicată muzicii și dansului, o alta cu statuete ecvestre. Caii stilizați în poziții cambrate cu gâturile dilatate trimit la statuile lui Marino Marini. Cu totul speciale sunt figurinele aplatizate (uneori cu mai multe capete) sau animale antropomorfe din teracotă sau piatră, descoperite la Lapithos și Vounous (începutul epocii de bronz). Printre figurine, sunt plasate vase din ceramică cu forme bizare, compozite, ornate cu păsări sau cerbi, asemănătoare celor expuse în muzeul din Larnaca.
Urmează săli întregi cu vase grecești policrome din perioada miceniană și amfore bicrome din perioada cipru-geometrică (1.050-750 î.e.n), grupate pe teme, cele mai interesante fiind dansatoare acompaniate de un cântăreț la liră sau ceramici cu desene de animale din perioada cipro-arhaică (500 î.e.n). O statuie de bronz, monumentală, plină de grație și forță, în același timp, întruchipându-l pe Septimus Severus din Chytroi (reședință regală, în jur de 200 e.n), urmărește linia unui kouros veritabil. Alături, descoperim o desăvârșită statuie a Afroditei din Soloi, secolul I î.e.n și un Apolo fără nas, din sec 2 î.e.n.
Monumentul emblematic al muzeului este o vitrină cu circa 2000 de figurine din lut din sanctuarul d'Ayia Irini, de dimensiuni variate, cu o varietate uluitoare de fizionomii expresive, dintre care doar două sunt siluete de femei. Posibil ofrande aduse unei zeități, figurinele ocupau spațiul împrejmuit (temenos) din jurul unui altar ce a servit între secolele III - I î.e.n. Un tărâm al morții pare să se anime în fața ochilor; în prim plan, un centaur hermafrodit, animale antropomorfizate, care triumfale trase de cai mascați ca niște cioclii. Figurinele cu ochii închiși în ipostază de meditație sau stare de reculegere sunt surprinse în diverse posturi și însoțite de animale, poartă o vestimentație variată ce dă cont de o stratificare socială.
În centrul Nicosiei grecești se află noua catedrală cu ziduri albe filigranate, în interior nimic deosebit, în afara unui proeminent Iisus pantocrator pe cupola tavanului. Alături, se află vechea catedrală înconjurată de Muzeul bizantin și Muzeul de artă populară, ambele în restaurare. O veche moschee activă, Omeryie e înconjurată de un spațiu derelict - un cimitir de mașini de spălat. O casă lusignană plasată pe o stradă cu maghernițe deschide o perspectivă frumoasă asupra moscheii, fosta catedrală Saint Katherine.
Partea turcească a Nicosiei e dominată de Hagia Sophia, fostă catedrală gotică creștină, cea mai mare ca dimensiuni din Cipru, transformată în moscheea Selimiye Camii. O garguilă păstrată în întregime sfidează timpul și noua ordine mistificată a monumentului.
Partea centrală și muntoasă a Ciprului - Troödos - se menține în geografia ei grecească. Presărată cu mănăstiri din secolul XI-XII care printr-un miracol și-au păstrat frescele interioare, este unul dintre teritoriile cele mai pitorești ale Ciprului. Superbele mănăstiri din Troödos, unele active, sunt accesibile pe drumuri de munte, abrupte, întortocheate și înguste - porțiuni lungi în care imposibilele drumeaguri sunt late cât o mașină. Din fericire, sunt puțin populate, pentru că omul sovietic - vajnicul turist al tărâmurilor cipriote - cât o fi el de pravoslavnic, e rara avis prin partea locului. Dacă ai neșansa unei întâlniri cu o mașină ce vine din sens opus, trebuie să-ți cauți un loc în iarbă, în prăpastie sau în copac, unde să aștepți până trece. Din loc în loc, mici refugii pe marginea drumului îți vin în ajutor. Câteodată trebuie să mergi în marșarier până la ele.
Multe dintre nestematele ascunse în muntele Troödos se află pe lista UNESCO. Mănăstirile sunt îmbrăcate într-un pridvor de lemn filigranat cu o textură de fagure - un înveliș exterior ce le protejează, motiv pentru care s-au prezervat atât de bine. Un acoperiș de țiglă se sprijină pe acest pridvor, ascunzând arhitectura bazilicilor.
La Fecioara Maria de Araka (Panagia tou Araka) se găsesc cele mai bine păstrate fresce din întreaga insulă; sub cupolă - un Cristos Pantocrator și Adormirea Maicii Domnului. În curtea interioară, o casă frumoasă cu un balcon sculptat în lemn, pe două nivele, cuprinde chiliile călugărilor. Pe poteca ce duce la mănăstire, un măslin matusalemic - înconjurat de un zid pitic de piatră - întinde spre tine un braț ciunt, chel și malformat.
Timios Stavros tou Agiasmati, din secolul al XV-lea, monument UNESCO, nu e activă și nici nu pare să fie păzită. Incinta protectoare e deschisă, patru porticuri sculptate în lemn pe laturile mănăstirii acoperă ușile închise pe interior cu belciuge. Cu puțină răbdare și interes pot fi desfăcute. Un comutator nu tocmai vizibil te invită să-ți faci lumină singur, dacă vrei să vezi în naos bârnele de susținere orizontale și pictate - un element particular acestei mănăstiri - și superbele fresce din secolul al XV-lea, renumite prin marea libertate de execuție în raport cu canoanele vremii. Un realism straniu te surprinde în imagini ca Prezentarea Mariei la Templu sau în Cina cea de Taină.
Panagia Phorviotissa Tis Asinou este și ea monument UNESCO. Fostă mănăstire, biserica dedicată Fecioarei din Phorbia, de dimensiuni foarte mici, a luat numele unui arhaic sat din împrejurimi, Asine. Conține cele mai frumoase fresce din Cipru ce datează din sec XII-XVII, precum Adormirea Maicii Domnului. Frescele prezintă o iconografie particulară, cu trupuri imponderabile încolăcite de șerpi. Te surprinde o frescă proeminentă ce reprezintă Intrarea lui Cristos în Ierusalim. Deși realizezi că nu există nicio conexiune lingvistică, te gândești fără să vrei la numele mănăstirii și la asinul cu expresie umană.
La fel de pitorești sunt și orășelele dintre mănăstiri, ancorate în peretele muntelui. O adevărată bijuterie de piatră este Kakopetria, cocoțată pe o stâncă împădurită, interesantă, mai cu seamă, în partea ei arhaică - Palea Kakopetria. Populată cu hanuri și restaurante amenajate în case de piatră vechi de câteva secole, Palea Kakopetria cuprinde câteva străzi paralele în pantă ce comunică prin curțile interioare și coboară abrupt în albia unui râu - care spumegă zgomotos ca o cascadă. Străzile pietruite sunt atât de înguste încât balconetele artistic sculptate în lemn, de-o parte și de alta a lor, pare că își dau mâna. Casele clădite în stâncă, adevărate monumente turistice, au curți artistice, pline de flori și vase arhaice, și cât mai multe pisici. Tragi la Maritsa, o casă frumoasă construită la 1600, cu scări de piatră, pe mai multe nivele și o curte interioară cu mese pentru micul dejun. Seara, o exuberanță de flori în ghivece pe balustradele balcoanelor adaugă la atmosfera tainică a străzilor goale; se zăresc doar siluete de mâțe în lumina felinarelor. Par singurele viețuitoare ale acestui ținut cu case de poveste, îngrijite, încălțate cu șosete trei sferturi de piatră. Pe fiecare balustradă, scaun sau pat de fereastră stă încolăcită câte o pisică.
Toată lumea își dă binețe, localnici sau turiști. Kalimera, Kalispera, Kalinihta... - trebuie să fii pregătit în orice clipă de salutul onctuos, indiferent de momentul zilei. O pisică tărcată te însoțește la drum. Din când în când, miaună laconic, ca și cum ar vorbi cu tine. Dacă te oprești - să faci o poză - se întinde cu burta în sus și se răsfață la picioarele tale. Dacă începi s-o mângâi, îți toarce cu solicitudine. Te conduce la pas, până la Maritsa. Îi închizi ușa în nas și te baricadezi în cameră. Ar putea să escaladeze fereastra deschisă de pe scară, dar așteaptă cuminte în fața ușii, s-o inviți înăuntru. Te uiți la ea, din când în când, prin grilajul cu geam de sticlă. E tot acolo. Te privește și ea curios și miaună scurt, de fiecare dată la fel. Clar că spune mereu același lucru. Nu prea înțelege de ce n-o lași înăuntru. Poate e obișnuită să doarmă cu clienții, în patul lor. O reîntâlnești a doua zi pe stradă, departe de locuința ta de noapte. Nu e supărată, te lasă s-o mângâi, îți toarce supusă, dar nu te mai urmează. Știe că e în zadar. E mai înțeleaptă decât un îndrăgostit insistent și agresiv.
Lângă Kakopetria, un orășel uitat de lume, Galata, cu câteva ulițe și un centru format dintr-o terasă și o parcare, e interesant pentru trei biserici foarte vechi și bine ferecate, ce nu sunt deschise decât la cerere. Dar cui să-i adresezi cererea? Vânzătorul de la magazinul de peste drum - cel sugerat în ghid că ar fi deținătorul chelar! - n-are nicio idee. Norocul ne surâde, însă. Unul dintre grecoteii de la singura masă ocupată a terasei, un localnic plin de farmec, dă un telefon cui trebuie și ne invită să așteptăm vreo jumătate de oră. Suntem gata să renunțăm, excursia e pe sfârșite, ziua e mică și muntele plin de mănăstiri mari. Suntem gata de plecare, când, în parcare, sosește un fel de furgonetă. Din ea coboară deținătorul de chei și se îndreaptă glonț spre noi. Ne întreabă dacă noi suntem căutătorii de biserici. Chelarul, un bărbos interesant, vorbitor impecabil de engleză - probabil curatorul monumentelor - n-are în posesie decât două chei. Îl urmărim un km cu mașina către Panagia Theotokos / Archangel Michael, construită în jur de 1500. Doar la câteva zeci de metri de prima, a doua cheie deschide Panagia tis Podithou (Theotokos Eleousa), din secolul al XVI-lea, la fel de micuță, doar parțial pictată, într-un stil aparte, influențat de Renașterea italiană. Agios Sozomenos (în jur de 1500), plasată chiar în centrul orașului, e atât de mică, încât poate trece neobservată.
Saint Nicholas of the Roof (Ayos Nikolaos Tis Stegis), datează din secolul al XI-lea, numele venindu-i de la al doilea acoperiș tras deopotrivă peste navă și peste nartex. Intrarea lui Cristos în Ierusalim este una dintre cele mai vechi fresce din Cipru. Recunoaștem aceeași iconografie a "asinului" de la mănăstirea Panagia Phorviotissa Tis Asinou. O răstignire specială, cu trupul foarte cambrat al lui Iisus îți atrage atenția. Mănăstirea are o arhitectură specială, cu zidurile placate cu ornamente în culori plastice.
Ioannis Lampadistas e constituită din trei biserici reunite sub un singur acoperiș: Ioannis Lampadistis (1731 - cu frescele anterioare distruse), Agios Irakleidios (din secolul al XI-lea cu fresce din sec al XIII-lea la al XVI-lea) și Capela Latină (fresce de la sfârșitul secolului al XV-lea cu puternică influență occidentală). Un muzeu mic dar foarte bogat în icoane, una și una, e prezentat cu charismă de o ghidă pasionată; o Fecioară cu prunc din sec XII, Andronuk și Athanasia, St John Lambadistis, sec. XIII, o evanghelie cu cruce de cupru, un Sfânt Mihail (de la Panagia Theotokos, sec XV), un Epistylio din iconostasul de la Panagia Theoskepasti, cu scene din viața lui Iisus.
Kikkos este o mănăstire uriașă, înconjurată de un complex de parcări, restaurante și gherete cu zaharicale și kitsch-uri turistice. Complet reconstruită pe eșafodajul unei mănăstiri vechi, Kikkos - un fel de mall mănăstiresc - a pierdut orice urmă de hieratism, devenind, din motive necunoscute, foarte bogată. Mozaicurile noi de pe pereții culoarelor din curtea interioară, pe două nivele, nu sunt neapărat urâte, dar există o opulență, similară celei de la palatul arhiepiscopal din Nicosia, ce pare că nu și-ar avea aici locul.
Mănăstirea cuprinde un muzeu mare și cuprinzător, din păcate foarte superficial documentat. Pornește cu o sală care nu se mai sfârșește ce conține de toate; de la veșminte și obiecte bisericești, coperte de cărți, orfevrărie - majoritatea târzii, din secolele al XVII-lea sau al XVIII-lea - până la mozaicuri romane remarcabile, neînsoțite de nicio explicație. Urmează o cameră întreagă, la fel de mare, dedicată icoanelor; unele vechi, din secolele al XIII-lea sau al XIV-lea (Sf. Ion, sec XIII, Un Crist, Fecioara Hoggedetria), dar a căror proveniență nu este indicată, dintre cele mai noi, sec XVII, unele vin cu o iconografie specială.
La intersecția multor culturii, cu o istorie complicată ce pornește din timpuri imemoriale, Cipru este o țară mică cu o tradiție mare. Arta cipriotă cu toate influențele Orientului apropiat, egiptene și islamice rămâne autentică, cu o tipologie și forme de expresie particulare ce nu se regăsesc în alte culturi ale lumii.