06.12.2022
Artă radicală în Amsterdam la Moco Museum și Stedelijk Museum și în Budapesta la Ludwig Muzéum

Pe lista oricărui consumator de turism cultural se află catedrale ale artei precum Luvru, The National Gallery, Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta (Szépművészeti Múzeum), Rijksmuseum.

 Pasionații de artă alternativă, însă, își îndreaptă atenția spre muzeele independente, fondate de colecționari cu viziune progresistă, care își asumă libertatea de a paria pe arta radicală. Aceste instituții promovează arta protestatară, arta stradală, experimentele artistice concretizate în instalații care sfidează normele și gusturile conservatoare. Lucrările expuse aici forțează limitele tradiționale, agresează și deranjează confortul privitorului, dau impuls imaginației pentru decodificarea mesajelor.

Proiectul Moco, lansat în anul 2016, cuprinde Muzeele Moco Amsterdam și Moco Barcelona și aparține cuplului de colecționari Lionel și Kim Logchies. Filosofia care stă la baza proiectului este exprimată pe site-ul Moco Museum prin deviza In art we trust precum și în declarația fondatorilor: "Folosim puterea artei ca să contestăm normele, să promovăm adevărul, să deschidem mințile și să adresăm întrebări lumii".

Moco Museum

Expoziția permanentă a muzeului Moco Amsterdam cuprinde, pe lângă o bogată selecție Banksy, lucrări semnate de Jean-Michel Basquiat, Keith Haring, Damian Hirst, Jeff Koons, Andy Warhol. Alături de lucrările artiștilor consacrați, pe care le achiziționează sau le găzduiesc temporar, inițiatorii proiectului Moco promovează artiștii aflați la început de drum. Printre numele noi ale artei contemporane atrage atenția tânărul artist american THE KID. Marca artistului este propria imagine pe care acesta o folosește ca să dea autenticitate subiectelor din lucrări cum sunt The Future is Old (2018-2019) și Destroy Me (2018-2019) sau autoportretul în mărime naturală realizat din silicon pictat, aflat în centrul instalației Rise and Rise Again Until Lambs Become Lions.

Moco Museum din Amsterdam funcționează într-o vilă construită în anul 1904 situată în cartierul Museumplein, un hub de artă care cuprinde cinci dintre cele mai importante muzee ale Țărilor de Jos. La doar câteva zeci de metri se află Stedelijk Museum. Acesta a fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea de un grup de cetățeni ai Amsterdamului care și-au donat colecțiile de artă și au finanțat construcția clădirii. Achizițiile făcute de actualul consiliu de directori de la conducerea Stedelijk se dovedesc la fel de curajoase precum cele de la Moco Museum.

Stedelijk Museum

 Acest lucru este anunțat de arhitectura noului corp de clădire, inaugurat în anul 2012 și botezat de criticii conservatori "cada de baie" - o ironie la adresa acoperișului vopsit cu email alb. Cele două corpuri de clădire, cel original, din cărămidă roșie și cel modern, din sticlă și metal emailat, dialoghează armonios, în ciuda contrastului arhitectural. Alături de lucrări semnate Chagal, Picasso, Mondrian, Matisse, Melevich și Polock mi-au atras atenția Red and Blue Chair (1919-1923), piesă reprezentativă pentru curentul De Stijl, semnată Gerrit Rietveld, una dintre variantele Conceptului spațial al lui Lucio Fontana - Concetto spaziale (1966) și Blue Red Rocker (1963), lucrare semnată Ellsworth Kelly. Culoarea International Klein Blue, brevetată de artistul francez Yves Klein, poate să fie admirată în lucrarea Blue Harmony (1960).

Aceeași abordare out of the box am găsit-o la Ludwig Muzéum din Budapesta. Acesta este găzduit de centrul cultural MÜPA și este patronat de Fundația Irene și Peter Ludwig cu sediul în Aachen, Germania. La mijlocul secolului trecut colecția soților Ludwig număra deja peste 12.000 de obiecte de la piese antice până la lucrări de artă contemporană, provenite de pe toate continentele și este considerată cea mai importantă colecție privată din Germania. Fundația patronează 26 de muzee aflate pe trei continente. Douăsprezece dintre acestea poartă numele Ludwig. Printre ele se găsesc MUMOK Ludwig și Austrian Ludwig Foundation for Art and Science din Viena, Muzeul Ludwig din Beijing și Fundația Ludwig din Havana.

La înființarea sa, în anul 1989, Muzeul de Artă Contemporană Ludwig din Budapesta a beneficiat de o donație de 70 de lucrări aparținând perioadei '60 - '80 a secolului al XX-lea, urmată de o alta, în 1991, care număra 95 de piese. În prezent muzeul deține o bogată colecție de lucrări reprezentative pentru arta contemporană din Europa Centrală și de Est. Printre achizițiile recente se numără lucrările unor artiști născuți în România: Erecting (2008) de István Csákány din Sfântu Gheorghe și Untitled (2009) de Ciprian Mureșan din Cluj-Napoca. Printre lucrările artiștilor consacrați sunt expuse Contrejour in the French Style (1974) a lui David Hockney, Vicky (1964) semnată Roy Lichtenstein, Single Elvis (1964) de Andy Warhol și Guernica foie poulet (1954), un remix ironic cu trimiteri gastronomice al celebrei lucrări Guernica a lui Picasso, semnată de artistul francez Robert Combas.

Basil & Elise Goulandris Foundation, Atena

Am pornit spre Atena cu gândul la Iliada, Odisea și Eneida. Aveam printre amintirile din copilărie miturile Olympului, încă proaspete în minte Meditațiile împăratului stoic și un plan de călătorie din care nu lipseau situl Academiei, al Liceului și Stoa Poikile. O fericită întâmplare a făcut ca vacanța mea ateniană să includă Ziua Internațională a Muncii, sărbătoare pe care grecii o respectă cu religiozitate. În 1 mai instituțiile de stat sunt închise, așa că am căutat muzee private. Căutarea nu a fost ușoară având în vedere că Atena are peste 70 de muzee. Cu toate că arta contemporană nu făcea parte din planul călătoriei elene, am decis să vizitez Muzeul Fundației Basil & Elise Goulandris, o colecție impresionantă de artă modernă și contemporană. Expoziția permanentă cuprinde lucrări aparținând Impresionismului, Cubismului, Suprarealismului și curentului Pop-Art. În colecția de sculptură se află lucrări de August Rodin, Camile Claudel, Alberto Giacometti, Jean (Hans) Arp, Edgar Degas, Barbara Hepworth. Printre lucrările mele preferate aș menționa o instalație semnată de excentricul arhitect austriac Friedensreich Hundertwasser și picturile ludicului Fernando Botero. M-am bucurat să descopăr aici lucrări ale pictorului român Victor Brauner. Nivelul 3 al expoziției este dedicat artiștilor contemporani greci, iar selecția este impresionantă.

Muzeul se poate vizita în două ore, dacă sunt căutate anumite lucrări sau anumiți artiști. O vizită de patru ore oferă timp suficient pentru parcurgerea întregii expoziții, fără să se instaleze starea de oboseală. Expoziția permanentă beneficiază de patru dintre cele 11 etaje ale clădirii - 5 dintre acestea se află sub nivelul solului. Spațiile generoase, cu ferestre largi, scara elegantă care asigură vizitatorului intervale de respiro, nu lasă loc senzației de saturație, pe care am experimentat-o în alte muzee. Cafeneaua și restaurantul cu locuri în interiorul răcorit de aerul condiționat sau afară, la umbra luxuriantelor plante mediteraneene, sunt minunate pentru pauzele de brunch, prânz sau cafea.

Clădirea Fundației Goulandris este situată într-o zonă rezidențială de la poalele Acropolei, perfectă pentru turistul amator de plimbări urbane. Ruinele Liceului se află la 15 minute de mers pe jos. Au fost descoperite în anul 1996 în timpul excavărilor începute de Fundația Goulandris. Intenția de a construi un spațiu dedicat artei contemporane a adus la lumină un hub al filosofiei antice.

Villa La Fleur, Konstancin-Jeziorna, Polonia

Konstancin-Jeziorna este o localitate încântătoare situată la 20 km de Varșovia, preferată de locuitorii capitalei poloneze pentru ieșiri de weekend, alcătuită, în cea mai mare parte, din case de vacanță. Nimic nu ar tulbura liniștea micului orășel, dacă nu ar exista aici muzeul Villa La Fleur. Drumul spre muzeu trece prin minunatul Parc Zdrojowy, cu alei largi și restaurante cochete, care se zăresc discret printre copaci. Din loc în loc sunt amplasate mici adăposturi din lemn, de mărimea și culoarea cabinelor telefonice britanice, cu inscripția Book Stop, în care locuitorii lasă cărțile de care nu mai au nevoie. Într-o clădire cu pereți din sticlă funcționează un centru SPA. Piscina, așezată la nivelul solului, aflată la câțiva metri de aleea parcului, despărțită de aceasta prin peretele transparent, pare atât de accesibilă trecătorului.

Park Zdrojowy, Konstancin Jeziorna

Muzeul Villa La Fleur a fost fondat în anul 2010 de colecționarul Marek Roefler, interesat de lucrări ale artiștilor est-europeni care au activat în cadrul Școlii din Paris. Se pot vedea aici lucrări semnate Tamara de Lempicka, Jean Metzinger, Louis Marcoussis, André Lhote, Henri Hayden, Mela Muter. Colecția cuprinde piese de mobilier și decorațiuni interioare Art Deco. Clădirea a fost o reședință privată construită în anul 1906. Restaurarea a pus în evidență exteriorul Art Deco și decorațiunile originale din interior, la care s-au adăugat elemente moderne necesare pentru convertirea vilei în spațiu de expoziție. Sticla este materialul dominant, astfel încât expoziția permanentă este scăldată în lumină naturală. Spațiul destinat expozițiilor temporare se află la subsolul clădirii, spre care coboară o scară în spirală strânsă. Parcurgerea acesteia se dovedește o experiență în sine. Muzeul are o bibliotecă și spații pentru workshopuri, sală de conferințe și un parc de sculptură dominat de grația balerinei lui Edgar Degas.

Villa La Fleur

Până în 17 decembrie 2022 este deschisă expoziția dedicată pictoriței franceze de origine ruso-poloneză Tamara de Lempicka. Alături de lucrările artistei sunt expuse obiecte vestimentare și fotografii care au aparținut acesteia.

0 comentarii

Publicitate

Sus