Oana Tudor (foto: Andrei Oană & makeup: Letiția Ghenea) / Afiș Oameni de treabăLiana Ornea: În recenta premieră (8 și 9 octombrie 2022) de la teatrul Bulandra, Tatăl, joci alături de domnul Rebengiuc. Cum e ca fiecare reprezentație să fie un mare succes?
Oana Tudor: Cred că avem un manager foarte bun, Vlad Zamfirescu, care a adus în teatrul nostru un spectacol care vinde toate biletele la doar câteva ore după ce este pus în vânzare! Chiar mă bucur că Vlad, care știe foarte bine care e diferența între teatrul comercial și cel de artă, a adus în Bulandra o piesă atât de importantă în întreaga lume (în traducerea lui Carmen Iernilă și adaptarea scenică a Ralucăi Aprodu) - este cea mai bună piesă a lui Florian Zeller; Tatăl a fost numit de Times "cel mai important text de teatru al ultimei decade" - și a făcut din asta împreună cu regizorul Cristi Juncu un spectacol remarcabil care aduce puhoi de spectatori în sală.
Sigur că eu sunt mândră și de rolișorul meu în spectacol, și de colegii mei (Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Maria Veronica Vârlan, Constantin Dogioiu) care au roluri mai importante, dar știm cu toții că publicul vine pentru Victor Rebengiuc - și e, într-adevăr, fascinant să îl vezi. Pentru mine e un privilegiu să fiu la fiecare spectacol alături de domnul Rebengiuc pentru că e un artist atât de viu, de intens. E ca și cum, de fiecare dată, la fiecare spectacol, mă provoacă să-l urmăresc - din scenă, din culise -, deoarece sigur o să facă ceva, un gest, o reacție, ceva atât de interesant încât nu trebuie să ratez.
L.O.: Pentru tine urmează o altă premieră: filmul Oameni de treabă, în care joci și la care ești coscenaristă alături de soțul tău, Radu Romaniuc. Cum ți-ai descoperit această nouă pasiune, când ai știut că poți face scenaristică?
O.T.: Eu fac doar o parte a muncii unui scenarist - lucrez la dialoguri și personaje, mai rar la structură. Scenariul la Oameni de treabă era scris inițial doar de Radu și eu eram un fel de consultant, apoi am început să mă implic tot mai mult și am propus niște personaje, niște situații sau replici. De exemplu, copilul din Oameni de treabă? E "copilul meu." Radu n-a ținut la el, în diverse drafturi ale scenariului l-a fugărit, l-a trimis la casa de corecție și chiar l-a asasinat în actul I.
Scenaristica nu e chiar o pasiune, e o meserie destul de dificilă și uneori frustrantă - atunci când, de exemplu, regizorul decide să schimbe scenariul fără să te consulte sau când scenariul nu se mai face deloc. Am descoperit că pot scrie scenarii... făcând asta, la insistențele lui Radu care dorea să-l ajut și am "avansat" de la consultantă la coscenaristă. Altfel, ambițiile mele literare erau inexistente deoarece pe la vreo 10 ani, familia mea a citit povestirea Groapa scrisă de mine pentru o temă și mi-a comunicat că nu mai trebuie să scriu niciodată, ba chiar i-am și auzit îngrijorați că aș avea probleme mentale.
Dar scrisul a devenit important pentru mine deoarece ni se întâmplă o mulțime de lucruri absurde și habar nu aveam ce să fac cu ele sau că poți face ceva din ele. Abia când am început să scriu mi-am dat seama că le pot da un sens sau o utilitate. Am citit un eseu al lui Chuck Palahniuk unde povestea o mică întâmplare crudă ce i se petrecuse într-o călătorie și cum apoi întâmplarea l-a urmărit ani de zile deoarece încerca să-și dea seama, la ce ar putea să o folosească? Înțeleg perfect sentimentul ăsta. Mi-ar plăcea să am și talentul lui Palahniuk, dar măcar înțeleg sentimentul.
L.O.: Care e subiectul filmului Oameni de treabă?
O.T.: E o comedie neagră despre un polițist din nordul Moldovei, un om incompetent și cu meseria și cu viața lui, care e pus în situația neplăcută de a vedea lucrurile pe care nu dorea să le vadă. Are și replici comice, are și situații mai dramatice, are și acțiune... dar eu sper că o să descopere spectatorii mai multe din 25 noiembrie 2022, când filmul va intra în cinematografele din toată țara.
L.O.: În timp ce se năștea scenariul știai ce rol vrei să joci? Ții mai mult la un personaj decât la altul?
O.T.: O să deschid o paranteză mare cu răspunsul ăsta, pentru că partea de actorie a intervenit pentru mine foarte târziu. Timp de ani de zile, am avut doar un scenariu care ne interesa doar pe mine și pe Radu, coscenaristul. Cum nimeni nu părea că va face și un film după scenariul nostru, mult timp filmul a existat doar în capul nostru. Faptul că până la urmă există un film "în carne și oase", că este regizat și filmat de doi artiști pe care mi i-am dorit foarte mult să facă filmul, a fost pentru mine o victorie și o ușurare uriașe. Vorbesc de regizorul și coproducătorul nostru, Paul Negoescu și de directoarea de imagine Ana Drăghici. Grija cu care au tratat scenariul nostru, încrederea pe care au avut-o în scenariu, deși era prima noastră încercare de lungmetraj, sunt incredibile pentru mine. De altfel, ca o anecdotă, Ana efectiv ne-a salvat când s-a întâlnit întâmplător cu Radu chiar după ce scenariul nostru fusese refuzat de un producător de film și i-a promis că vorbește ea cu Paul să îl producă... și eu chiar sunt convinsă că, dacă nu se întâlneau ei atunci, nu mai exista nici un film.
După ce eu și Radu am văzut Povestea unui pierde-vară, film regizat de Negoescu și filmat de Ana Drăghici, ni s-a părut că ar trebui nu doar să producă, ci chiar să facă ei filmul. Ana filma în Povestea unui pierde-vară un București interesant pentru că era congruent cu protagonistul filmului: resemnat cu mâzgăliturile de pe ziduri, cu îmbătrânirea, puțin rămas în urmă. Și pentru mine și Radu peisajul avea o funcție anume în poveste, zona Botoșaniului unde am localizat-o. Și cred că am avut mare noroc că Anei i-a plăcut scenariul și a acceptat să îl filmeze ea. Am văzut filmul la premiera internațională de la Sarajevo și Paul și Ana au făcut din zona aceea a Moldovei un peisaj semi-real, ca o combinație între Moldova reală și una imaginată de protagonistul filmului. Nu ne puteam dori mai mult.
Gata, am închis paranteza. Așaaaa, rolul Mona pe care îl joc în film a fost o altă bucurie! Nu am știut ce rol vreau să joc când scriam la scenariu, mi-am dorit doar foarte mult să joc deoarece lucrasem mult timp la cele câteva personaje feminine din film. (Mult prea puține, după părerea mea.) Țin la toate personajele feminine la fel, iar Crina Semciuc, Lenuș Moraru și Anne Marie Chertic care le interpretează îmi plac enorm.
L.O.: La ce mai lucrezi?
O.T.: Repet la teatrul Bulandra în Platonov, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, cu care sperăm să avem premiera spre sfârșitul iernii. Ăsta e un alt proiect de care mă bucur mult - aici în teatru e un grup deosebit de artiști și Cristian e un regizor provocator. În plus, repet alături de foștii mei colegi din UNATC, Șerban Pavlu, Gigi Ifrim care îmi sunt foarte dragi și pe care-i redescopăr ca parteneri de scenă generoși, de Andreea Bibiri care e cea mai talentată prietenă a mea și de alți actori extraordinari cu care îmi doream de mult să fiu pe scenă.
În privința "coscrisului", eu și Radu avem un scenariu de scurtmetraj în preproducție și mai lucrăm la un proiect foarte ambițios de serial SF, care probabil tot în capul nostru o să tot ruleze pentru că nu știu unde ar putea găsi finanțare.