Mă mișc în reluare. Să fii mahmur pe mare nu e cel mai plăcut lucru din lume. Ieșim pe punte și luăm o gură de aer. Buba (ciobănescul asiatic al luptătorului în cușcă/cântărețul de operă) cască undeva la umbră. Îl salutăm pe stăpânul lui, care ne mărturisește că se resimte după noaptea trecută. Măcar nu suntem singurii.
La masa de prânz, doamna de la recepție ne dă un formular pe care să-l completăm. Întrebările de tipul: "Cât de variat vi se pare meniul de pe vas?" sau "Cât de accesibile vi se par zonele de pe vas?" ne amuză și ne întristează în același timp.
Dorul de casă începe să fie din ce în ce mai mare. Mă bucur că mâine ajungem în port, nu cred că mai rezistam încă o zi pe vas. Cu siguranță n-aș fi fost un marinar bun.
La cină ni se dă cârnat cu cartofi prăjiți și salată de cartofi. Ne readucem aminte de întrebarea legată de varietatea meniului și ne pare rău că nu le-am dat calificativul maxim.
Mă uit la un documentar pe telefon și mă sucesc de pe-o parte pe alta a patului. Johnny (prietenul olandez) bate la ușă și mă întreabă dacă n-am pastile de rău de mare. Îl trimit la doamna de la recepție (fiind veterana vasului, probabil are) și încerc să dorm.
Dimineață mă trezesc cu poftă să merg cu motocicleta. Mâncăm niște brânză la cantină și ne facem bagajele. Ajungem în port în jur de 08:30, dar nu putem să coborâm decât în jur de 11. Trecem relativ repede de controale, ne luăm rămas bun de la cuplul belgian și o luăm în viteză pe motociclete.
E destul de frig, iar io nu sunt inspirat să mă îmbrac bine, așa că prima sută de km stau destul de zgribulit. Facem o pauză, punem haine pe noi și mâncăm niște sticksuri.
Mă doare spatele, iar drumul prin Bulgaria pare că nu se mai termină. Totuși, se conduce mult mai bine ca în Georgia, așa că suntem mai relaxați. Bem o cafea și vorbim despre vasul minune. Colegul încă mai simte cum se leagănă pământul sub el. Trecem rapid de graniță și intrăm în Giurgiu.
Ar fi multe concluzii de tras, una singură îmi vine acum: e foarte frumos să călătorești, iar Georgia e o destinație specială, dar atunci când ai un copil, e greu să fii plecat pentru mai mult timp și nu e recomandat. Cu siguranță, următoarea hoinăreală o să fie cu fetele. Va urma.
