Citiți Scrisoarea pe genunchi din Avignon (II) aici.
Dragă... Pic,
(Aducându-mi aminte de grija și ezitarea cu care mi-a fost divulgat acest nume, nu știu încă dacă am îngăduința să-l folosesc...)
M-ai pus la serioase cercetări entomologice! Păi sigur că în povestea mea din Avignon era vorba nu despre greierii "adevărați", din familia Grillidae, care pe vremea aceea nici nu știam cum arată, ci despre exemplare care la prima vedere semănau cu niște muște și pe plan local - am văzut ulterior - erau amplu fetișizate, colorate, plastifiate, ceramizate, magnețite etc., numite cigales, din familia Cicadidae. Da, cicade! Cicadele nu cântă prin frecarea aripioarei cu arcușul-picioruș, precum greierii. Ci - prin tensionarea și deformarea unei membrane din abdomen - fâsâie, susură, zăngănesc precum cinelele, elles cymbalisent, chimvalizează. Și asta fac vara, când temperatura depășește 25oC. Poate momentul opririi bruște a concertului colectiv despre care ți-am vorbit o fi coincis cu scăderea temperaturii la lăsarea serii? Poate. Și apropo, fiindcă mi-ai scris mult despre muzică, aceste insecte par a fi deosebit de dotate. Frecvența (care poate ajunge și până la 90 dB) și modularea, adică melodizarea chimvalizării, diferențiază speciile. Masculii utilizează sunetele cinelelor pentru a-și atrage miresele, care sunt sensibile doar la cântecul speciei lor. Și sunt, pare-mi-se, peste 60 de specii! Pare-se că uneori, până și oamenii de știință deosebesc mai ușor două specii de cicade doar după sonor. Adică știință după ureche, cum s-ar zice. La propriu!
Ieșind un pic din curtea (muzic)entomologiei și pășind și eu timid prin curțile prin care umbli tu, am aflat că datorită poetului Frédéric Mistral, care a înființat prin 1854 o asociație pentru promovarea limbii și tradițiilor provensale, la cigale a ajuns zgomotoasa necuvântătoare "purtătoare de cuvânt" a culturii provensale. Mistral își ilustra ex libris-urile cu o cicadă însoțită de legenda Lou souleu mi fa canta (Le soleil me fait chanter).
Și pentru că tot hoinăresc pe-aici, poate voi afla și de unde vine confuzia asta cu greierii! Păi cred că mai ales de la confrații tăi, traducătorii! De ce or fi tradus ei fabula La cigale et la fourmi prin Greierele și furnica?
Și acum, despre confrații mei. Trebuie să-ți mărturisesc că arareori savurez cronicile concertelor, mai ales pe ale celor neascultate. Dar de data asta, mărturiile tale literaro-(coreo)-muzicale m-au scos din letargia mea cronicizată și m-au făcut să caut și să ascult și eu câte ceva din ce ai prins tu la Avignon: Trio Wanderer, Trio Inattendu, Debora Waldman. Muzică de calitate, toate.
Dar de emoționat, mai mult decât ce-am ascultat, a făcut-o... paragraful tău despre acordaj. Și poezia sufletului tău atât de prezent în ce vezi, ce auzi și ce transmiți. Și gingășeala ta cu toate. Și cu mine.
Termin abrupt, fiindcă și eu tot pe genunchi scriu, pe telefon, și am cam început - dar nu din pricini sufletești - să lăcrimez.
Și eu... cu dragoste te îmbrățișez,
cu două inițiale, a doua - pronume posesiv,
I.V.