Fii cât îți vine de încordat, suferă cât poți
Du-te la capătul lumii și întoarce-te
Învârte-te în cerc până amețești
Rătăcește, speră, oprește-te din sperat
Uită ce știi și învață din nou și uită ce ai învățat
Fiecăruia i se pare că aleargă când doar centrul caruselului se învârte.
Caută liniștea atunci când te zbați
Caută zbaterea atunci când ți-e liniște
Lupta și renunțarea sunt același lucru
Mai devreme sau mai târziu orice luptă se sfârșește într-o baltă de sânge.
Laudele și insultele sunt același lucru
Ignoră-le
Nu primi nimic din ceea ce nu ai nevoie.
Dorința și disperarea sunt fețe ale aceleiași medalii
Bucură-te de ele așa cum sunt.
Nu există dragoste solară, nu poți izgoni din ea melancolia.
Nu te lăsa dresat să crezi că izbânda e altceva decât un nou prilej de a te înhăma la jug.
Rănește-te, linge-ți rănile
Ascunde-te, ieși din nou în bătaia gloanțelor
Fii vizibil și invizibil după bunul plac
Joacă-te și renunță la joc când te lasă puterile.
Fă orice îți vine
Numai nu încerca
Nu aștepta
Nu te teme că ai ceva de pierdut
Nu încerca să separi lumina de întuneric
Nu e nimic la capătul drumului
Pentru că nu există nici un drum
Doar luptă
Doar durere
Doar dorință
Încordare
Liniște
Despărțiri
Du-te cât poți de departe în ele
Fii cât vrei de trufaș, de crud, de cinic,
de pierdut
de singur
Fii erou și călău
Mergi pe sârmă
Levitează
Gustă-le pe toate
Nu e nimic de pierdut sau de câștigat
Totul se întâmplă în același timp
Poți auzi fornăitul cailor agonizând pe câmpul de luptă
care a fost cândva acest târg plin de nimicuri strălucitoare
Poți simți mirosul pâinii coapte acum câteva veacuri
Lucrurile se așază în altă ordine
cu fiecare clipire de gene
O altă lume ți se așterne în față și în urmă
Și totuși e aceeași
Te însoțesc doar ecouri
Linii de forță, imagini discontinue
Chipuri cunoscute de necunoscuți.
Chipuri necunoscute de cunoscuți.
O lumină ascetică, aproape rece, străbătută de zvonuri îndepărtate.
Zumzetul străzilor care se amestecă tandru cu umbrele din jur.
N-ai nimic de făcut
N-ai nimic de învățat
N-ai nimic de putut
N-ai nimic de murit
Ridică-te cât poți de sus
Apoi prăbușește-te
iubește un paria
ca să vezi că armurile nu-ți folosesc la nimic
Grădinile și gloria și lupta
nu sunt decât relicve ale spaimei
Nu ești nimic din ceea ce ai dobândit
Privește-te cu ochii lui
până când privirea ta devine una cu ochii aceia
în care mocnește furtuna
în care poți desluși cruzimea și blândețea contopindu-se
până când mâinile tale se transformă într-ale lui
până devin una cu atingerea lui
bătăile inimilor se sincronizează întotdeauna
îl cunoști prea bine
ați fi fost mereu împreună
și veți rămâne împreună
oricât vă veți uita și regăsi
oricât vă veți lupta și odihni
oricât v-ați îndepărta
poți trăi ca și cum ai fi murit deja
poți muri ca și cum ai fi trăit deja totul
Încet încet amprenta prezenței lui ți se șterge din simțuri,
Mirosul lui se evaporă, timbrul vocii se stinge
Surâsul lui îți încolțește tot mai rar pe buze
În locul ți-a rămas în inimă o minusculă gaură neagră
Din ea țâșnesc în fiecare primăvară
cerul, focul, apele și pământul
iepuri și păpădii
cai tineri, pâini rumenite
carusele
câmpuri de bătălie
rațiuni de a abandona lupta
Întunericul îngroapă amintirile
doar ca să vă puteți săruta din nou
pentru prima oară