Mihai Brezeanu: Paul, la fiecare dintre precedentele tale lungmetraje, ai scris, singur sau în tandem, scenariul. În cazul lui Oameni de treabă, nu ai nici o contribuție la realizarea acestuia, care e creația lui Radu Romaniuc și a Oanei Tudor. Ce a determinat această schimbare în cariera ta și cum ai ajuns să regizezi filmul?
Paul Negoescu: Nu a fost niciodată un scop pentru mine să scriu scenarii (nici nu cred că mă pricep foarte bine la asta), dar nici nu am întâlnit până acum vreun scenariu disponibil pe care să mi-l doresc să-l regizez. Am citit scenarii care mi-au plăcut, dar care aveau deja regizori atașați, pe când scenariile disponibile în general nu m-au atras prea mult. În cazul scenariului de la Oameni de treabă a contat mult faptul că Radu Romaniuc are un tip de umor compatibil cu al meu.
M.B.: După ce ai citit scenariul, ce fel de film ți-ai imaginat: o comedie, un thriller, un film social, alt gen?
P.N.: În timp ce citeam, credeam că citesc un thriller, chiar dacă erau presărate, pe ici, pe colo, suficiente situații amuzante. Dar când am ajuns la ultima secvență am citit-o râzând cu voce tare. Așa că, după ce am terminat de citit scenariul, mi-am imaginat ce sper c-a și ieșit: o comedie neagră.
M.B.: Mergând pe ideea de comedie neagră, tenta de noir vine și din caracterul pe alocuri demonic al duo-ului dictatorial local primar - preot. Cum ai construit, la nivel de indicații regizorale adresate celor doi actori, Vasile Muraru și Daniel Busuioc, și directoarei de imagine, Ana Drăghici, acest cuplu - horror de baroni locali?
P.N.: Acțiunile personajelor, așa cum erau scrise în scenariu, erau suficient de demonice cât să nu mai fie nevoie să le subliniem calitățile astea în alt mod, așa că indicațiile au fost mai degrabă pe dos, în sensul că le-am cerut să fie cât mai normali și să facă sau să spună lucrurile alea ca și când ar fi cele mai firești lucruri pe care le fac. Mai mult, lui Vasile Muraru i-am cerut de multe ori să termine secvențele cu un zâmbet larg pe față, à la Iliescu. Iar Ana, la fel, a filmat secvențele cu ei fără să conteze cum sunt personajele, le-a tratat ca pe restul personajelor din film.
M.B.: Când și unde au fost realizate filmările?
P.N.: Am avut 23 de zile de filmare, pe parcursul unei luni, între mai și iunie 2021, în județul Botoșani.
M.B.: Prin urmare, vorbim de un film turnat în Botoșani, a cărui acțiune se întâmplă în Botoșani și al cărui co-scenarist, Radu Romaniuc, e născut în Flămânzi, oraș din județul Botoșani. Sunt, așadar, premise pentru un decor (geografic, uman, social) cât se poate de realist. Cât de mult te-a interesat caracterul realist al background-ului pe care se desfășoară povestea personajelor?
P.N.: Neavând legături cu Moldova și nici experiența trăitului la țară, nu mi-am propus să fac un film care să respecte precis realitatea din spațiul geografic în care am filmat. Nici scenariul nu era unul care să se potrivească neapărat cu un decor 100% realist. Așa că am preferat să construim un spațiu imaginar, așa cum am considerat că se potrivește mai bine cu subiectul, amestecând elemente reale din diferite locuri din jurul Botoșaniului.
M.B.: Crezi că povestea din film se putea întâmpla și în altă regiune a României, sau în altă țară din Balcani, sau din restul UE? Sau e ceva specific Moldovei din România anilor 2020?
P.N.: Cred că e greu de crezut ca povestea din film să se petreacă chiar și în România, pentru că în film are loc un schimb de focuri care nu prea se obișnuiește pe la noi, ne-existând (din fericire) un acces facil la arme de foc precum în alte țări. Chiar și așa, spectatorii resimt filmul ca fiind destul de realist, dar asta se datorează în primul rând interpretării actorilor, în special a lui Iulian Postelnicu, care reușește să creeze un personaj în care ne putem recunoaște.
M.B.: Prestația lui Iulian Postelnicu e cu siguranță piesa de rezistență a filmului tău. Doza de realism pe care o aduce el, faptul ca spectatorii se pot recunoaște în personajul lui nu crezi că intră cumva în antiteză cu caracterul nu neapărat 100% realist al decorului, pe care îl evoci?
P.N.: Eu nu văd o antiteză acolo, mie mi se pare că toate lucrurile astea sunt destul de bine armonizate. Interpretarea lui Iulian nu e 100% realistă, are de multe ori niște reacții îngroșate sau, mai bine zis, destul de schematice, în ton cu povestea filmului. Dar faptul că Iulian reușește să le facă să pară veridice este meritul talentului lui. Toate elementele astea (interpretare, scenariu, decor, mod de filmare, sunete etc) sunt la limita realității. Ele se găsesc în realitate, dar nu tocmai așa. De aceea am tot insistat să menționez, în ciuda spectatorilor care au găsit filmul ca fiind foarte realist, că nu este un documentar, nu arată realitatea așa cum e ea, ci spune o poveste ficțională, chiar destul de gogonată, dar într-un mod credibil.
M.B.: Din punct de vedere vizual și ca tematică, filmul aduce, în anumite momente, cu Câini al lui Bogdan Mirică. În cinema-ul românesc recent, mai există și alte filme care au ca erou principal un polițist ce trece printr-o criză existențială. Aș aminti Polițist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu, Heidi al lui Cătălin Mitulescu și dipticul Neidentificat - Miracol al lui Bogdan George Apetri. Cum se situează Oameni de treabă în raport cu aceste titluri?
P.N.: Nu cred că sunt în măsură să zic cum se situează filmul meu în raport cu altele. Pot doar să spun că filmele de mai sus nu cred că și-au propus să fie comedii, au un ton mult mai serios. Poate cu excepția lui Polițist, adjectiv pe care-l găsesc destul de amuzant, pentru că Porumboiu e un tip plin de umor. Nu cred, însă, că și-a propus neapărat să facă o comedie, dar filmul are mult umor subtil.
M.B.: Vorbind de Corneliu Porumboiu, pare că există o legătură între Oameni de treabă și un alt film al lui, A fost sau n-a fost?. În ambele, e tratată, printre altele, și tema presei audio-vizuale de provincie. E vorba chiar de aceeași regiune, Moldova. În filmul tău, Botoșani TV arată infinit mai prost decât arată, la Porumboiu, canalul TV condus de faimosul domn Jderescu. Cum să privim această caricaturizare a mass-media locale pe care o face Oameni de treabă: ca un comentariu social-politic al actualității sau doar ca o sursă parodică?
P.N.: Nu știu dacă arată infinit mai prost decât postul TV din A fost sau n-a fost?, cred că sunt similare în felul cum arată pentru că ambele imită posturi provinciale reale. Ne-am uitat pe youtube la mai multe posturi tv locale și am preluat de la ele ce ni s-a părut amuzant.
M.B.: Suntem în sezonul producțiilor românești, mai mult sau mai puțin comedii, cu mare priză la public: Teambuilding, Mirciulică, Capra cu trei iezi. Cum crezi că se va situa Oameni de treabă în raport cu aceste titluri, atât din punct de vedere al succesului la public, cât și din cel al reacției criticilor?
P.N.: Din punct de vedere al succesului la public știm deja răspunsul. Așa cum intuiam, lumea nu se îngrămădește să vadă un film despre un polițist dintr-un sat din nordul Moldovei, chiar dacă filmul prinde la publicul care îl vede. Din perspectiva asta, a subiectului, filmul și-a depășit posibilitățile. A contat mult faptul că mulți dintre cei care l-au văzut au postat că filmul merită văzut și asta a încurajat și alți oameni să meargă să-l vadă. De reacția criticilor încă nu pot să spun nimic pentru că nu am citit până acum decât o singură cronică românească. Sper să mai scrie și alții.
( Foto: Primoz Korosec)