11.12.2022
1. Introducere.

Tare mi-ar fi plăcut ca această temă, Bucureștiul trist să fi fost abordată de mai mulți fotografi și apoi, la o cafea, împreună, să discutăm fotografiile cu ce nu am văzut eu sau ce nu a prins altcineva.
Ar fi fost foarte distractiv și educativ!
Vise, taică!
Asta pentru că este o temă foarte generoasă.
Trebuia, practic, doar să ieși din casă cu aparatul pregătit.
Din nefericire tristețea orașului și a bucureștenilor este peste tot și anul acesta a fost mai vizibilă ca niciodată.
Acest mini-proiect a fost dus la sfârșit printr-un zine format A4 de 34 de pagini cu 28 de fotografii plus coperta. Poate fi găsit de către cei care doresc albumul la magcloud.com

2.Cuprins.

Tristețea de pe fețele oamenilor este amplificată de faptul că Bucureștiul pare un oraș total neîngrijit.
Arată ca un șantier neînceput.
Grafitti mari și încălecate unele peste altele, clădiri vechi cu vopseaua scorojită și tencuiala ce stă să cadă, trotuare pline deopotrivă de mașini și de murdăria omniprezentă, toate amplifică senzația puternică de tristețe.
Cel puțin pentru mine, acest sentiment a fost principala cauză a fotografiilor prezente în acest grupaj.
Bucureștiul nu a fost niciodată un oraș modern sau inovator dar avea un anumit farmec care, încet, încet s-a pierdut.
Ne sufocă traficul și mașinile, poluarea și mizeria stradală, lipsa de grijă pentru tot ce e verde, arhitectura de obicei urâtă a construcțiilor noi.
Nici măcar lumina verii sau soarele blând de toamnă nu reușesc să aducă un dram de optimism.
Oare ați observat că oamenii de aici, bucureștenii, nu mai zâmbesc?
Iar cei ce mai aduceau un pic de râset și culoare, liceenii, trebuie să fie în grupuri de peste 4-5 ca să fie un pic gălăgioși?
În grupuri mici sunt toți cu ochii-n telefoane!
Suntem prea grăbiți, preocupați, îngrijorați să mai observăm ce este în jur...

3.Sfârșit.

Suntem cu toții mult prea triști, la fel ca orașul în care trăim, Bucureștiul trist.
















































danmoruzan.ro/

0 comentarii

Publicitate

Sus