Mai bine oltean decît activist

Citiţi un fragment din această carte.


Urmaşii lui Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu, 1904-1968) au reuşit să recupereze o parte din manuscrisele pe care Securitatea i le-a confiscat în urma celor două arestări, prima între 1948 şi 1952, a doua între 1958 şi 1964. Aşa au putut apărea memoriile şi jurnalele unui om care spunea despre el că nu e român: "Eu nu sînt rumân, eu sînt oltean şi european!".

Acest euro-oltean a şocat lumea în 2000, cînd au apărut Memoriile Mandarinului Valah, unde prelua, de exemplu, vorbele lui Călinescu despre Sadoveanu ("acest Ceahlău al prozei româneşti") şi le completa "Da, e un Ceahlău, dar e un Ceahlău de căcat". Şi această ultimă carte, formată din prelegeri pe care le-a ţinut la "Universitatea de la Aiud", jurnale, scrisori... e şocantă, fără să aibă, totuşi, virulenţa Memoriilor.

Trebuie spus că Pandrea, strălucit intelectual interbelic, cu studii juridice temeinice în Germania şi Franţa, nu poate fi caracterizat decît într-un singur fel: un Ghiţă-contra, chiar dacă era şi oltean, şi european. În tinereţe a semnat împreună cu doi colegi un manifest în care anarhismul slav se amesteca cu iraţionalismul, pentru ca, în timpul studiilor din Germania, să devină comunist. S-a căsătorit apoi cu sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a devenit avocatul fără de arginţi al comuniştilor, pe care, nu de puţine ori, i-a scăpat de la moarte. Fusese coleg cu Zelea-Codreanu la liceul militar de la Mînăstirea Dealu şi cînd acesta l-a apostrofat că a devenit "şabă goi" (= creştin care stinge lumina sîmbăta în sinagogă, evreii neavînd voie să o facă; prin extensie, creştin care face treburile murdare ale evreilor) l-a provocat la duel. Conflict aplanat de prieteni.

După 1944 s-a apucat să îi apere pe legionari, apoi, în timpul "democraţiei socialiste", a apărat, cu toate că era ateu, un lot de măicuţe fecioare care rămăseseră pe drumuri în urma desfinţării mînăstirii de care ţineau. Cu toate că era un om de stînga, că i-a apărat în procese celebre pe comunişti şi că era prieten bun cu Maurer, a făcut zece ani de puşcărie. Puşcărie care nu i-a băgat minţile în cap, ba chiar din contră, considerînd că socialismul e o formă de democraţie ca oricare alta, poate chiar mai bună, nu s-a sfiit să critice socialismul real chiar şi după ce comuniştii i-au recunoscut meritele şi i-au dat o pensie babană.

Habar n-aveau, ei, comuniştii, că nu e bine să te pui cu un oltean, şi european pe deasupra.

(Cronică preluată din Academia Caţavencu, mai 2006)