 | Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, unul, citesc cu mare plăcere rubrica lui Peter Imre "La restaurant", din Ziarul financiar. La drept vorbind, mai mult citesc - decît merg - "La restaurant"! Iar cînd merg, aş merge cu dragă inimă pe mîna dlui Imre de n-aş privi, cu coada ochiului, preţurile de cîteva zerouri bune pe care meniurile pozate în ziar le sugerează de la o poştă... Aşa că merg la altele (alea ştiute de mine), mai "adecvate" buzunarului meu (şi invers). |
Dar nu despre preţuri (ce vulgaritate!) şi, chiar, nici despre felurile dichisite & titirite descrise de dl. Imre vreau să vă vorbesc. Şi nici despre dl. Imre - deşi, ca personaj al propriilor întîmplări gastronomice, este savuros. Recunosc: nu-l cunosc pe acest domn (decît din ziar) şi n-am - vă jur! - nici un interes la domnia sa. Pur şi simplu, îmi place să-l citesc. Şi consider că rubrica sa este cea mai bună din presa scrisă din România, reabilitînd - cu vervă şi panaş - un gen minor din care, odinioară, un Păstorel Teodoreanu făcuse o capodoperă de stil.
Dl. Imre - devenit, de cîtva timp, personaj secundar într-o telenovelă avîndu-i ca protagonişti pe "don" Tăriceanu (sobru, grizonat) & pe mereu-mercurialul dom' Băse (invidios ca o "doña" şi capricios ca o divă sud-americană) - este un om cu chef de vorbă. Nu se-aşază bine la o masă că-ncepe să depene amintiri, să facă legături, să-ntoarcă pe toate feţele (de masă) atmosfera. Are ochi sigur şi limbă ascuţită, dar într-un mod bonom, fără excese. Cînd nu-i place un local - de la muzică (mereu tare!) la personal (adesea indolent) -, o spune-n cuvinte puţine dar ferme, învelite-n foi de digresiuni... Este, de bună seamă, un connaisseur - unul onest, fără fiţe. Cred, foarte sincer, că ar trebui să-şi strîngă cronicile gastronomice într-un volum. Iar de nu un volum de cronici, atunci unul de aforisme: are vînă pentru asta. Exemple? Într-un singur text, iată peste ce dăm: "Vorba ceea - timpul trece, românul rămîne." Sau: "Politicienii sînt ca şi scutecele - trebuie schimbaţi cu regularitate şi din aceleaşi motive." Sau: "Citisem eu mai demult într-o revistă cum că pîinea albă îngraşă, aşa că am hotărît imediat să nu mai citesc nici o revistă." Sau - în fine -: "Sosul a fost exact atît de picant cît să-ţi mai simţi buzele şi să-ţi poţi săruta iubita (chiar dacă prin sos pluteau şi bucăţi mari de usturoi). Că tot veni vorba, mă bucur că nu m-a mai părăsit nimeni zilele astea, aşa că am putut să mă bucur de mîncare."
Dacă "anticipatele" au fost amînate (şi) din cauza dlui Imre, e o altă poveste (pe care, o dată şi-o dată, poate ne-o va spune chiar dînsul - sau serviciile secrete). Deocamdată, să ne bucurăm că nu ne-a părăsit guvernul şi că "meniul picant à la Băse" este - în continuare - plat de résistance: dacă ne arde-n cerul gurii, măcar ştim că scutecele nu folosesc la nimic...
