 | E dovedit cu acte: filmul indian - zis şi "Bollywood", făcut la Bombay - e mai mare, mai tare şi mai ieftin decît cel produs la Hollywood! Mai mare: americanii produc cam trei sferturi din cît produc indienii. Mai tare: un miliard de bilete vîndute mai mult. Şi, în fine, mai ieftin: pe indieni îi costă cam 1,5 milioane de dolari să facă un film (la care se adaugă o nimica-toată de 500.000 USD costuri de marketing) în timp ce costurile medii, la americani, sar de 70 de milioane! Dar indienii n-au aşteptat statisticile de ultimă oră pentru a şti că Bollywoodul taie Hollywoodul; pur şi simplu, lumea a descoperit, în fine, că India e cool... Era şi timpul! |
"Giun-da-li-aaa, me-ter-ne-in-tadaa"...
"India a fost întotdeauna cool", susţine un entertainer indian. "Doar că n-am spus nimănui chestia asta!", zîmbeşte el, făcînd cu ochiul.
Ah, Ochiul Indian! Actriţele alea care te privesc intens şi clipesc şăgalnic, printre straturi-straturi de rimel... Sau actorii ăia, care te privesc şi mai intens, nu clipesc deloc şi, da, au parcă şi ei straturi-straturi de rimel... Drame şi cosmeticale. Cu cît stratul de rimel e mai gros, cu-atît drama e mai adîncă.
Într-un film indian, "dragostea învinge totul", dar nu poate învinge cosmetica: lacrimi, ţipete, chinuri sfîşietoare - dar nici un rimel scurs!... Pe lîngă acesta, există cîteva ingrediente fără de care nici un film indian nu pică bine la stomacul autohton: muzica, dansul şi cîntecele. În plină scenă dramatică - să zicem, o bătaie, un viol, o tortură -, cerul ecranului se înseninează şi-ncepe dansul. Acompaniat de cîntec, fireşte. Fetele dansează cîntînd, băieţii cîntă dansînd - play-back-ul pare să fi fost inventat în India... Problema acestor interludii dansant/cîntătoare este că ştii cînd încep, dar nu ştii cînd se termină: pot dura cît pauzele publicitare - ba chiar mai mult! Cum sună ele? Un amic a avut ideea năstruşnică să le transcrie: "Giun-da-li-aaa, me-ter-ne-in-tadaa, saa-ddammm / Le-li-a-ee, pal-me-a-ghiul, giun-da-li-aaa / Mmmh, mmmh, mmmh / Mmmh, mmmh, mmmh..." Aţi înţeles, da? ("daaa"...)
"Ca să fii un star la Bollywood" - explică Shah Rukh Khan, un fel de Schwarzie, Cruise şi Travolta la un loc -, "trebuie să dansezi ca Michael Jackson şi să te baţi ca Steven Seagal."
Partea cu cîntatul se rezolvă în studiou: Andrew Lloyd Webber, care a scris musicalul Bombay Dreams inspirat de filmele indiene, a fost foarte decepţionat să afle că Rukh Khan nu ştie să cînte... Dar cine cîntă?! Păi, băieţii care nu "dansează ca Michael Jackson şi nu ştiu să se bată ca Steven Seagal", fireşte! În fond, Shah Rukh Khan (actorul de 36 de ani care a jucat în Asoka) este supranumit "Buze Lucioase", şi nu "Buze Melodioase"...
Cînd britanicii au descoperit că "India is cool" (acum vreo doi ani), venirea superstarului indian la Londra a fost un eveniment mediatic şi un fenomen de masă fără precedent. Căci nu venea un simplu actor, ci o zeitate căreia, în India natală, i s-au ridicat temple! Anglia poate avea regină şi Camera Lorzilor, dar la capitolul "zei" stă mai prost; aşa încît o gospodină din estul Londrei a trebuit să-şi mintă soţul, copiii şi vecinii pentru a fi de faţă la întîlnirea de idolul său: le-a spus că se duce la o demonstraţie împotriva războiului. Nu pare un sacrificiu prea mare: în India, unii i-au scris scrisori cu propriul sînge...
Moda indiană nu se limitează la filme, dar filmele - indiciile cele mai sigure ale schimbărilor de trend - au fost cele care au lansat semnalul. Vă mai amintiţi acel elefant copleşit de valtrapuri viu colorate din Moulin Rouge? Sau de budoarul lui Nicole din acelaşi film? De-aici ni se trage totul! Odată trend-ul născut, marketingul lui a venit de la sine. Comedia The Guru - care a rulat şi la noi, cu Jimy Mistry în rolul unui băiat indian sărac care ajunge "guru al sexului" la New York - a dus povestea acolo unde trebuia să ajungă: în secolul XXI şi-n "ţara tuturor posibilităţilor"... Cu "Mîna Fatimei" la gît, în chip de lănţişor, sau doar cu un ten bronzat care nu este nici "latino", nici mulatru, scos în evidenţă de tunici albe sau de sariuri multicolore, India a păşit în Lumea Nouă cu mîndria unei civilizaţii multiseculare pentru care multi-moravurile postmoderne sînt precum McDonald's-ul pe lîngă Taj Mahal: în doi timpi şi trei mişcări ("giun-da-li-aaa"...), "guru" Jimy i-a avut pe americanii sofisticaţi la degetul mic. (E drept, cu sexul stătea mai prost - tînărul ratase lecţiile de Kama-Sutra...)
În timp ce Jimy se descurca cum putea cu tehnicile sexuale predate de Heather Graham, mega-producţia Lagaan: Once Upon a Time in India ajungea în top ten-ul britanic, iar Monsoon Wedding al regizoarei indiene Mira Nair cucerea Leul de Aur la Festivalul de film de la Veneţia. Nu l-am văzut, cum n-am văzut nici alt mega-hit - Devdas -, aşa că voi da cuvîntul, în continuare, unui prieten parizian, care mi-a trimis un email unde zice-aşa:
"Plîng toţi la fiecare 2 minute..."
"Azi am fost la filmul ăla indian, Devdas, iar după primele 5 minute de şoc la început, intri destul de fain în stilul specific şi trebuie să recunosc că în contextul filmelor Bollywood, ăsta e un produs de lux, adică aranjat, îngrijit, studiat, subtilităţi etc:) deşi per ansamblu, totuşi un pic obositor pentru ochiul occidental...
Au fost şi cîteva scene magnifice, au existat şi scene frumoase prin simplitate (pentru că în rest fiecare frază se pierdea într-o ornamentaţie delirantă)
Actriţele, ambele: sublim de frumoase, una a fost Miss Univers, cealaltă nu ştiu, băiatul însă cam prea avea propensiune spre încruntat sprîncenele, dar juca şi el destul de bine:)
Plîng toţi la fiecare 2 minute, însă au fost mai puţine cîntece decît mă aşteptam (doar că unul a fost prea lung) per ansamblu nu m-a durut capul (ca prima oară cînd am văzut un film indian, la cinema Minerul din Baia Mare, cînd cred că am şi plecat la jumătate cu o migrenă totală... Însă oricum m-a enervat povestea (mai ales la final, prea sirop, prea moare protagonistul ca un bou, înecat în alcool de disperare) şi la nivelul ăsta pot declara: prefer de mii de ori filmul (tot indian, însă incomparabil mai contemporan) al lui Mira Nair: The Monsoon Wedding. Bun simţ, umor subţire, probleme reale, verosimil.
bref, iacă-tă"
Bindi & sari
Preity Zinta, Maduri Dixit, Karishma Kapoor, Manisha Koirala, Kajol... Aţi auzit de ele? Ţţ, aţi face bine să le învăţaţi numele pe dinafară, căci în India sînt mai faimoase decît Gwyneth Paltrow şi Alicia Keys, pe care Galliano le-a îmbrăcat în sariuri!
Ca-ntotdeauna, Madonna trecuse - deja - pe acolo (vă amintiţi Frozen?). Mîini tatuate cu henna, aceeaşi "Mînă a norocului" pe piept, voaluri şi inele pe degetele de la picioare... Moda indiană încă mai face furori; Gianfranco Ferre îşi descria "visul indian" în aceşti termeni: "Amestec de somptuozitate de maharajah şi de cultură hi-tech. Opulenţă şi Internet." Vi se par departe de imaginea Indiei? E un clişeu: India contemporană este mult mai diversă decît ce se vede în majoritatea filmelor indiene - care se-ntorc, adesea, într-un trecut mai mult sau mai puţin apropiat. India de astăzi este mai curînd aceea din videoclipul "Mundian Bach Ke", al lui Panjabi MC: maşini sport decapotabile, telefoane mobile şi "break-dance". Doi italieni, contaminaţi de febra bolly-pop, vorbesc despre un "Luna Park vizionar: un maharajah plin de smaralde care trasmite SMS-uri de pe celular..." Se cîntă, în continuare, muzică bhangra, dar sitarul alternează acum cu hip-hop-ul. Ritmurile sînt mai sincopate iar hainele, mai moderne. Şi, în timp ce indienii "urbani" se grăbesc la întîlnirea cu civilizaţia consumului, Occidentul dă iama în garderoba tradiţională...
Trend-ul indian? L-a prins într-o frază Margret Muller, de la Elle-ul german: "Top cu decolteu adînc, cordon lat cu ornamentaţii nostime şi rochie în culori vii, cu încrustaţii de oglinzi". Kitschul a devenit ultraşic. Sau poate a fost dintotdeauna, dar nu aflaserăm noi? În orice caz, odată ce v-am spus cum stau lucrurile, nu mai aveţi nici o scuză să vă strîmbaţi de rîs la filmele indiene, să vă consideraţi imune la farmecul unor Salman Khan, Shah Rukh Khan, Aamir Khan sau să vă culcaţi pe-o ureche în ideea că bindi-ul nu se şifonează... Mai bine grăbiţi-vă, căci vara s-a terminat şi-n "vara indiană" încă mai puteţi purta sandale şi sari! Înfofolite în văluri şi voaluri, puteţi chiar să ciuguliţi ceva mai mult din farfuria gastronomiei indiene (nu doar papadam, ci şi magnificele gulab-jamun!), vă garantez că nu se va vedea... Iar dacă mai aveţi nedumeriri, nu ezitaţi să accesaţi site-urile aferente, pentru o mai bună situare în "actualitatea indiană": bollywoodonline.com, bollywoodmusic.com, bollywoodworld.com.
