Le mulțumesc pentru invitații la interviuri, contribuții cu texte, întâlniri cu liceenii și discuții literare Alexandrei Vlădoiu, Alinei Vîlcan, Anei-Maria Sandu, Irinei Georgescu, lui Jovi Ene, Senidei Poenariu, lui Vasile Ernu, Alinei Pavelescu și Ramonei Boldizsar.
Îi mulțumesc lui Radu Afrim pentru includerea încă unei proze din Fragil, în spectacolul Seaside Stories la Teatrul din Constanța, pe care de-abia aștept să-l văd în 2023. Mă bucur tare că am putut să văd, în anul care a trecut, Câine cu om, câine fără om, de la Teatrul din Craiova, la București, în cadrul FNT 2022.
Mi-au plăcut extraordinar de mult musicalul Chicago și spectacolul de dans Peaky Blinders: The Redemption of Thomas Shelby.
În 2022, am descoperit o autoare nouă, Deborah Moggach, care mi-a rămas în minte. Pe Elizabeth Strout o iubesc de câțiva ani și, în anul care s-a încheiat, i-am citit romanul de debut, Amy and Isabelle, o încântare de carte.
Memorabil mi se pare și Alcarràs, primul film văzut într-o sală de cinema după pandemie, premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2022, regizat de Carla Simón și jucat de actori amatori, în catalană. O poveste splendidă și înduioșătoare, prin contrastul dintre traiul simplu, frumos al unei familii de țărani și cruzimea unei realități contemporane, care le spulberă frumusețea vieții.
În august, am împlinit douăzeci și cinci de ani de căsătorie și am fost toți patru într-o vacanță frumoasă.
Este și anul în care am simțit ce înseamnă războiul și cât de fragilă e viața.
Îmi doresc ca în 2023 să nu mai moară oameni în războaie. Îmi mai doresc să fiu la fel de zâmbitoare și optimistă ca Lena, noua mea prietenă din Kiev.
*