No colors anymore" (Paint It, Black, Rolling Stones)
Ultimii doi ani au fost anii plimbărilor și întâlnirilor neașteptate sau numai de mine știute, văzute și auzite. Pentru că eram singur printre copacii când goi, când îmbrăcați cu pelerine albe, semănând cu cavalerii teutoni din filmele lui Eisenstein, fie mascați în uniforme în multe tonuri de verde, de la kaki la verde praz, de la verde gălbui, ca mătasea broaștei, la verde ca frunza de stejar ascunsă în umbra altor frunze.
Mergeam cu pași înceți, dar legănați ca și cum aș fi patinat, oprit uneori de vreo ridicătură de asfalt rece, înțepenit, ascultând tăcerea serii, fără lumină, fără stele.
Și totuși cineva mă urmărea, îi simțeam răsuflarea ca o aripă fâlfâind într-o pală ușoară de vânt, și la început ca o șoaptă, apoi cu vorbe clare:
"War, war, war!..." se aude iar zdrăngănitul, insuportabil, al mașinii de tinichea!
A fost un an în care tot ce s-a întâmplat, ce am trăit, a fost sub semnul războiului, pe care și eu, ca multă lume îl clasasem, privind, cu stupoare, compasiune și revoltă, cum (totuși) pe alte continente,"un fel de specimene de așa-ziși oameni" distrugeau vieți, istorie, civilizație, transformând piatra de temelie a lumii în praf.
Buimăciți, abia ieșiți (cam mototoliți) din pandemia Covid-19, pășind, nehotărâți, spre refacerea vieții, readucerea la normal, așa cum era acesta, mai puțin bun, ne-am trezit, într-o dimineață, 24 februarie 2022, puși în fața unei hotărâri unilaterale a Rusiei de a invada Ucraina și astfel liniștea Europei, veche de 77 de ani, de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-a stins ca o lumânare căreia i s-a terminat fitilul.
Fiecare lună, după luna februarie, a avut și mici bucurii, fie o carte nouă, fie imagini de arhitectură, fie întâlniri cu prieteni, fie o premieră de film sau de teatru, un spectacol inedit, fie mici proiecte de arhitectură, fie un concurs de arhitectură, toate lăsând timpul să se scurgă pe lângă mine, fără să mă las dus de el.
Pregătisem pentru anul 2022 câteva schițe de proiecte, începusem să lucrez pentru un "alfabetar", ca atunci, de mult, în clasele primare, de fapt o suită de desene folosind fiecare literă de la A la Z, ca pretext al unei suite de gânduri; două proiecte unul cu gândul la Saint-Exupery, celălalt cu gândul la "clownii" lui Fellini.
De fapt voiam să mă întorc în timp căutând liniștea. În martie am făcut primele schițe pentru ceea ce îmi doream să fie un workshop pentru copii și oameni mari:
schița din martie 2022
s-a transformat în
și expoziția a început în decembrie 2022.
Atelierul arată așa (la Galeria Galateca):
Tot ce se vede sunt "lucrări" ale celor, oameni mari și mulți copii, care iubesc orice le poate aduce, lor și celorlalți, o clipă de bucurie.
(film: Răzvan Mihalachi)
Fiindcă am scris "Galateca". Aici la "Galateca, începând cu Andreea Sandu, curatoarea și cea care a înființat-o, apoi Dana Filip și Ana Ilie, și toată suita de artiști, prietenii Galeriei, se petrec evenimente frumoase, interesante, cu un conținut aparte întotdeauna.
Aici am avut prilejul să scriu câteva vorbe despre Pasărea albastră (Cămășoaiele în Pasărea albastră) și să adaug și imagini din repetițiile acestui spectacol neterminat, început cu regizoarea Irina Banea, continuat și neterminat cu regizorul și prietenul meu Ducu Darie, cu ocazia unei expoziții (până ÎN PÂNZELE ALBE), și foarte important, lansarea proiectului Neo Art Connect.
De ce nu mă las dus?
Deocamdată, mi-e bine aici!
Ceea ce s-a schimbat în anul două mii douăzeci și doi este muzica păsărilor noaptea, pentru că cântatul lor este de multe ori întrerupt de huruitul înfundat al avioanelor; al avioanelor care ne păzesc liniștea. Putem fi prea liniștiți, totuși, când știm că, nu foarte departe de noi, orori, crime cu bună știință, premeditate, fac ca oameni simpli, pur și simplu oameni, și orașe să fie rase de pe acest pământ? Bombe și rachete lansate de armata unei țări, nu aș vrea să spun a unui popor, al cărui conducător(i), încearcă să refacă un imperiu, imperiul rus, acel imperiu rus al terorii și dictaturii.
M-am născut la începutul unui război, al doilea război mondial, și azi după optzeci de ani, trăiesc cu senzația că acel război, care la final ne-a adus nouă, celor din estul Europei, 45 de ani de comunism, nu s-a terminat!
Nu pot să șterg din amintire zilele frumoase, mici împliniri ale sufletului, din anul 2022, și de aceea sper că anul 2023, ce abia a început, ne va aduce o bucățică de liniște.
Iubesc cerul albastru, senin, plin de păsările Marii Creații și nu-l mai vreau întunecat de norii negri ai războaielor.
(Început de ianuarie 2023)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)