De multă vreme mă învârt în jurul unui subiect de articol, care de obicei este apanajul criticilor de Artă, și se reflectă foarte bine pereții unei nișe în care pătrunde o anumită lume "specializată" și "specială". Așa că, în sfârșit mi-am permis, ca din poziția mea modestă de artist privitor să încerc altceva, o altă abordare. Mi-am îndreptat pașii către Galeria Galateca, al cărei curator este Andreea Sandu. Galeria Galateca e un loc special și prezent în mijlocul Bucureștiului, un nod de cultură, și în plus e ceva în aerul spațiilor de acolo care te face să te simți bine. Cred că gazdele Galeriei - și aici nu pot să nu o citez pe Dana Filip, un Puck, un factotum -, sunt cele care îmbogățesc aerul cu optimism și bună primire.
Într-o seară de marți, zi de 4 octombrie 2022, a fost un eveniment - un obișnuit al Galeriei -, a fost o seară de finisaj, adică de închidere a unei expoziții.
Îmi imaginez că de fapt a fost un spectacol, ad-hoc, în care "actorii" spun pe rând un monolog.
ANDREEA SANDU, curatorul Galeriei Galateca: "De NAG (i.e. Noaptea Albă a Galeriilor) am lansat Apelul de proiecte, Neo Art Connect în urma căruia 5 tineri vor beneficia de un program de mentorat și burse pentru realizarea unei instalații de artă și știință. Am ales împreună cu bunul nostru prieten și sfătuitor Octavian Neculai să deschidem această nouă poartă, un nou program inovator al galeriei, în cadrul unei expoziții special gândită să facă legătura între super-contemporan și străvechi, între rădăcini și inovație, chiar între Măiastra, primul și cel mai longeviv program al galeriei, și rețeaua de inovație ce își pune bazele acum. până în Pânzele Albe, curatoriată de Ami Crișan (i.e. Ana Maria Crișan), este o expoziție despre conexiuni, ce încununează o muncă de cercetare impresionată a curatoarei, ce cuprinde voci relevante și eterogene, obiecte de patrimoniu juxtapuse cu proiecții realizate de Alexandru Crișan și Mic Răzvan Dan, cu o arhitectură de expoziție ce a fost pusă în scenă împreună cu Anca Boeriu, pentru a găzdui și super-contemporanul."
Spectacolul: CORPUS CONFECTUS, un eveniment conex al expoziției până ÎN PÂNZELE ALBE, care la rându-i făcea parte din evenimentul NEO ART CONNECT , apel de proiecte.
Regia: Ana Maria CRIȘAN în dialog cu: Adina GRAPA, Octavian NECULAI; Alexandru CRIȘAN, ca actori. Și special guest: Andreea SANDU.
Foaierul, care va deveni și scenă, este de fapt spațiul central al Galeriei Galateca.
Deci suntem în acest deosebit spațiu de teatru și privim Lumea care se adună în foaier așteptând până vine un semn.
ANA MARIA CRIȘAN, "regizoarea": "CORPUS CONFECTUS sau corpul purtat, este un finisaj tematic... al expoziției până ÎN PÂNZELE ALBE, o oportunitate să discutăm despre corpul pe care ni-l creăm, din vise, iluzii, proiecții, în forme dinamice sau statice în spațiul Galeriei Galateca.
Trei invitați în dialog au adus ipostaze complementare ale acestui corp... fie el corpul care își schimbă scara și volumul din spectacolele lui Octavian Neculai, fie siluetele distorsionate de vis și supraexpunere în fotografiile Alexandru Crișan, sau cel materializat, ascuns în geometriile fizice ale textilelor vechi de designerul vestimentar Adina Grapă. Arhitectura, scenografia și designul, au ținut pentru o seară un dialog vizual cu timpul... nici unul din ei al unui timp anume, migrând peste realitatea unei perioade."
După acest scurt monolog, imaginile expoziției ne ajută, cu limbajul lor, să înțelegem mai bine ceea ce a vrut să ne arate, să ne conducă pe un drum, ce pare umblat, dar care este o mică parte dintr-un vis, al acestei neobosite cercetătoare, culegătoare de "pânze albe" țesute de mâini măiestre cu mulți, adesea foarte mulți ani în urmă, Ana Maria Crișan.
Aripi albe... aripi ale sufletului!
Actor 1 - ADINA GRAPA: "O femeie frumoasă este în viziunea mea un personaj misterios, ambițios, încrezător, care nu ține cont de tiparele societății, ce vrea să epateze, dar nu prin sexualitate dusă la extrem, ci prin principii sănătoase de viață.
Vreau ca femeia care îmi îmbracă hainele să îmi înțeleagă și să îmi împărtășească viziunea, și așa, pas cu pas să creștem și să cultivăm împreună o comunitate de nișă, cu un lifestyle în care se pune accent pe calitate, creativitate și originalitate, guvernat de aceleași principii și valori estetice și culturale.
În urmă cu 5 ani am plecat într-o călătorie mistică, dorind să descopăr lucruri vechi cărora să le dau un sens nou. Așa am creat MaraMukiMono, o colecție de 7 piese unicat, din materiale tradiționale românești țesute la război de către mâinile bunicilor noastre. Nedorind să le las să "moară" într-o ladă de zestre uitată într un colț, mi am propus să le dau viață, prin a le lua și a le transforma în ceva ce poate fi purtat cu ușurință, mândrie și respect. Mereu m- am gândit că purtându-ți tradiția, te porți pe tine și te porți frumos.
După ce le am dat suflu, m- am gândit că e bine să fie și protejate, așa că le am creat o altă ladă de zestre care să fie dată mai departe, din generație în generație."
MaraMukiMono este o colecție reinterpretată, statement și personală.
Actor 2 - ALEXANDRU CRIȘAN: "Tot în lumea spectacolului, în viziunea fotografică a lui Alexandru Crișan, corpul textil atât de sugestiv, prezent, dorit... ajunge să fie diluat... pe scena de la Opera Națională, în Sacre du Printemps, într-un dans al corpurilor care încetează să aibă corporalitate anatomică sau prezență textilă, și ajung să fie doar corpuri dinamice în disoluție. Din realitatea Chinei contemporane, același corp textil, rămâne doar o umbră policromă, în tripticul emblematic roșu, negru și alb."
Le Sacre du Printemps - Opera Națională București, 2017
China, 2018
ACTOR 3 - OCTAVIAN NECULAI: "Ca arhitect am vrut în anii cât am lucrat ca scenograf să aduc pe scenă rapoartele, scara și volumetriile arhitecturii; dar nu imitând arhitectura ci utilizând elementele și uneori instrumentele sale, aducând frumusețea și strictețea barocului de exemplu, și a mecanismelor sale, pentru a da dinamism spațiilor.
Materialele textile, pânzele, catifelele, mătasea, broderiile, prezențe "active" în această lume a imaginilor, le-am folosit nu numai în zona decorurilor, ci și în încercările mele modeste pentru costumele care îmbracă personajele.
...
Văzând o parte din piesele de port vechi, mi-am dat seama că cei doi copii Tytyl și Mytyl, dar și mama lor, pot să ne așeze în lumea despre care intenționam să vorbim, îmbrăcați în niște "cămășoaie", din care să întrezărim doar labele picioarelor și palmele mâinilor.
....
Călătoria lui Tytyl și Mytyl începe în noaptea de Crăciun când cei doi văd peste drum de casa lor, în casa unor oameni bogați, cum copii acestora primesc daruri de la Moș Crăciun.
...
Astfel cei doi copii (interpretați de Marius Manole și Rodica Lazăr) pluteau ca doi îngerași, nedumeriți de lumile în care aveau să călătorească. Un nor imens, care se desface în două și din el ies pătuțurile celor doi copii, a fost cel ce lua locul casei din lemn din descrierea lui Maeterlink.
Urma să vedem, aproape pe tot parcursul spectacolului, în fundal, un ceas gigantic, care-și pierduse limbile, și deși mecanismul i se învârtea noi nu mai știam de când a început și când va veni sfârșitul.
Ultimul cuvânt îl are Ana Maria Crișan: "Corpul purtat vorbește în această suită despre o fantezie a artiștilor, aceea de a-i da corpului uman altă scară, de a nu se juca doar cu decorurile, fundalurile, ci de a altera o certitudine, intimă, personală, oglindind metamorfozele fascinante în spirit sau apariție."
Extrase vizuale din:
Octavian NECULAI, scenografie și costume pentru Pasărea Albastră, fotografii de Livia Vișănescu;
Alexandru CRIȘAN, selecție lucrări de fotografie: Sacre du Printemps, în scenă la Opera Națională București, The Disappearance of Ms. D. Abduction;
Adina GRAPĂ, design vestimentar, extrase din colecția MaraMukiMono.
Ne vom reîntâlni curând!
(9 octombrie 2022, București)