O sdă scriu așa cum îmi vin mie gândurile, săltărețe, dezordonate.
Poate o sp las inclusiv greșelile de typing, ca să fie așa cum vine.
Primul lucru care îmi sare în minte la categorria "importante", care sare în față ca o luminuță veselă, este că în ianuarie mi i-am adunat pe toți ai mei și am mers împreună la munte, într-o viluță unde au încăput 3 generații, inclusiv temele generației 3, bastonașe de clasa I și matematica de a doua. Am vrut neapărat să fac adunarea asta. Copiii au avut o cameră cu paturi suspendate, multe jucării, plus un glob de oglinzi în tavan și și-au făciut discoteca lor, unde i-au primit din când în când și pe adulți. Doar tata nu a vrut să vină, încă nu am aflat exact de ce. Acolo ne-am împrietenit cu un câine maaare, negru, flocos și foarte frumos, care m-a lăsat să îi scot zgarda și lanțul gros și greu, de peste un metriu, pe care îl târa după el. Ce m-or fi boscorodit stăpânii lui când a apărut scăpat din lesă acasă, liber, flocos și fericit.
Gata, no more greșeli de typing, le core ctez, că sunt sâcâitoare.
Apoi, deși fuseserăm cei mai atenți, mai prevăzători și mai vaccinați (așa credeam noi), încă din prima zi back home ne-am trezit toți covidați. Am făcut apoi un grup pe whatsapp - "Covid party". Ca să ne amuzăm de situația care se putea termina foarte rău, dar care s-a terminat cu bine.
Apoi ceva nu a mai fost foarte bine, la analizele post-covid, fără niciun semn prealabil, am primit vești proaste despre sănătatea mamei. De atunci înaintăm foarte greu spre diagnostic și tratament.
Anul ăsta, 2022, am avut primul concediu care mi s-a părut mai lung decât a fost de fapt. De obicei spre final intram în tristețea că se termină și nu mă mai puteam bucura de ultimele zile. Dar acum m-am relaxat în două săptămâni cât pentru o lună.
Am avut două joburi, până spre finalul anului, când m-am hotărât în sfârșit să mă rup de cel vechi și să rămân doar cu unul, cel mai vesel și mai proaspăt și mai înv/bietor.
Am citit 20 sau 20 și una de cărți, aș fi vrut să fi citit mai multe, dar uneori mă gândesc că decât să citesc, mai bine trăiesc. Și totuși, sunt atât de curioasă, aș vrea să am în cap tot ce au învățat și au știut toți cei de dinaintea mea ca să nu mai trebuiască să mă deconectez de la prezent ca să aflu despre trecut. Cel mai probabil nici nu e nevoie de asta, putem trăi pur și simplu fără ca mai întâi să învățăm cum.
Am băut apă minerală și bere în Italia, am mers după soare, am savurat paste și trufe și leandri și caniculă pe pietre fierbinți de clădiri vechi mediteraneene. Am fost la Istanbul. Ceai, pisici și alte stereotipuri, plus bazarul, moscheile, cele două continente cu poduri și pescari, străduțele cosmopolite, vitrinele colorate și terasele boeme, mâncarea, ah mâncarea.
Am momente în care mă întreb cât o mai am pe mama. Oare de Crăciunul viitor va mai fi cu noi? Momentele astea vin brusc, de exemplu azi noapte, în miezul petrecerii cu măști de Revelion. Și mă întreb cât și cum se va schimba lumea după ea. Când lumea va rămâne fără mama mea. Cum și mai ales dacă o despărțire se poate face cumva mai bine când afli (din timp) că se poate produce. Ce însemnă "mai bine"? Ce însemnă "din timp"? Că tot ne spune de când eram mici cât de rău o să ne pară după ea când nu o să mai fie. Era crudă când spunea asta, dar uneori mă sperii așa de tare de gândul ăsta că nu mai pot nici să gândesc cât era de nedreaptă să ne spună așa ceva și nici să mă simt vinovată pentru când o judec. Mă sperii și atât.
Știu și spun mereu că nimic nu trebuie pe lumea asta, dar mă întreb dacă nu ar fi trebuit să am deja un copil până acum. M-am întrebat și reîntrebat și răsîntrebat în fiecare an, inclusiv în ăsta. Și dacă o să îl mai am / fac vreodată. Dacă îl vreau. Dacă chiar l-am protejat nefăcându-l. M-am?
Anul ăsta, 2022, e anul în care mi-am deschis blogul, dar nu am mai pus nimic pe el după momentul inițial, deși de aproape doi ani mai am încă vreo 5 texte gata de publicat. Ba nu am avut timp, ba stare, ba fotografii de ilustrat.
A, și am făcut un test din ăla ADN și cică am dreptate de atâția ani de când zic că e ceva cu Mediterana asta în viața mea și că de câte ori plec în altă țară mi se schimbă în bine și starea și fizionomia: rezultatul este că sunt 61,6% Greacă și Sud Italiană. Restul o combinație Balcanică - Nord Africană - Vest Asiatică - Irlandeză, Scoțiană și Galeză - Evreu Ashkenazi.
Anul viitor, în 2023, trebuie/vreau să fiu mai conectată la oameni, să revin la mai multă mișcare, la mai multă natură și să încep să îmi pun ideile și proiectele în aplicare.
Lucrurile pe care nu le faci rămân nefăcute până când le faci să rămână făcute.
Și cu asta, basta.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)