În ianuarie, l-am susținut pe Rachid, prietenul meu ghid din Maroc, să facă față închiderii granițelor țării sale, cu vorbe bune, cu campanie online, cu bani.
În februarie, a început războiul și am primit refugiați. Cu toate necazurile și în toiul școlii, ne-am bucurat plenar de ski.
În martie, am plecat în Maroc cu business și plăcere, dar am rămas stucked în Milano din cauza restricțiilor COVID. Episodul mi-a adus reluarea legăturii cu ucrainianca refugiată pe care o găzduisem câteva săptămâni mai devreme la București, mi-a adus cazarea pentru prima dată în viața mea la un hostel, hălăduirea la Como și pe străduțele Milano-ului cu o chinezoaică și o olandeză, pe Leonardo at its best and home, risotto-uri excepționale, acoperișul Domului, coctailuri și luni pline pe terasa de la ultimul etaj...
În aprilie, s-a pronunțat divorțul, iar biopsia mamei a ieșit benignă.
În mai, am băgat prima competiție de alergare de după pandemie, cu sete.
În iunie, am renovat un apartament de la zero, după chipul și asemănarea noastră. Din ianuarie până în iunie, în fiecare lună, săptămână și zi am tras cot la cot cu fii-miu mental, emoțional și fizic la partitura românească numită "admitere la liceu". După examen, am fugit în Grecia: am urcat Olimpul, am vibrat pe Meteore, am (re)devenit marinar în Salonic.
În iulie, ne-am mutat.
În august, ne-am refugiat în Golf la 2 Mai.
În septembrie, am ajuns din nou în Hațeg, am urcat la Bucura și am sărbătorit 150 de ani de existență a liceului în care am învățat toți din familia noastră.
În octombrie, am încheiat un acord cu Biblioteca Metropolitană, pentru organizarea unui Club de lectură pentru elevi de gimnaziu, la filiala de la Iancului, săptămânal, sâmbătă de la 11.30 la 13.00.
În noiembrie, am ajuns la Lyon și în brațele unei noi iubiri.
În decembrie, am formulat și confirmat primul grup pentru excursii tematice în Maroc, în 2023.
Și-am muncit, mult, în tot acest timp, am scos cel mai profitabil an în cifre și în currencies.
Am iertat, tone de porcării. Am iertat TOT, fără să înțeleg iotă, am renunțat să înțeleg, doar am iertat. Da, vine și uitarea, vine, no worries... Am plâns și am urlat cu furie, dar după aia am iertat, istovit fiind parcă ce mai poți face? I-am dat voie, le-am dat voie, mi-am dat voie. Tot, orice. Deci am iertat. Și pe mine, da.
Am ascultat (aproape la nesfârșit în unele luni) psalmii lui David, iar la finalul anului am decodat legea și litera ei, porunca, singura. Hm, nu, nu aici, poate altă dată...
Am reconfigurat prioritatea dorințelor, rugăminților către ceea ce este: întâi îmi doresc pace, căci fără pace, și sănătos să fii, nimic nu poți construi. Apoi mă rog pentru gânduri puține și bune și pentru inimă dulce (that sweetheart), căci acestea conferă sănătatea atât de mult cotată. Restul "se vor adăuga vouă".
Am creat karme pentru că n-am tăcut din gură, mai ales cu oamenii pe care îi cunosc demult și cărora am ținut să le atrag atenția când nu făceau cinste "întâlnirilor" în accepțiunea lui Noica, sau când o luau razna. Da, am creat karme, am pus întrebări, am cerut, sunt încă puerilă...
Am dezamăgit. Și asta e întotdeauna - tare. Dar acolo unde am dezamăgit, am cerut iertare. Și am inspirat și am ajutat cu un azimut nou. If only in humility...
Am cumpărat și citit cărți. Dar lecturile care au contat pentru mine anul asta cel mai mult au fost, culmea, recitiri: Micul Prinț, Dune, 1984... Până la urmă era de așteptat - inițiatice, ca la început de nou ciclu de viață... Și m-am ridicat de la pământ în fiecare sâmbătă în compania copiilor de la Clubul de lectură: inocenți, cu ochi scăpărători, timizi și îndrăzneți deopotrivă, originali, abia așteptând să fie auziți, ascultați, priviți în ochi, să conteze!, "sunt văzut, deci exist", așadar "avataricul" I see you.
Am reluat gașca de teatru și asta a fost apă la rădăcină. Mi-a rămas spectacolul Muscă, paie și bătaie reper, speranță și plăcere fără margini, abia aștept să îl văd din nou, atât de mult new blood!
Am mâncat bunătăți, cu orice ocazie, în orice bucătărie: la ski la bulgari, în Italia, Grecia, Franța, la Elena Lupescu, la turcii mei de la Iancului, în Centrul Vechi și la Roman.
Am "Art Safarit" și anul ăsta și am luat mai departe cu mine pe Lilian Theil și arta ei care m-a plesnit peste inimă.
Am trăit luni de zile cu depresia la brațetă, zi de zi, seară de seară, noapte de noapte. Golul din cap, din stomac, panica fără început și fără sfârșit, usturimea din piept și din gât, absurdul amețitor, scânteia care ar fi avut capacitatea de a scoate râuri de lacrimi din mine - deloc nu am stat de vorbă cu ele, deloc nu le-am dat ocazia să vorbească, să respire, să existe. O să le fac loc altădată, acum am de trăit făcând.
Am experimentat sexul la modul terapeutic, între alte tactici de a câștiga lupta cu prăpăstiile, atât cât și-a îndeplinit rostul, pentru bucuria și frumusețea vieții.
Puțin am dormit, dar am folosit alarma doar în zilele cu plecări din țară.
Puține filme am văzut, dar nu am instalat deloc televiziune. Aliyah DaDa, Fantastic Fungi, Watch Stutz, The Swimmers, even Elvis mi-au adus informații, mirare, confirmări, intimitate, serotonină.
Iar timpul, timpul ăsta galopant, sfârtecător și devorator de prunci, m-a redat pe mine mie însămi, mi-a adus liniște și claritate. Timpul a creat spațiu. Legile au căzut în desuetudine. Iar din proaspătul haos, o nouă chimie a organismului mi-a redat perspectiva.
... În ceasul acesta, luminițele bradului strălucesc sublim, pisoiul toarce lângă mine, Ducu doarme, totul în jur e încremenit și parcă așteaptă, Pământul se rotește mai departe pe nesimțite, sub noi, cu noi cu tot, în imensitatea spațiului gol și plin de corpuri cerești, văzute și nevăzute. Întregul an, ca și momentul de față (parca unul și același, cuantic), e surrealist. Și totuși, eu încap perfect în viața mea.
Mai departe, vreau să trăiesc cu răbdare de bătrân și curiozitate de copil.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 30 ianuarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)