19.09.2006
Liliana Corobca
Un an în paradis
Editura Cartea Românească, 2005




Citiţi un fragment din această carte.

*****

Intro


LILIANA COROBCA s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, judeţul Orhei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, secţia română-latină. Este doctor în filologie (conducător ştiinţific: prof. Nicolae Manolescu) la Universitatea din Bucureşti, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic, Editura Universităţii Bucureşti, 2003. A debutat cu Negrissimo, roman, Editura Arc, Chişinău, 2003 (Premiul "Prometheus" pentru debut al revistei România literară, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A editat corespondenţa din exil a lui Al. Busuioceanu, Un roman epistolar al exilului românesc, vol. I şi II, Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 2003, 2004).


*****

Un roman din trend

Liliana Corobca e un nume tânăr care încearcă să-şi facă loc în literatura română de pe ambele maluri ale Prutului (a debutat cu un volum de proză la Chişinău - semnalat, de altfel, de Contrafort, - acum publică un roman la Cartea Românească, Un an în Paradis, pe o tematică basarabeană). Nu-i sunt străine provocarea şi fronda pe care le afişează pe coperta a patra: "Avem nevoie de ceva nou, chiar dacă nu esenţial diferit de ceea ce a fost înainte. "Zeii" noştri au îmbătrânit, au făcut burtă, cariere, copii". Nu comentez, deocamdată.

În Negrissimo, cartea ei de debut, în general bine primită de critica de întâmpinare, practica o proză experimentală, Negrissimo era un roman despre scris, o carte inspirată întrucâtva şi de cercetările pe care le făcea asupra personajelor din romanele interbelice - teza sa de doctorat. După ce şi-a văzut tipărit şi acest studiu, cu infiltraţii şi atitudini de prozatoare, Liliana Corobca s-a inclus în trendul de prozatori promovaţi de Editura Polirom acum şi prin intermediul Editurii Cartea Românească.

Ce reprezintă totuşi noul ei roman? În primul rând, autoarea abordează o temă atât de mult mediatizată de presa autohtonă şi de cea de pe aiurea - basarabencele traficate. Liliana Corobca nu e nici prima care abordează această temă de strictă actualitate. A şaptea kafana (piesă de Dumitru Crudu) ar fi doar exemplul aflat la suprafaţă. În al doilea rând, prozatoarea stabilită la Bucureşti pune un pariu cu sine însăşi când se lansează într-un domeniu necunoscut şi dificil, mizând pe intuiţie, pe forţa sa de prozatoare, pe noroc. Pe aceeaşi a patra pagină ne mărturiseşte: "Nu este un roman autobiografic. Am construit o poveste. Am crezut că va merge foarte repede, dar n-a fost aşa, mi-a luat doi ani". Din aceste mărturii se desprinde încrederea cu care Liliana Corobca a purces la scrierea unei opere de ficţiune pură.

Există în roman un subiect chiar dacă e cam rectiliniu, există o intrigă chiar dacă e laxă, există mai multe personaje conturate chiar dacă replicile lor sunt siropoase şi predictibile. Nu cred că romanul e ratat ca roman. Liliana Corobca e o autoare înzestrată şi cultivată. Cred doar că romanul a fost grăbit. A lucra doi ani la un roman de anvergura şi specificul Unui an în Paradis e puţin. Personajele despre care scrie aici autoarea lui Negrissimo nu se ridică deocamdată la nivelul celor din teza sa de doctorat. Romanul are un potenţial latent. Sunt aici câteva scene extraordinare care dovedesc puterea de construcţie şi de imaginaţie a autoarei. De exemplu, Liliana Corobca demonstrează o minte diabolică, pe măsura romanului său, când descrie actele de strip-tease de la barul Paradis. Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, s-a decis ca fetele să participe, în calitate de protagoniste, la nişte preludii sub formă de show. Iată o secvenţă forte, descrisă cu pătrundere: "Scaunele şi mesele sunt în mijlocul încăperii, iar în jur atârnă, în poziţii orizontale, femeile. Adie de undeva un vânt uşor şi ele se leagănă. Sunt legate cu frânghii lungi care coboară de sus, din pod, de o mână sau de un picior, iar celălalt picior atârnă jos, astfel încât ambele să fie larg desfăcute. Părul le ajunge până la podea, se leagănă, unduieşte, ca pe fundul unei ape, cu liane, cu plante marine. Unele au bluziţe scurte până la buric, cele mai multe sunt goale. Intră bărbaţii. Toţi bărbaţii fumează. Se plimbă printre liane, le pipăie, le fac vânt şi ele, legănându-se, se lovesc fără zgomot una de alta. Unora le place şi râd. Bărbaţii le privesc şi fiecare se opreşte în dreptul cuiva, apoi îşi sting ţigările între picioarele lor. Aşa aleg bărbaţii. Femeile mirate zvâcnesc, se învârt în jurul frânghiilor, unele ţipă" (p. 101).

Din păcate, scene în care autoarea să-şi pună la contribuţie întreaga inventivitate şi ingeniozitate nu sunt prea multe. Unele fragmente par a fi decupate din telenovele (fetele discutând sau amintindu-şi despre casă în iatacurile lor), altele sunt de-a dreptul artificiale (concertul dat de Evelina, cu poeme declamate din Trakl în original).

Dacă romanele realiste de factură balzaciană se pierdeau în hăţişul unor descrieri minuţioase, cele contemporane ignoră cu desăvârşire descrierea. În consecinţă, locul descrierii e sărac, schematic, tinzând spre abstract. În romanul despre care vorbim nu-ţi poţi da seama unde se petrece drama. Nume ca Cris sau Bil sugerează că ar fi vorba de un spaţiu populat de soldaţi americani. Deci universul obiectual lipseşte cu desăvârşire.

Dacă Liliana Corobca va dori să revină cândva la acest roman (nu cred că traficul de femei basarabene va dispărea în următorii câţiva ani), i-aş recomanda următoarele:
- să facă intriga mai încordată;
- să renunţe la tot felul de lirisme dulcegi în favoarea unor dialoguri sau descrieri consiste;
- să materializeze romanul prin adaos de detalii; să nu se sfiiască să scrie despre, să zicem, lenjeria de corp sau şamponul utilizat (atunci când e dictat bineînţeles de situaţie).

Până când Liliana Corobca îşi va rescrie romanul sau va crea altul, net superior, nu-mi rămâne decât să apelez, în continuare, la "zeii" îmbătrâniţi, care au făcut burtă, cariere, copii.

0 comentarii

Publicitate

Sus