O stradă pe-al cărui caldarâm
Am trecut pe lângă oamenii
Unii mi-au devenit prieteni
Alții mi-au rămas necunoscuți
Și-n timp pe unii nu-i mai întâlnesc
Fiind plecați.
Văd oameni noi
Dar parcă nu mai este aceiași stradă!
...
Și cerul s-a înghesuit între case!
Mă gândesc cât de mult au scris oamenii, fie ei celebri sau nu, legați de viața semenilor sau de cerul albastru, și-mi număr apoi paginile, cuvintele așezate de mine pe "hârtie"... (Cât de demodat mă simt că nu mă pot abține să mă gândesc la hârtie, pe care să scriu, să amestec linii cu litere și cifre.). Mă simt un pitic care încearcă să se măsoare cu înălțimea munților. Dar mă întorc la hoinăreala mea și scriu pentru a rămâne și o poveste a acestor zile.
Ciudate unele nume de străzi, unele cu istorie sau în memoria unei personalități care a jucat un rol important în istoria orașului București, altele pur și simplu denumiri puse la voia întâmplării.[iv]
"Pornind din Piața Buzești, străbați Strada Occidentului care purta înainte de război un nume care va deveni indezirabil: Basarabia. În general, strada (care mărturisesc că este "locul meu natal") are un aspect destul de modest, singurele obiective menționate în Lista monumentelor istorice fiind Casa cu pictură exterioară, ridicată la sfârșitul secolului XIX, și Casa ing. Anghel Saligny."[v]
În anul 1944 aviația americană (Fifteenth Air Force) și cea engleză (RAF Bomber Command), Aliații, au trimis în Romania escadrile de bombardiere, cu misiunea de a distruge rezervele de petrol, câmpurile de petrol de la Ploiești, combustibil pentru armata germană. Probabil ca să nu se întoarcă la baza "Forței Aeriene nr. 15 - aflată în zona Bari-Foggia"[vi], cu bombe nearuncate, au hotărât să atace și zona Gării de Nord, sub motivul, nemotiv, că în gară ar fi garnituri de tren ale armatei germane ce urmau să transporte petrol sau chiar combustibil gata prelucrat către front. Așa că au abătut asupra unor nevinovați, "moartea din cer".[vii] Strada Basarabiei (azi Occidentului) a fost victimă sigură, fiind făcută praf. Așa ceva e greu de uitat și e de înțeles reacția de azi a multor români, cu mintea acasă, în fața invaziei rusești în Ucraina. În urma bombardamentelor, cu rachete, drone, cu tot ce are la îndemână "invincibila", a doua armată a lumii, armata criminală, armata rusă aduce aceiași "moarte din cer" unor zeci de mii de oameni nevinovați, care nu și-au dorit acest război.
Urmele acelui bombardament nu se mai văd, a rămas o amintire urâtă, dar strada nu căpătat încă anvergura unei străzi atât de importante, fiind una de legătură rapidă cu centrul Bucureștiului. Sau ar trebui să fie.
Ieșind de la Sanador, unde făcusem o analiză cam antipatică (noroc cu echipa medicală care mi-a îmblânzit experiența), am intrat destul de repede pe strada Occidentului. Intrarea dinspre Strada Buzești nu promite nimic, e o imagine chiar anostă, și s-a dovedit că tot parcursul străzii este destul de asemănător.
După câțiva zeci de metri apar câteva case ceva mai răsărite.
M-am oprit la numărul 10, unde se află casa memorială "Casa ing. Anghel Saligny", încercând, de la depărtare sau din spatele gardului din fier forjat, ruginit, să culeg imagini ale acestei case unde a trăit un om atât de important pentru România.
Placa comemorativă, fixată pe un perete al casei printre fire de telefon si țevi, sub un port drapel de perete, un perete scorojit, este greu de citit, fiindcă literele și-au pierdut vopseaua rămânând doar un contur și acela foarte palid. Încerc să descifrez:
"În această casă a locuit și lucrat inginerul constructor ANGHEL SALIGNY (1854-1925), care a conceput și a realizat PODUL PESTE DUNĂRE DE LA CERNAVODĂ, Construcția PORTULUI CONSTANȚA și numeroase alte lucrări inginerești de seamă."
Și cam asta e tot. Prin gardul incintei casei memoriale (așa cred!), o doamnă în ținută de lucru mi-a spus cu bunăvoință că pot fotografia. I-am mulțumit și am plecat. La plecare am văzut anunțul parcării din curtea casei. Deh!
Vis-à-vis pe strada Occidentului la numărul 7, o parcare care străjuiește Facultatea de Marketing, aflată într-o clădire ce pare nouă, o clădire fără mari pretenții arhitecturale, dar probabil, funcțională și necesară.
Peste drum, lângă "Casa Anghel Saligny", urmează o incintă în care se află o clădire ce adăpostește, sub o denumire lungă și pretențioasă, "Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice I. N. Socolescu". Pe vremea când am fost timp de un an elev al acestei "instituții", anul 1959-1960, i se spunea "Școala tehnică de Arhitectură", mult mai simplu. Am amintiri foarte frumoase din acel an, dar cel mai bine îmi amintesc că acea școală era ca o punte, obligatoriu de trecut, ca să accezi la "Institutul de Arhitectură Ion Mincu". Mulți dintre colegii mei, de an, de facultate, au trecut prin acea școală. Și dintre ei mulți au devenit studenți, și apoi arhitecți, foarte importanți. Nu știu cine a vrut această nouă și complicată denumire, dar probabil că sunt multe explicații, care de care mai "personale".
Intrarea la Colegiu
Lângă colegiu, se află "Centrul Regional de Formare Continuă"[x]. Dacă aveți răbdare citiți în pagina indicată în nota de subsol ce înseamnă această instituție. Dar, pentru că este ce este, cred ar trebui avută mai multă grijă de această clădire, cu o arhitectură de influență franceză, care ar putea, și merita, să arate mai îngrijit.
Pe trotuarul celălalt, la numărul 11, este "casa pictată", în care se află Galeria de Artă - Occidentului, învecinată cu un restaurant chinezesc. O îmbinare nu tocmai fericită de funcțiuni, mai ales că restaurantul Pengyou are o signalistică agresivă, poate normală pentru această funcțiune, dar care face ca și nevăzută Galeria de Artă. Sper că între timp nu a fost închisă galeria. (E drept că nu am încercat să intru de această dată!)
În Arhiva de Arhitectură[xi] casa de la numărul 11 este numită "Casa Cesare Fantoli" - numele inginerului care, împreună cu arhitectul C. Cora, au realizat proiectul acestei case la începutul secolului al XX-lea. La câțiva ani de la construire, casa va primi la exterior pictura ce amintește că există multe locuri cu astfel de clădiri în Italia. Un bandou[xii] sub streașină, suficient de ieșită în afara fațadei ca să poată proteja pictura. Incredibil cât de bine s-a păstrat pictura!
De aici până la Piața Sfinții Voievozi strada nu mai spune prea multe din punctul de vedere al arhitecturii clădirilor.
De la Curtea Casei Regionale de Formare Continuă, în care se află și un cămin al UNARTE și o mică librărie
mă uit în lungul străzii cu acest profil pestriț și înghesuit
Casa Moise (Moise House) cu cea mai bună bucătărie italienească.
Trei blocuri de locuire din epoci diferite dominate de silueta celui mai nou (Victoriei Downtown Residence)
Un "pasaj" printre case Strada Sfinții Voievozi / Prăvălii
Către Occidentului 40 / Restaurantul "La Dolce Vita"
Vederea Pieții Sfinții Voievozi dinspre strada Occidentului / Latura Nord-Est a Pieții Sfinții Voievozi, fostă Occidentului
Mă întreb de ce denumirea străzii, Occidentului, a înlocuit denumirea, Basarabia (desigur că există o explicație, totuși, legată de comunism și "ca să nu-i supărăm" pe ruși!), iar Piața Occidentului a devenit actuala Piață Sfinții Voievozi... Încurcături gratuite, fără explicații.
Dar hoinărelile mele nu se opresc aici...
(Același sfârșit de ianuarie 2023)
P.S.: Nu pot să trec peste un moment trist al culturii noastre, plecarea unui savant al cuvântului și teatrului românesc. Locul tău este într-un templu al amintirilor marilor oameni români. Templu care poate într-o bună zi va exista. Să te odihnești în pace Georges Banu!