Francofonia, o franciză a limbii franceze (în locul fineţii critice)

"Sînt singurul francez din oraş."
Nu ştiu alţii cum sînt şi ce înţeleg prin conceptul de francofonie. Nu ştiu nici măcar dacă acesta va fiind efectiv un concept. Din ce am văzut, neoficial, saptămîna trecută prin Bucureşti, corelat cu ceea ce ştiam (percepusem) deja, se pare că francofonie înseamnă în primul rînd un fel de "postcolonizare" fără metropolă şi fără imperiu, prin care fostele colonii de limbă franceză încearcă să "acultureze" noile "colonii" metaforice, diluate, în spiritul unei diversităţi slabe.

Din tot acest, să-i spunem totuşi, concept, cel mai mult lipseşte tocmai spiritul francez, Franţa ca atare în ce are ea mai puternic. Conştiinţa încărcată a fostului ocupant civilizator funcţionează, se pare, din plin. Francofonia înseamnă acum diversitatea liberă, deschisă, a foştilor şi actualilor "colonizaţi", lăsaţi să se "colonizeze" între ei, cum le trece prin minte, să se simtă bine, din cînd în cînd, împreună.

Personal, consider că francezii greşesc propunînd un astfel de concept moale, vag, negîndit pînă la capăt. Vor să-i imite fără curaj pe anglosaxoni. Nu au cum să-i învingă însă tocmai cu armele acestora.

Pentru mine, de aceea, francofonie înseamnă alternativă tare şi, mai ales, gîndire critică: un (posibil) alt model de mondializare: mai uman, mai universalist, mai social. Ultimele mari direcţii ale gîndirii critice mondiale au fost de expresie franceză. Altermondialismul filosofic ar putea, dacă ar îndrăzni să se ia în serios "exploatîndu-şi" propriile tradiţii (un concept precum acela de "democraţie - ospitalitate - absolută şi necondiţionată, propus de regretatul Jacques Derrida), să fie francez.

Francofonia nu priveşte direct, strict, îngust, exclusiv, literal limba franceză, ci spiritul moral(ist)-critic francez: un alt fel de a vorbi, deci un alt fel de a gîndi.

Francofonia este un ONG mondial care ar putea o constitui o resursă, un punct strategic de atac şi de posibilă controversă. Un alt fel de reunire politică. Un posibil mod de a face politică mondială altfel. Un spirit care ar trebui să dubleze, ca alternativă-refugiu, ca posibilitate de a diverge, de a "difera" globalizarea tehnologico-economico-militaristă în spirit american.

Dar oamenii politici francezi, se pare, vor să treacă drept alt fel de angloamericani, dublîndu-i palid, vag diferit pe aceştia. Tradiţia conştiinţei încărcate a imperialismului francez de tip napoleonian înfrînge, acoperă, îngroapă resursa mondializatoare mai puternică a gîndirii moralist-critice, refuzînd lumii actuale echilibrul dintre spiritul geometric şi spiritul de fineţe.

Refuzîndu-se ca resursă critică de forţă, francofonia ratează o ocazie şi o datorie istorice de a propune un concept multifuncţional tare, cu adevărat alternativ - adică civilizat -, la actualul model al globalizării prin forţă. Numai ea ar putea să o facă. Păcat! Discursului globalizării îi lipsesc cel mai mult tocmai semnele diacritice franţuzeşti, pe care francezii înşişi par însă a le fi uitat, a le fi uitat, odată cu părerea de rău că nu mai sînt liderii lumii.

Săptămîna trecută, în toiul francofoniei, m-am simţit singurul francez din oraş, de pe planetă.

Francofonia este un mod stricat de a vorbi limba franceză. Francofonia, spiritul francezei stricate. Un fel de franciză a spiritului francez.

Îşi dau oare seama francezii că franceza "lor" ar putea deveni de drept (căci este deja de fapt) diferenţa şi posibilitatea de diferenţă, că tocmai "alterarea" şi "stricarea" francezei constituie şansa şi forţa potenţială a spiritului francez? Nu este sigur.