Capitolul 1. Părea să se ivească ocazia să facem exercițiul ăla cu 'ce-ai lua cu tine într-o valiză dacă ai merge pe o insulă pustie'. După niște luni bune de stat în casă am văzut oameni forțați să-și părăsească casa și să parcheze prost pe oriunde prin București. (Da știu, poate părea un comentariu aiurea, dar nu pot să nu observ întreaga imagine).
Capitolul 2. Plimbare pe malul mării de ziua mea cu câțiva oameni apropiați, primesc un tricou cu "Fuck Putin!". Fără menajamente vă mărturisesc că mi-am dorit să moară. Nu ușor, o moarte lentă și chinuitoare. A fost prima dată când am gândit asta despre o persoană. Pentru că există un randomness și pentru că Universul nu se uită în gura văcarului, Putin n-a murit încă, din ce știm.
Capitolul 3. Aveam să asist însă la o altă trecere în urma căreia am învățat câteva lucruri pe care aș vrea să le enumăr, probabil v-ați gândit la multe dintre ele și ați trecut prin celelalte, însă:
- sunt puțini oamenii pe care chiar poți să-i suni la 4 noaptea. Identificați-i pe cei din viața voastră și sunați-i (ziua) să le mulțumiți pentru asta.
- sunt puțini oamenii pe care chiar poți să-i rogi lucruri (chiar și elementare), iar ei să nu uite să-ți răspundă (chiar și 'nu pot'). Dacă nu vă vine un exemplu în minte acum e momentul în care să începeți să lucrați la asta.
- oricât de clișeu pare: timpul e cel mai de preț lucru pe care îl avem pe care nu-l prea prețuim. Nu e nimic profund aici, mai degrabă practic: puneți mâna și faceți ce vă place, zâmbiți mai mult, bucurați-vă de cei din jur mai mult (nu trebuie să fie nimic bombastic dacă nu vă doriți, poate însemna la fel de mult și o plimbare prin parc). Știu, ușor de zis, greu de făcut, dar...
- ne ținem ocupați cu prea multe persoane care ne mint sau ne mințim noi că-s importante.
- acceptăm prea multe abuzuri, de orice fel, cred că, în procent covârșitor, de la persoane cunoscute.
- ne preocupăm uneori de lucruri care la o scară mai mare nu contează mai deloc.
- la scară mai mică drama cuiva e drama cuiva, respectați asta!
- suntem oameni mari, n-avem ce face, când greșim (pentru că, news flash, greșim cu toții), cred că cel mai important lucru (după ce recunoaștem asta) e cum încercăm să rezolvăm / îndreptăm lucrurile.
Capitolul 4. Mi s-a reproșat că muncesc prea mult. În mare parte e adevărat, însă mare parte din munca pe care o fac nu se simte ca muncă, iar în 2022 a fost un an cu niște întâlniri grozave pe partea asta care, tot onest vorbind, mi-au readus încrederea că se poate orice și că sunt norocos. Am întâlnit niște oameni cu care sunt sau bănuiesc că voi fi prieten și nu pot să nu enumăr într-o ordine aleatorie pe Maestrul Alex, pe Miruna, pe Bianca, pe Livia, pe Cătălin, pe Adi, pe Ruxandra, pe Marina și pe Marius Boboc, Mihnea Moldoveanu, Mara Vicol și Șerban Lazarovici despre care nu vă pot zice decât că aș da orice să fi fost ca ei când aveam vârsta lor.
Capitolul 5. Am realizat pentru a nu știu câta oară că-mi place la mare: mare, mare; mare depărtare... mare. Mare mi-a fost mirarea și că m-am făcut și eu mai mare (ceea ce urmează să fie rezolvat în niște luni intense de rupt podeaua la sală. Revin cu vești bune sau deloc).
Scriu aceste rânduri, în 2023, undeva deasupra Oceanului Atlantic, într-un avion care mă duce spre o nouă experiență (destul de zgâlțâit, aș putea adăuga) și îmi doresc să avem un nou an la finalul căruia să numărăm prieteni, emoții și amintiri importante. Fiți-vă prieteni, sau măcar încercați! Mă apropii de 40, aproape am ajuns, îmi permit să încep să dau sfaturi nesolicitate. Ce mai, nu mai am mult și levitez. Noroc!
