Măştile
O, milă pentru-aceste veacuri, pentru cei
rămaşi, voioşi ori amărîţi; ce n-am făcut
a fost din vina nimănui, lipsea oţelul:
l-am prăpădit în ruinări fără de rost.
Nimic din toate astea nu-i de reţinut;
Iar anii pătimeau de plăgi, războaie,
ani ce ne-au luat puterea cînd tremura speranţa
pe fundul sticlelor duşmane.
Ei bine, vom vorbi cîndva, şi nu o dată,
cu-o rîndunică, nimeni să n-asculte:
o, mi-e ruşine, sau pudoarea văduviei,
mort e-adevărul, putrezit în gropi comune,
să ne-amintim mai bine ce va fi,
Nu sînt înfrînţi în anul acesta nupţial,
să ne ascundem chipul sub măşti victorioase.
(Din volumul 2000, 1974)
În fiecare zi, Matilde
Azi ţie: eşti prelungă
precum e trupul ţării şi gingaşă
ca floarea de anis,
şi-n orice ram păstrezi o mărturie
din primăveri neşterse nouă încă:
Ce zi e azi? E ziua ta.
Iar mîine este ieri, nu s-a-ntîmplat,
şi nici o zi nu ţi-a scăpat din mînă:
pămînt păstrezi, şi soare, violete,
în umbra ta plăpîndă cînd adormi.
Şi astfel zi cu zi
îmi dăruieşti viaţa.
(Din volumul El mar y las campanas, 1964)
Traducere de Victor Ivanovici şi Andrei Ionescu oferită de Institutul Cervantes.
Citiţi o evocare a lui Pablo Neruda semnată de Carlos Fuentes în Atelier LiterNet.