Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Portrete

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ipohondrie tranzitorie [Mircia Dumitrescu]


Gelu Vlaşin

19.05.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mircia Dumitrescu

Rămas orfan de tată încă de la vârsta de un an şi jumătate, graficianul Mircia Dumitrescu s-a născut în zonă Bălţii Greaca, pe care au asanat-o comuniştii, distrugând în acest fel atât pepiniera de peşti, cât şi sursa de existenţă a localnicilor. În primul an după asanarea bălţii, oamenii de bine au semănat porumb dar tractoarele venite pentru recoltare au rămas înţepenite în nămol şi n-au mai putut fi scoase de acolo iar ţăranii care s-au dus mai târziu să culeagă cerealele pentru nevoile proprii au fost arestaţi de miliţie şi băgaţi la închisoare sub pretextul ca au furat din avuţia naţionala!!!

Mircia Dumitrescu îşi aminteşte că în satul unde s-a născut era un adevărat eveniment când trecea pe acolo vreo maşină. Toţi copiii alergau după ea prin praful străzii, întorcându-se acasă murdari din cap şi până în picioare spre disperarea părinţilor. Din fericire praful din sat putea fi curăţat destul de uşor, nu seamăna cu praful din Bucureşti care se lipeşte efectiv de haine şi se curăţă foarte greu.

Mama artistului a avut o viaţă destul de grea: soţul ei a murit în război, mormântul fiind descoperit abia de puţin timp într-o localitate din Franţa. Când era copil, Mircia Dumitrescu îşi aminteşte cum veneau nişte indivizi din Olteniţa cu o maşină de teren, la popa din sat, probabil ca să-l intimideze sau să-l umilească pentru simplu motiv că era unul dintre puţinii intelectuali (în afara de primar şi învăţător) care nu era membru al PCR. Sătenii, când vedeau maşină urcând pe deal îl anunţau pe bietul preot care o lua la fuga peste câmp, fiind întotdeauna prins şi bătut crunt de băieţii de la raion, care-l abandonau în cele din urmă într-un şanţ. Asta era soarta intelectualului de provincie. Ori în partid, ori la închisoare ori din când în când o bătaie sănătoasa, aşa, ca să nu uiţi cine conduce ţara.

Localitatea Căscioarele, unde s-a născut Mircia Dumitrescu este într-un fel celebră. Pentru că acest sat, uitat în prezent, vine de departe din trecut, deşi mulţi n-au luat în serios acest lucru. Acolo există primul templu din istoria omenirii, datând din Neolitic, de acum 4-5 mii de ani. Vladimir Dumitrescu a descoperit în această zonă cultură de Cumelniţa. Nici chinezii n-au un asemenea templu despre care se scrie chiar şi în Statele Unite în timp ce la noi aproape că nici nu se mai vorbeşte despre asta. De fapt toată lumea ştie dar tace din gură - afirma supărat graficianul.

Mircia Dumitrescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză la opt ani şi a fost nevoit să stea aproape doi ani în Preventoriul de la Sinaia şi Predeal. Din fericire, condiţiile de acolo erau destul de bune, primeau suficientă hrană şi îmbrăcăminte, ba chiar a reuşit să-şi continue studiile chiar acolo, în sanatoriu.

În timpul liceului are şansă de a juca într-un rol principal din filmul Ora H alături de Blaier, Sinisa şi Vaeni. La Facultatea de Arte Plastice, Mircia Dumitrescu spune că a avut profesori buni printre care şi Eugen Schileru - un om extraordinar. Pe atunci se intra foarte greu la facultate pentru că nu erau decât 20 de locuri destinate copiilor care proveneau din familii de intelectuali, celelalte fiind ocupate fără concurs, de tinerii care aveau origine sănătoasa, adică proveneau din familii de muncitori. În timpul facultăţii graficianul a avut parte de o întâmplare care avea să-l marcheze pentru mult timp. Era prieten foarte bun cu nepotul doctorului hematolog Nicola, căruia, în urmă unor analize i s-a pus diagnosticul de leucemie. Trimis într-o clinica din Paris, nepotul doctorului şi prietenul foarte apropiat a lui Mircia Dumitrescu se stinge din viaţă după o lungă suferinţa. Aceasta întrerupere brusca a relaţiei de prietenie dintre cei doi, i-a provocat lui Mircia o stare de ipohondrie care a durat aproximativ un an de zile. Aproape că o luase razna şi toţi prietenii îl credeau nebun. Mergea la tot felul de spitale ca să-şi facă analize fiind convins că este şi el bolnav de leucemie. Avea tot timpul senzaţia unor dureri, junghiuri iar noaptea pur şi simplu transpira din cauză fricii. A citit atunci atâtea cărţi de medicina încât ar fi putut să devină ulterior medic, fără nici o problemă. Când l-a citit pe Dostoievski a rămas fascinat de povestea personajului din Idiotul, care înceta din viaţă la vârsta de 17 ani, bolnav de tuberculoză. Uneori avea sentimentul sumbru că şi lui i se va întâmpla acelaşi lucru.

Pe profesorul Eugen Schileru, Mircia Dumitrescu l-a iubit foarte mult pentru că era un om nemaipomenit şi avea o viaţă de autentic boem, el fiind unul dintre cei daţi afară din PCR şi arestat. A stat o perioadă în celula şi cu Miron Constantinescu. Schileru spunea uneori prietenilor, glumind, că şi-ar fi dorit să devină legionar dar nu l-au primit pentru ca era pe jumătate evreu aşa ca a intrat la comunişti care pe atunci erau mai primitori.

Mircia l-a cunoscut şi pe scriitorul Zaharia Stancu, impozant şi autoritar, care i-a trimis într-o zi un şofer cu o maşină Zill - foarte luxoasa pe vremea aceea, ca să-l aducă la reşedinţa scriitorului situată în B-dul Primăverii, pentru ca dorea să-l cunoască personal. Când Zaharia Stancu i-a oferit ceva de băut dintr-un raft plin cu sortimente de tot felul, Mircia s-a intimidat foarte tare şi a cerut ... dulceaţa (!!!) spre uimirea scriitorului care se aştepta la cu totul alt răspuns din partea unui artist care se respecta. Acum, dacă ar mai există o asemenea oferta, Mircia Dumitrescu afirma ca ar face o cu totul altă alegere.

Tatăl unui băieţel de 4 ani pe nume Tibor Orban Dumitrescu, grafician renumit în ţară şi străinătate, profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti şi deţinătorul unei catedre la Universitatea din Stockholm, prieten cu foarte mulţi oameni din lumea literară, Mircia Dumitrescu este un artist recunoscut în toate mediile culturale din România în care s-a integrat întotdeauna cu foarte mare uşurinţă.


A avut grija Dumnezeu de mine în toate felurile. M-am îmbolnăvit de tuberculoza şi am stat pe la Preventorii vreo doi ani, la Sinaia şi Predeal. Dar am reuşit să trec şi peste asta. După ce am terminat facultatea am avut două repartiţii, una la Editura Meridiane unde am rezistat eroic vreo două săptămâni că nu-mi plăcea deloc Casa Scînteii, unde mă simţeam ca-ntr-o cuşca - singură chestie care mi-a plăcut acolo era ca aveau un bufet bine aprovizionat şi destul de ieftin. A două repartiţie a fost la un liceu din Pajura - profesor de desen. Acolo mai făceam şi practică în producţie - o mare tâmpenie, unde adunam 40 de copii în jurul unui strung, ca să piardă vremea. Când am dat concurs în 1977 pentru un post la Academia de Arta, am fost respins pentru ca nu eram membru PCR. Iar tâmpenia cea mai mare a fost când am primit o bursa pentru Italia iar funcţionarii de la minister m-au anunţat după ce termenul expirase...

(Portretul săptămânii - Ziarul Financiar, colecţia 2000)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer