"Descoperirea sardinelor" - fotografie de Van Elk Ger, 1971. În crăpătura adâncă, lungă şi subţire a unei şosele sunt opt sau nouă sardine minuscule şi crude, cu capetele ieşite din asfalt. Privindu-le te gândeşti că poate e un lac subteran sub drumul străbătut de automobile, că apa a urcat până a fost gata să dea pe dinafară. Sau că le-a băgat cineva în crăpătură!
"Visul nr.3" - fotografie de Grete Stern, 1949. O girafă cu bască de şofer şade într-o maşină decapotabilă, lângă o tânără cu pălărie de soare ce fixează cu privirea văzduhul.
"Câmpul de ceapă" - fotografie de George Davison.
"Singur" - 90% dintre pozele cu copaci solitari în vârf de deal sau în mijlocul câmpiei poartă acest titlu lămuritor, fără de care n-am fi băgat de seamă că nu există pic de suflare în jurul respectivilor arbori; O fotografie sepia cu un porc trist în ceaţă, făcută Silviu Gheţie, un fotoreporter din Maramureş. Toţi care o văd pe Internet râd cu oareşce înduioşare pentru soarta tristă a animalului ce mişună fără pereche în toamnă.
"Poştă aeriană" - poză aproape isteric de roşie, cu o uşă de lemn vopsită uleios, un carton mic pe care scrie "Poştă" (lângă crăpătura în care se strecoară furnicile, scrisorile şi facturile), cu hulubi surprinşi în mişcare, cu aripile fâlfâinde. Deşi le-am sugerat să ia în cioc chitanţa de plătit lumina ori măcar un petic de hârtie, nu s-au lăsat înduplecaţi. Nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte să vâr unuia un bileţel de amor făcut sul. Ar fi fost prea din cale afară de patetică şi dulceagă fotografia.
"Firmituri pentru Geta" - o fotografie de vacanţă pe care am făcut-o cu mulţi ani în urmă la Sighişoara. Găina care se numea Geta sau poate altfel şedea pe bancă, lângă stăpân (un bărbat slab, cu bască pe cap şi-o felie de franzelă în mână pe care o îmbucăţea cât să intre pe cioc), iar lângă, jos, dobermanul de pază, sigurul care a pozat regulamentar în poziţie de drepţi, cu ochii fixaţi în obiectiv. În spatele băncii se văd tufe de floarea soarelui, uriaşe, şi rufe atârnate la uscat. Undeva în afara pozei era multă zmeură din care ne-am înfruptat pe furiş când nu erau prin preajmă Geta şi dulăul.
"Despre dragoste şi alţi demoni" - Marquez. Titlu care l-a obsedat pe un amic cu multă vreme înainte de a se hotărî să atingă cartea.
"Pata de ceai" - poezie de Adrian Alui Gheorghe. "Moartea e pata de ceai de pe masă / hai să-ţi arăt cu degetul o întind / şi o fac tot mai mare / o fac cât un continent la o scară / oarecare / o fac cât harta pământului / chiar şi bucata noastră de lut / rupt de sub picioare...". Petele de ceai şi de cafea, oricum nu mai au nevoie de nici o prezentare. Pe posesorul degetului înmuiat nu l-aş fotografia. Aş lăsa în cadru doar tăblia de lemn ordinar sau de nuc, zeama de tei cu lămâie cu o falangă înţepenită în mijloc, desigur, cu tot cu restul mâinii în fotografie. Fără carnea de pe ea.
"Camera luminoasă" - Roland Barthes
"Muzeul capitulării necondiţionate" - Dubravka Ugresic
"Călătorie la capătul nopţii" - de Celine, carte în care nu dai de zi, aşa cum mă gândeam în copilărie că ai putea să stai cu un picior în noapte şi cu unul în dimineaţă, dacă după apus ai fugi repede, repede până în China sau Patagonia.
"Insuportabila uşurătate a fiinţei" - Kundera. Roman pe care-l văd păstrat lângă sticle de vin alb cu miros de gutuie coaptă. În fotografii uşurătatea fiinţei se redă cu oameni melancolico-blegoşi care sar, dând senzaţia că plutesc pe stradă sau în încăperi pline de fum şi sunete de contrabaşi ca în Waking Life. Unul dintre trupuri ar putea să leviteze deasupra patului cu aşternutul nemototolit. De bună seamă că privitorii vor ghici că bietul de el se va lipi de tavan, în următoarele secunde, dacă nu cumva va intra în fotografie un alt corp, de sex opus, care să-l apese cu greutatea lui până pe cearşaf.
"Cartea râsului şi a uitării" - Kundera.
"Povestea târfelor mele triste" - Marquez.
"Nimic nou pe frontul de Vest" - Remarque. Pe mulţi i-a făcut să se întrebe, la prima auzire, dacă era ceva nou măcar pe frontul de Est.
"Generalul armatei moarte" - Ismail Kadare. Bănuisem încă din titlu că este vorba de soldaţi fără carne pe oase. Nimic bun nu se poate întâmpla într-o astfel de carte. Bâjbâială în întuneric, pe ploaie, cu lopeţile în mână, cranii iţite din noroi: aşa aş rezuma romanul într-o singură fotografie.
"37 de moduri de întrebuinţare a unei oi moarte" - film Marea Britanie, regia Ben Hopkins, despre exodul unei populaţii kirghize, din Pamir în Turcia. Încă nu l-am văzut.
"Personajul cel rău care râde de mine" - pictura unui bărbat bolnav de schizofrenie paranoidă. E roşu şi ascuţit personajul în cauză, de la o poştă i se citeşte răutatea.
"Moartea soţului meu Alexandru Macedon" - pictura unei femei de 33 de ani, internată într-un spital bucureştean. Acelaşi diagnostic.
"Întâmplări din irealitatea imediată" - Blecher. Obsedant!
"Tratat de descompunere" - Cioran.
"Idiotul" - Dostoievski.
"Mica apocalipsă" - Konwicki Tadeusz. Atât de distrugătoare încât nu mai e nevoie şi de cea "mare", definitivă.
"My Favourite Plum" - piesă cântată de Suzanne Vega.
"Last Night I Dreamt that Somebody Loved Me" - The Smiths. Titlu patetic, fără îndoială, însă piesa era doza potrivită de note amare, fără tânguieli de prisos.
"Pretty Girls Make Graves" - tot The Smiths.
"The Piano Has Been Drinking"- Tom Waits, potrivit oarecum cu "Spuma zilelor" de Boris Vian.
"Blueprint"- Bjork.
"Toba de tinichea"- Gunter Grass. Sună bine. Un alt titlu nici că se potriveşte pentru carte.
