E 2023 și totul e alert, emoții care vin și pleacă fără să își ia la revedere.
2022 pare atât de departe, parcă și eu de atunci... Asta e bine. Mereu cred în viitor, că mergem spre lumină, spre mai bine, altfel nu ar fi viitor, nu?
Anul trecut mă apropiam de mine și mă îmbrățișam. Anul ăsta, pot zice că mă conțin, că au mai căzut din neîncrederi, că totul e mai simplu, poate de asta e și mai alert.
2022 a fost anul în care am învățat să comunic ca om mai bine, prin întâlnirile artistice cu persoane care nu aud și care nu văd. Am descoperit cu ajutorul lor, lumea, în cea mai pură emoție. Mi-aș fi dorit să îi învăț ceva, dar sunt fericită că i-am putut susține... În schimb, am învățat de la ei că lumea se mișcă, se aude și se vede indiferent de condiția medicală.
2022 a fost anul în care am ajuns în Ananda Valley, în Portugalia, un loc în care comuniunea, permacultura și circularitatea există. Într-un timp scurt, cu prea puține lucruri în bagaj, am învățat că totul e armonie. Am stat în mijlocul naturii, în Serra da Estrela, și am devenit om și am devenit mai blândă cu mine și cu cei din jur și am primit și am dat și am construit un pod din pietre ca să ridicăm nivelul apei. Faptul că am pus piatră cu piatră, cu picioarele în apă, mă face să mă simt că sunt mai mult acum. O parte din mine e și acolo.
2022 a fost anul în care am văzut cele mai multe stele, în care am dansat butoh în cel mai sudic punct al Europei, Tripiti. Am performat zilnic, două săptămâni în nisip, am descoperit alte mări, mai reci, mai calde, mi-am depășit limitele fizice și am urcat și coborât pe pietre ca să devin parte din locuri unde natura răspunde imediat și unde uneori, e dură. Retreat-ul organizat de coregraful Cosmin Manolescu a fost o ocazie de a-mi acorda timp ca artistă, să îmi privesc procesul artistic, să nu existe presiunea finalității, să aud marea ore în șir și să ascult și următorul val cu sufletul la gură. Și am trăit din nou în armonie. Și când e așa, coincidențele nu mai sunt întâmplări inexplicabile, ci au locul și rânduiala lor în viața asta atât de vie.
2022 a fost anul în care m-am întors din Berlin schimbată. E locul în care corpul se încarcă de semnificații mergând pe străzi. Și am adus acasă un corp care vrea să fie văzut și auzit.
În 2022 am învățat la doctorat despre importanța călătoriilor pentru artiști.
În 2022 am învățat că oamenii vin, dar și pleacă, că e la fel de important să ne luăm la revedere și să le onorăm existența în viața noastră prin gânduri, prin amintiri. Am învățat că sistemul chiar ucide.
În 2023 sunt exact unde îmi doresc, în mijlocul unui proces artistic ramificat, un no man's land în care trăiesc și las lucrurile să se întâmple, le aud și le văd și e cel mai frumos lucru.
*